Dragoste complicată <<BTS>>

Adevărul

Făceam curat prin casă pentru că din clipă în clipă aveau să sosească ai mei și nu am chef de observații de genu: De ce nu ai aspirat pe aici? De ce nu ai șters masa? De ce nu ai pus hainele pe uscător?etc.
Ding! Dong! Ding! Dong!
Îmi scot mănușile de protecție sintetice și merg să le deschid ușa.
-Annyeonghaseyo.
Fac o plecăciune.
Ma:-Bună scumpo.
Cei doi intră fără ca măcar să mă ia în brațe sau să îmi spună că le-au fost dor de mine după ce nu ne-am mai văzut de aproape o lună ei....dar de ce mă mai mir? Singura dată când m-au luat ei în brațe a fost, cel mai probabil, pe vremea când eram un sugar. Tata urcă sus la ei în cameră cărând după el geamantanul lui și a mamei.
Ma:-Ai făcut ceva de mâncare? Sunt lihnită.
-Așa să îi vorbești unei servitoare...
Îmi acopăr imediat gura realizând că tocmai am spus ce gândeam cu voce tare.
Ma:-Cum poți să vorbești așa cu mama ta?!
În acel moment am izbucnit în lacrimi și am strigat tot ce aveam pe suflet:
-Mamă? Te poți numi mamă?! În toți acești ani m-ați tratat amândoi ca pe o servitoare! M-am săturat!
Îmi trage o palmă.
Ma:-Eu nu am crescut așa o fată obraznică!
Îmi pun mâna peste obrazul plesnit, în timp ce pe chipul meu se rostogoleau lacrimi încontinuu.
T:-Ce se întâmplă acolo jos?
Tata coboară jos vizibil iritat.
T:-Ce se întâmplă aici?!
Ma:-Fiica ta mi-a răspuns foarte urât. Nu știu de unde a învățat să vorbească așa.
T:-Domnișoară. Mergi în camera ta și să nu ieși până ce îți zic eu!
Execut comanda. Fug la mine în cameră și trântesc în urma mea ușa. Mă așez pe pat și încep să mă descarc plângând.

*Hea(mama)*
Intru în bucătărie ca să gătesc ceva rapid. Nu putea să gătească și ea ceva? Când eram de vârsta ei îi așteptam mereu pe părinții mei cu masa gata. Acest gest era considerat un semn de respect față de cei care te-a crescut, după spusele mamei mele. I-am explicat chestia asta și lui Iari, dar nu înțeleg de ce nu înțelege asta. Deschid frigiderul ca să iau câteva roșii. Voiam să fac o supă de roșii, dar mă opresc imediat când văd oala noastră mare a cărei culoare este verde crud. O iau și o pun pe tejghea. Ridic capacul și rămân surprinsă când văd supă cu găluște. Ceva cade pe podea. Era un bilet. Mă aplec și îl ridic.

Poftă bună
Iari :))

Mă așez pe scaun citind de trei ori aceleași cuvinte. Suspin.

*Iarina*
Stăteam pe pat și mă holbam în gol la geam și la cerul albăstrui. Bipăitul telefonului mă scoate imediat din starea de hipnoză.

//Whatsapp//
Y:Hei girl. Ai chef să ieșim sau ai deja planuri cu iubitul tău? :))
Ia:Nu...
Y:Ce s-a întâmplat? (•ิ_•ิ)?
Ia:Ca de obicei. Au venit ai mei acasă și m-am certat cu ei....
Ia:Nu mai suport Yoko. Vreau să scap de aici. Nu mai vreau să stau cu ei.Vreau să mor. o(〒﹏〒)o
Y:Nu spune asta. Ce m-aș face fără tine,dacă m-ai părăsi?
｡･ﾟ(ﾟ><ﾟ)ﾟ･｡
Ia:Scuze Yoko
(っ˘̩╭╮˘̩)っ Nu am vrut să zic asta, doar că sunt atât de furioasă și de tristă în același timp. Parcă aș trăi într-un coșmar. De ce nu pot avea și eu niște părinți ca ai tăi?
Y:Părinții tăi sigur te iubesc, doar că nu știu cum să își exprime sentimentele.
Ia:Dar pe mine mă doare când se comportă așa cu mine (ಥ﹏ಥ)
Y:Vino la mine. Trebuie să dicutăm despre asta.
Ia:Aș face-o dacă nu m-ar fi pedepsit ai mei...
Y:Spune-le că trebuie să facem un proiect sau altceva.
Ia:O să încerc.

Las telefonul pe pat și ies precaută din cameră. Cobor cât mai silențios posibil scările. Aud un sunet înfundat metalic care era cauzat cel mai probabil de tacâmuri. Asta înseamna că părinții mei mâncau. Trag aer adânc în plămâni și intru. Fac o plecăciune.
-Îmi cer scuze că am ieșit din cameră, dar am de făcut un proiect cu Yoko și trebuie să merg la ea.
Cei doi se uitau atenți la mine. Tata pune încet lingura înapoi în supă neîntrerupând contacul vizual cu mine.
T:-La ce ai proiect de făcut?
-La biologie.
T:-Despre ce?
-Plante.
T:-Plante zici?
-Da.
T:-Ok. Cheam-o aici și faceți-vă proiectul.
-Yoko nu poate părăsi casa pentru că părinții ei au plecat și au uitat să îi lase cheile. Nu are cu ce să închidă ușa.
T:-Când aveți de prezentat proiectul?
-Peste două zile.
Ma:-Poți să mergi.
Ia:-Mulțumesc.
Tata încă se uita suspicios la mine, dar dă și el într-un final aprobator din cap. Merg sus și îmi iau telefonul. Eram gata să ies din casă când aud vocea mamei venind din spate:
-Supa a fost foarte bună. Mulțumim.
Nu mă întorc înspre ea, ci îi răspund uimită:
-Mă-mă bucur că v-a plăcut.
Toate astea fiind zise ies și mă îndrept înspre apartamentul lui Yoko. Pe jos fac cam 30 de minute. De obicei iau autobuzul până acolo, dar acum aș prefera să merg pe jos ca să îmi mai limpezesc gândurile. Îi trimit un mesaj lui Yoko că planul a mers și îmi continui mai departe drumul.
Telefonul îmi sună....