Careul De Dame

Temnița Andreei

Întuneric și răceală, deja m-am obișnuit,

Am încercat să sparg pereții, însă nu am reușit.

Stare de oboseală, gânduri negre apasă des,

Ea de mult a pierdut cheia, nu cred că mai pot să ies.

Multe zile pierdute și multe lacrimi ce se strâng,

Dar aici nu mai e nimeni, nu prea am cui să mă plâng.

Orice rază de soare pe mine acum mă ocolește,

E numai întuneric, am învățat să văd orbește.

Și uneori mi-e dor de tot ce era înainte,

Să pot să mai zâmbesc și să mai cred în cuvinte.

Am plecat din lumea mea în căutare de univers,

Dar drumul mi s-a închis cum se închide acest vers.

Deja e o rutină, fără foame, fără sete,

Încerc să evadez, dar mă lupt cu un perete.

Lovesc zidul mereu noaptea când e lună plină,

Sperând că într-o zi o să ies iar la lumină.