Careul De Dame

Înmormântarea lui Ezekiel

Soarele a apus de mult și noaptea e stăpână,

Eu rătăcesc printre copaci c-o lumânare-n mână.

Pădurea este agitată și este cam răcoare,

Este o nouă noapte tristă, o nouă înmormântare.

Cu ea în suflet și în gând, el azi ne părăsește,

Și tragic e acest moment, când dragostea lovește.

El a-ncercat din răsputeri, dar n-a putut s-arate,

Întregul val de sentimente se risipește-n noapte.

A fost prezent în fața lor, dar nimeni n-a știut,

Căci prin al dragostei infern el singur a trecut.

Și fata din inima lui probabil nici nu știe,

Dar o să afle într-o zi citind o poezie.

Topit de somn și supărat, eu îi păzesc mormântul,

Și lacrimi parcă cad din cer și îi udă pământul.

El a plecat de lângă noi s-ascundă nebunia,

Lăsând în urmă un bilet: "Adio, Ștefania!"