Sabrina

CAPITOLUL 14

Ajunsesera in Madrid aproape de ivirea zorilor, si Sabrina trecu prin controalele de rigoare pe jumatate adormita, inainte de a se indrepta spre limuzina care ii astepta. Dormise foarte putin noptile trecute, si ii era destul de greu sa isi tina ochii deschisi. Mario si Luca se asezara pe bancheta din fata ei, ceea ce i se paru ciudat. Era casatorita, dar nu se simtea ca si cum ar fi, totul i se parea ireal. In tot acest timp cat trecuse de la cununia lor, Mario o tratase ca si cum ar fi o piesa de mobilier, inclusiv asteptase ca el sa intre in masina, apoi ea, insa el preferase sa stea langa fratele sau, si nu langa cea care ii era acum sotie, iar asta ii cauza o durere in inima.

Isi concentra atentia asupra peisajului, si isi imagina ca , calatoreste singura, asa era mai putin dureros.

- Parintii mei se vor intoarce saptamana viitoare - vocea lui Mario rupse tacerea

Sabrina nu spuse nimic, presupunand ca vorbea cu Luca. Oricum timp de opt ore nu ii adresase nici macar un singur cuvant.

- Sabrina?

- Ce? -raspunse ea fara sa isi i-a ochii de la peisaj.

- Esti fericita ca o sa o revezi pe mama, nu?

- Bineinteles - insa nu era asa de sigura. Inca ii era frica de reactia lor. Puteau crede ca il manipulase pe Mario intr-un moment de slabiciune.

- Nu pari foarte fericita.

- Sunt doar obosita.

- Sabrina nu imi place sa iti vorbesc fara ca tu sa nu te uiti la mine.

Ea se intoarse, si priviriile lor se intalnira. Ii era dificil sa ii citeasca expresia de pe fata in lumina slaba a limuzinei.

- Aveam impresia ca nu ai chef sa vorbesti cu mine. Asta e tot.

- Cum? Cand am spus eu asa ceva?

- Uneori actiunile vorbesc cu mai multa claritate decat cuvintele. Cuvintele ii iesisera din gura mult mai veninoase decat voia.

Mario lua o gura de aer, si o privi din nou.

- Ce probleme ai?

Privirea Sabrinei se plimba de la Mario la Luca si observa o expresie de satisfactie. Oare ii facea placere sa ii vada certandu-se.

- Ti-am pus o intrebare, nu ma face sa repet.

- Si eu prefer sa nu raspund.

Spuse asta, apoi ii ignora pe cei doi.

Intr-o incercare de a mai calma atmosfera tensionata care plutea intre cei doi, Luca se intoarse spre fratele lui, adresandu-i unele intrebari, si facand planuri pentru sosirea parintilor lor.

Sabrina se intoarse din nou spre geam. Acum se lupta cu gandul ca facuse cea mai mare gresala din viata ei casatorindu-se cu el.

Cand ajunsesera acasa, ea ramase in masina, pana cand descarcara bagajele si scaunul lui.

Mario o observa si o striga.

- Vino inauntru, nu ai motive sa ramai aici - spuse el pe un ton rece.

O durea tonul lui, dar mai ales comportamentul lui.

Odata ce intrara in casa, se duse direct in camera care era a ei, atunci cand venea in vacante aici. Isi gasi rochita pe care o lasase aici vara trecuta, si intra in baie. isi infasura parul intr-un prosop si facu un dus.

Cateva minute mai tarziu, statea pe scaunul din fata oglinzii, desfacandu-si parul din cocul strans pe care si-l facuse, si incepu sa il perieze, cand il observa pe Mario in pragul usii.

- Ce mama naibii faci aici? - intreba el destul de nervos.

- Imi piaptan parul - spuse ea fara sa il priveasca.

Mario ramase in tacere, privind-o.

Cand isi termina de periat parul vru sa il stranga din nou intr-un coc, insa vocea lui o oprise.

- Lasa-l asa.

Ramase surprinsa, iar degetele ei se oprira. Auzi scaunul cu rotile tranversand camera, insa nu se intoarse.

- Pentru numele lui Dumnezeu, e superb - spuse el trecandu-si degetele prin parul ei. Din todeauna vruse sa il vada asa.

Sabrina se intoarse si il privi.

- Iti place parul meu?

Avuse parul lung decand se stia, mai ales ca mamei ei ii placuse parul lung, si in felul acesta se simtea mai aproape de fiinta care ii daduse viata. Dar niciodata nu ii trecuse prin cap ca, lui Mario i se parea fascinant parul ei, dar se pare ca era.

Mario ii facu semn sa se aseze in poala lui, insa dintr-un instinct de conservare ea se ridica de pe scaun si se indeparta de el.

- Sunt obosita si vreau sa dorm , Mario.

Ochii lui sclipira intr-un mod pe care ea nu il intelese, sau mai bine spus nu vroia sa il inteleaga.

- Si eu vreau sa dorm.

- Da, ar fi bine sa te odihnesti si tu. Mario deveni dintr-odata rigid.

- Vrei sa spui sa ma intorc in camera mea, in timp ce sotia mea doarme aici?

Ea ridica din umeri, ca si cum nu i-ar pasa, insa nu era asa.

- Unde este diferenta? - facea referire la faptul ca daca el nu o iubea si nu o dorea, nu avea de ce sa il deranjeze lucrul acesta

- Da, nu este nici o diferenta. Este clar ca nu te atrage catusi de putin ideea de a imparti patul cu un invalid.

- Nu este...

- Nu are nici o importanta - spuse el intrerupand-o. Ma bucur ca nu astepti de la mine sa imi fac datoria de sot, adevarul este ca nu sunt foarte atractiv, mai ales ca nu pot participa in totalitate.

Acele cuvinte au fost pentru Sabrina ca un dus cu apa rece, care ramase intepenita locului in timp ce el se intoarse si iesi din camera fara ai mai adresa un cuvant.

Se aseza pe pat, si isi lua fata in maini.

Chiara avea dreptate, ea nu era destul de femeie pentru Mario, indiferent de starea lui. Atunci de ce se casatorise cu ea? El nu o iubea si nici nu o dorea.

Ea ii va putea darui copii, insa niciodata nu va avea inima lui, si nici nu stia ce se va intampla atunci cand Mario isi va reveni. Dar de un singur lucru era sigura. El va regreta casatoria cu ea.