Dragoste complicată <<BTS>>

Nu te întoarce!

1...2...3...4...5... Îmi trec suspinând degetele prin păr relaxându-mi cotul pe pervazul îngust al geamului reluând de la capăt cu numărătoarea. pomilor ce treceau pe lângă noi. Din îndepărtare prinde viață o voce profundă și melancolică care îmi inundă trupul cu versurile sale triste. Îmi scot confuză o cască din ureche uitându-mă scurt la ea apoi în jurul meu. Râsetele vesele ale colegilor mei îmi atrag atenția făcându-mă să mă întorc spre ei. Stăteau îngrămădiți unul în altul în spatele autocarului la o mică bârfă. Obscur analizez mediul în care mă aflu. Unde naiba mergem?!

-Yoko! Trezește-te!

O zgudui neliniștită pe Yoko, care se trezește într-un final vizibil bulversată.

Y:-Am ajuns deja?
-Unde naiba să ajungem?

Se încruntă ușor așezându-și mâna pe umărul meu uitându-se îngrijorată la mine.

Y:-Iari? Ești ok? Cred că examenul ăla te-a năucit rău de tot. Suntem în exscursie cu clasa. Mergem în Croația. Trebuie să te relaxezi. Ai să iei notă mare. Știu asta.
-Da.....poate ai dreptate. Scuze că te-am trezit din visul tău cu Yoongi...
Y:-Yah!

Yoko își dă jos perna pentru gât doar ca să mă lovească cu ea făcându-mă să râd în încercarea de a mă proteja de "nemilosul" atac.

Y:-Ești bună de bătut. Jur!
-Știu că în adâncul tău mă iubești.

Scot limba prostiindu-mă exact ca un copil provocându-i prietenei mele un râs isteric. Yoko se strânge într-o mică și adorabilă minge a cărui râs este atât de molipsitor că mă face și pe mine să izbucnesc în hohote de râs.

Pierdută printre gânduri mă uit afară savurând liniștea ce s-a așternut în autocar. Cu coada ochiului o văd pe Yoko dormind buștean cu capul pe umărul meu. Mă uit din nou afară. Huh? Ce a fost aia? Mă uit rapid în urmă sperând că umbra bărbatului încă este acolo. Să îmi fi imaginat oare? Frate...chiar am nevoie de o pauză, de o vacanță. Îmi relaxez capul de spătarul scaunului devenind dintr-o dată așa de comod. Pleoapele sunt atât de grele.....

??:-FRÂNEAZĂ!

Tresar speriată și apuc spătarul scaunului din fața mea ridicându-mă. Ochii mi se măresc când văd o persoană stând în mijlocul străzii ca o stană de piatră. Aud ambreajele care încercau să oprească vehiculul care se îndreptă în viteză spre persona aceea. Ultimul lucru care mi-l aduc aminte sunt țipetele colegilor mei atunci când autocarul se rostogolește pe o parte.

Aud un geam spărgându-se, dar sunt incapabilă din a mă mișca să vă ce se întâmplă în jurul meu fiind căzută undeva printre niște scaune complet imobilizată. Cu fiecare minut scurgându-se pierdeam din ce în ce mai mult sânge.

Jk:-Iari! Iubito! Sunt eu!
-Jung...kook?

Tresar atunci când simt două brațe puternice în jurul taliei mele ridicându-mă cu mare atenție în brațele cuiva. Scot icnete, lacrimi rostogolindu-se
pe chipul meu palid în timp ce mă uitam la Jungkook.

Jk:-E numai vina mea....sunt un prost că te-am lăsat să pleci.
-Jungkook...nu te m-ai învinovăți atâta...

Îi ating obrazul, mâna tremurându-mi puțin. Se apleacă ușor spre mâna mea închizând pentru câteva secunde ochii prețuindu-mi atingere parcă.

-Yoko...unde e?

Voiam să îmi întorc capul să mă uit după ea, dar Jungkook îmi acoperă ochii cu mâna lui.