Sabrina

CAPITOLUL 4

Mario avea ochii atintiti spre usa, cand ea intra. Sabrina observa o usoara dezamagire pe chipul lui, dar se prefacu ca nu vede. La ce se asteptase, doar era normal ca el sa isi doreasca sa isi vada logodnica si nu pe ea.

- Buna, micuta mea. Te-a sunat Luca sa ii tii companie pana ma trezesc eu?

Cand Luca ii spunea micuta mea, parca inima ei nu batea asa repede ca si acum  cand il auzi pe el.

Zambi multumita, si in acelasi timp usurata ca il vedea vorbind, destul de coerent, desi ii trebuise cateva secunde ca sa articuleze cuvintele.

- Nu cred  ca ma puteau tine la distanta - spuse ea cu o sinceritate putin cam iesita din comun.

- Asistenta perfecta. Si acum imi aduc aminte de acel motan - spuse el, tarsaind cuvintele. Parea obosit, aproape extenuat.

- A fost o mascota adorabila.

- Asta credea si mama. L-a lasat sa fie stapanul casei - spuse el adaucandu-si aminte de acel motan pe care Sabrina il luase de pe strada pe cand avea zece ani.

- Pamela a fost de-a dreptul furioasa pe mine, chiar intentiona sa sune la un adapost pentru animale ca sa vina sa il i-a - spuse ea , facand referire la mama ei vitrega. Dar tu nu ai lasat-o.

- Si ce fel de pisica ai acum?

Ea intodeauna avusese animale de companie, bine erau animale luate de pe strada si care erau abandonate. Avusese chiar si un catel, pe care parintii ei i-l facusera cadou cand ea implinise patru ani, si planse o saptamana intreaga cand catelul murise.

- Nu am nici un animal.

Nu era din dorinta ei de a nu avea, doar ca acum locuia in campus si acolo nu era permis cu animale. Oricum era, ea nu avea intentia sa il impovareze pe Mario cu problemele ei, avea el destule acum. Asa ca zambi si ridica din umeri.

- Mmm, nu m-ai intrebat cum arat si nici cum ma simt.

Sabrina se agata cu forta de manerul scaunului, pentru a-si opri impulsul de al atinge.

- Arati de parca batausul scolii ti-a dat o bataie in timpul pauzei.

Acea remarca il facu pe Mario sa zambeasca. Dar imediat chipul sau deveni serios.

- Picioarele mele nu se misca - expresia si tonul vocii sale devenira dintr-o data plate.

Sabrina nu isi putu reprima impulsul de a-l lua de mana.

- O sa o faca. Trebuie sa ai rabdare. Ai trecut printr-o experienta destul de urata, si corpul tau inca nu a iesit din starea de soc.

Expresia lui continua sa fie una impenetrabila, dar o prinse de mana cu forta.

- Unde este Chiara?

 Dumnezeule ! Sabrina se inrosi toata, pentru ca uitase sa o sune.

- Scuze, am fost atat de stresata , dupa ce ai iesit din coma, incat am uitat complet sa o sun - spuse ea, retragandu-si mana.

- O sa o sun acum.

- Spune-i sa vina maine dimineata, acum sunt obosit - spuse el cu ochii inchisi.

- De acord - spuse ea , indreptandu-se catre usa.

- Sa dormi bine, dragule.

Acele apelative dragastoase erau foarte frecvente intre ei, dar ea le pronunta cu o emotie speciala, si se ruga ca el sa nu isi dea seama.

Insa Mario nu ii mai raspunse.