Poezii

Poezia XXXIII

"Brusc"

Din potir îți ofer să guști amara trădare,
Să simți cum dulceag răzbunarea mea te otrăvește,
Iar brusc să suspini și să-mi cazi la picioare,
Blestemându-l pe cel care te osândește.

Bocetele tale să mi se pară tristă comedie,
În timp ce te privesc dându-ți ultima suflare.
Și nu te-ntrebi de ce brusc, a mea trufie,
E-așa pregătită cu venin să te omoare?

Răspunsul se scaldă în pură simplitate.
Dar omul îl complică și nu-l poate atinge,
Căci el este ca vremea, și când îl numești "frate",
Brusc, fără de motiv, spre moarte te împinge.