Poezia XXXV

870 35 3
                                    

Viorile roșii îmi cântă duios în surdină,
Când ea pășește-agale pe ușă, înăuntru,
Pare-o păpușă tocmai scoasă din vitrină,
Cu rochia roșie ce îi îmbracă trupu'.

Buzele-i sunt pline, și cu roșu i-s pătate,
Amețitor, cu-n zâmbet roșu m-a vrâjit,
Dar când să mă apropii, ea se dă mai în spate,
Și își arată fața de drac roșu, subit.

Viorile în orgi parcă s-au transformat,
Să-mi plângă sfârșitul în roșii acorduri,
Când dracul roșu inima roșie mi-a luat,
Și moartea-mi a pus capăt acestei roș' torturi.

PoeziiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum