Iubind Dezastruos

23. Speranța printre ținte

Victoria îşi depărtă picioarele unul de altul. Îşi împletise degetele mâinilor în jurul puştii. Trase aer în piept pregătindu-se pentru impact. Țintise şi trase.

-Aproape de centru.

Cornelia strigă rezultatul din spatele Victoriei. Cornelia avea un braț aşezat leneş peste gardul de lemn ce despărțea zona cu ținte de restul poligonului de trageri.
Cerul era senin , iar vremea placută. Nici urmă de vânt.

-N-aş fi crezut că o să-mi pui chiar tu arma în mână după ce ți-am făcut.
Vocea Victoriei se înălță mai mult decât necesar. Avea căştile de protecție peste urechi.

Ochii ei erau îndreptați spre cel trase la ținta vecină ei.
Dimitri Malsar puse înapoi siguranța puştii întorcându-se spre ea. Cu un aer nonşalant, sprijinidu-se pe bastonul său Dimitri îi spuse:

-Nu trebuie să înfrânez acolo unde este clar potențial. Ai nevoie de antrenament. Iar pentru incidentul din baia operei ne-am asigurat că nu va mai exista o a doua oară, nu-i aşa, Victoria?

O privi ca pe un copil petulant, ridicânduşi sprâncenele spre ea şi modelându-şi vocea ca şi cum ar mustra-o.

Victoria îşi strânse maxilarul cu putere. O momea să dea în furia ei si să faca ceva nechibzuit. Greutata armei în mâinile ei nu o ajuta în momentul ăsta în a-şi păstra calmul
Victoria zâmbi, lățindu-şi buzele peste dinți.

-A trecut o săptămână de la pedeapsa mea.

Victoria puse atât de mult sarcasm în cuvântul ,,pedeapsă" încât Cornelia îşi ridică fața din telefon şi îi privi.
Între cei doi trecuse un dialog ce rămase necunoscut Corneliei.

-Comemorăm? întrebă Dimitri pe un ton batjocoritor după câteva secunde.
Se agățau unul de altul ca două pisici cu blănurile ridicate şi dinții ascuțiți în atac.

-De o săptămână încoace, continuă Victoria, m-ai adus în poligonul dr trageri, m-ai înscris în arte marțiale şi m-ai pus la o dietă ce citez: ,,va îmbunătăți calitatea vieții si te va face mai pregătită în fața unor medii vitrege".

Dimitri Malsar nu o întrerupse. O asculta cu atenție.
Era atât de concentrat pe ce spunea Victoria încât în pieptul Corneliei înflorise un boboc al invidiei.

Atenția pe care Dimitri i-o îngăduia Victorieie era un dar pe care nu obişnuia să-l înainteze ori şi cui. Cornelia putea jura că dacă ar fi o explozie pe partea cealaltă a poligonului va dura câteva secunde până ce Dimitri Malsar va ieşi de sub hipnoza Victoriei.

Devotamentul pe care i-l arăta ei, o făcea pe Cornelia să devină acră către propria ei viață.

-La antrenamentele pe care mă supui, s-ar zice că mă vei duce într-o zonă de război. E cumva asta a doua parte a pedepsei?

Victoria îşi finaliză întrebarea, punând siguranța în pistol.
Îşi trase mâinile pe şold aşteptând răspunsul lui.

-Pedeapsa a fost. Greşeala ta e lăsată în trecut. Cu condiția, desigur, că nu îți vei constru viitorul bazându-te pe o memorie slabă din partea mea.

Victoria îşi roti pistolul în palmă. Îeşi din fața țintei, apropiindu-se de el. Vorbi fără să-şi ridice vocea:

-Departe de mine să fie ignoranța.
Victoria îşi lăsă privirea în pământ pentru o clipă. Îşi lăsă în glas emoție. Vulnerabilitate.

Dimitri privi transformarea ei bruscă din femeia pregătită să îndrepte țeava puştii spre el de la ființa gingaşă în nevoie de protector.

Când Victoria îşi ridică capul, ochii îi erau umpluți cu lacrimi necurse:

-Ştii sigur că familia mea a murit? Nu e vorba despre ceva miracol sau truc, ca în cazul Corneliei?

Cornelia trase brusc aer în piept desprinzându-se de gard. Îşi închise telefonul şi îşi încrucişă brațele la piept. Peste capul Victoriei, Dimitri îşi ridică bărbia.

Îi făcu semn Corneliei arătându-i drumul pe care veniseră. O poruncă mută de a face paşi.
Dimitri se apropie de Victoria. Precaut.

-De unde vine întrebarea asta, chiar acum?

-Vroiam să te întreb, dar n-am îndrăznit crezând că încă eşti supărat pe cele ce se întâmplaseră.

-Oh, Victoria,

Umerii lui căzuseră. Culese cu vârful degetului o lacrimă ce îi alunecă pe obrazul rumen. Mai bine să tragi bandajul dintr-o dată.

-Familia ta e într-adevăr moartă.

Victoria sperase şi prin speranța ei, în sufletul ei îşi readuse familia din morți. Îi aştepta să răsară din moment în moment de undeva.

Dacă se întâmplase cu Cornelia de ce nu şi cu mama şi tata?  În inima ei scobise in golul vadt şi se pregătise să-i reprimească în viața ei.

Însă cuvintele lui Dimitri îi omorâseră din nou. Iar de data asta era mai rău. Pentru că ceea ce ucise era o dorință. O speranță. O rugăciune nescrisă.
Brațe puternice o acoperiseră. Căldura o învălui, şi întuneric pentru lacrimile ei găsise în brațul lui Dimitri.

Peste umărul lui, printre lacrimi privi ținta.
Unde trase Dimitri Malsar, ținta avea centrul complet distrus.