DAMA DE INIMĂ

17 8 0
                                    

 În perioada liceului, vedeam aproape zilnic pe coridor o fată draguță, dar care nu părea să fie chiar genul meu. Peste ceva timp, soarta a făcut să ne cunoaștem și să îmi dau seama cât de greșite erau prejudecățile mele. Știi momentul ăla când faci o glumă macabră și toată lumea se uită la tine ca la un violator din Vaslui? Ei bine, ea zâmbea. Cumva, ea a reușit să vadă dincolo de masca mea de om afurisit. Ajunsesem să cred că ea mă cunoștea mai bine decât o făceam chiar eu. Știi, mereu o mică părticică din mine îmi spunea că mă place, dar refuzam să cred asta. Era o fată destul de populară și atât de frumoasă încât îmi era greu să cred că aș putea fi atât de norocos încât să fie așa.

Mereu am avut talentul de a face lucruri când era prea târziu. Învățam pentru examene cu zece minute înainte să înceapă, luam pastile abia când nu mă mai puteam ridica din pat și spuneam ce simt doar când nu mai conta. Câțiva ani mai târziu am aflat că acea mică părticică din mine avea dreptate. A fost dureros. E ca și cum ai avea în buzunar biletul câștigător la loterie, dar te gândești prea târziu să verifici dacă e câștigător.

Mesaj pentru „Dama de Inimă": „În mijlocul unui ocean de ură, există o mică insulă care se roagă să fii bine."

Careul De DameUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum