Sabrina

CAPITOLUL 23

In dimineata urmatoare, Sabrina se trezi inaintea lui Mario. Reactia ei isterica, din noaptea trecuta o facu sa se rusineze de ea insusi , pentru ca fusese atat de idioata. El voise sa ii vorbeasca, dar ea nu il lasase. Dar in ciuda acestui lucru, el o tinuse in brate intreaga noapte. Il iubea. Dar noaptea trecuta nu lasase iubirea sa ii ghideze actiunile. Dar ziua aceasta va fi cu totul diferita. Se bucurase inca un pic de caldura bratelor lui, inainte sa se dea jos din pat pentru as lua temperatura corporala. Cateva minute mai tarziu, descoperi ca, corpul ei era pregatit pentru inseminarea artificiala. Sau cel putin asa se explica irascibilitatea ei din noaptea trecuta. Il auzi pe Mario in spatele ei, Se intoarse , strangandu-si halatul pe langa corp. El ramase in pragul usii. Avea un aer periculos si atractiv, cu parul in toate directiile si cu un inceput de barba. O observa cu atentie.

- Micuto, trebuie sa vorbim.

Ea afirma si isi inghiti  nodul din gat. Intr-adevar trebuiau sa vorbeasca, dar acum nu aveau timp pentru asa ceva.

- Corpul meu este la temperatura optima pentru inseminare.

- Ce ai spus ? - intreba el cu o chii mari de surprindere.

- Trebuie sa sun la clinica.

- Azi? Parca delira.

- Da.

Mario inchise ochii, ca si cum s-ar fi eliberat de o batalie mentala. Sabrina se intreba daca nu cumva el se razgandise.

- Te-ai razgandit?

- Nu stiu... spuse el surprins de intrebare.

- Are importanta ce parere am eu? - spuse ea nevenindu-i sa creada.

- Are importanta si mult, iubito - raspunse el cu sinceritate.

- Vreau sa incerc.

Stranse din dinti, si facu un gest afirmativ din cap.

Sabrina suna la clinica si vorbi cu medicul. Dupa ce inchise se intoarse catre Mario, care mai avea un pic si facea un atac de panica.

- Vrea sa ma duc imediat. E mai bine sa nu mananc.

- Voi fi gata in cinsprazece minute.

- Vrei sa vii?

Ea il privi uimita. Nu se gandise ca el ar vrea sa o insoteasca. El mersese singur, si credea ca si ea trebuia sa faca la fel.

- Da.

- Dar nu e nevoie. Cumva credea ca e incapabila sa faca ceva singura? Dar dupa scena de noaptea trecuta nu il invinovatea.

- Bineinteles ca este nevoie.

- Dar... o sa imi introduca ceva in corp.

- Si iti este rusine?

- Da.

- Atunci o sa imi tin privirea in ochii tai si pe chipul tau frumos, iubito.

Acea fraza o facu sa ridice capul din pamant.

- Eu nu sunt frumoasa.

- Esti cea mai frumoasa femeie pe care am cunoscut-o vreodata.

- Doar nu o spui in serios? Nu putea doar daca era indragostit de ea.

- Da o spun in serios, dar nu ma astept sa crezi.

Cand ajunsera in fata clinicii, Sabrina isi dadu seama ca nu isi luase medicamentele pentru durere, care trebuiau luate de o ora. Imediat luase doua analgezice, desi trebuia doar unul. Mario ramase in sala de asteptare,in timp ce ea se schimba de haine si isi punea acel halat albastru de spital. Niciodata nu si-a imaginat, ca va ramane insarcinata intr-un ambient steril si inconjurata de medici. Dar acum nu o mai interesa. Voia sa aiba un copil cu Mario, idiferent de pretul pe care trebuia sa il plateasca. Mario intra in sala, imediat ce Sabrina fusese instalata si i se facusera controalele de rutina. Intra zambind, sprijinindu-se in baston.

Ea ii zambi cu timiditate.

- Iti place noul meu costum? - spuse ea aratandu-i halatul, incercand sa faca o gluma.

- Imi place mai mult ce este dedesubt - spuse el, aplecandu-se sa o sarute.

Cuvintele lui o lasara fara rasuflare.

- Va-ti luat medicamentele pentru durere - o intreba o asistenta, atragandu-i atentia Sabrinei.

- Da, am luat doua pastile pentru durere.

- Bun, ar trebui sa fie suficiente.

Mario se tensiona cand auzi cuvantul "durere".

- Ce pastile pentru durere? Credeam ca tehnica asta e nedureroasa. Ce se intampla?

Sabrina il prinse de brat, incercand sa il calmeze.

- E doar o precautie. Nu trebuie sa te ingrijorezi. Eu si medicul am vorbit despre asta.

- Esti sigura? Poate ca ar fi mai bine sa asteptam.

- Nu, spuse ea luand o gura de aer. Vreau sa o fac. Nu o sa se intample nimic. O sa fiu bine.

Dupa douazeci de minute, Mario nu mai suporta sa vada expresia de durere de pe chipul Sabrinei.

- Mai dureaza mult?

- Cateva minute si terminam. 

Si asa a si fost, insa medicul ii indicase Sabrinei sa mai stea cel putin o ora in acea pozitie, cu picioarele in sus. Desi durerile nu se diminuasera, ea nu spuse nimic, doar ca sa nu o creada o femeie slaba. Dar se pare ca Mario isi daduse seama.

O luase de mana, iar cu cealalta mana libera ii mangaie abdomenul cu miscari circulare. Dupa cateva minute de rasfat si in ciuda durerilor adormi.

Se trezi in momentul in care o asistenta intra si o anunta ca se poate imbraca. In ciuda timiditatii, nu o deranja ca el nu iesise din camera in timp ce se imbraca. Prezenta lui ii facea bine si nu era dispusa sa il lase sa plece.

- Esti bine? - o intreba el in timp ce o ajuta sa se imbrace ca pe un copil mic.

- Da. Data viitoare  o sa imi amintesc sa iau la timp medicamentele - il asigura ea.

O privea ca si cum ar fi spus ceva respingator.

- Nu va mai fi o data viitoare, micuta mea.

Cuvintele lui nu lasau loc de indoieli. Ea voia un copil si era pregatita sa lupte, cand dintr-odata totul deveni in ceata... Cand genunchii o lasara incerca sa se agate de Mario.

Se trezi intr-un pat, in tipetele lui Mario. Arunca vina pe medic pentru tot. De la durerile ei, pana la situatia economica mondiala. Sau cel putin asa credea ea ca aude.

- Mario? Cuvantul suna ca un murmur, dar el se intoarse imediat.

- Cum esti? M-ai ai dureri?

- Doar un pic. Sunt asa de ametita.

- I-am spus sotului dumneavoastra ca cel mai probabil va scazut glicemia, mai ales ca nu a-ti mancat inca nimic. O sa va dam un suc ca sa va crestem nivelul de zahar inainte de a pleca acasa.

Sabrina afirma, dar se pare ca Mario nu prea crezuse explicatia medicului.