Bine ai venit în lumea mea cititorule. Ia-mă de mână și lasă-mă să îți arăt lumea Kim Iarinei. O lumea plină de suspans, dramă și întuneric. Ceea ce va părea că va fi doar o poveste normală de iubire se va....
Din 10.05.2018:#18 supranatural
Întunericul puse stăpânire pe întregul oraș. Noroc cu stâlpii de iluminat care mă ajutau să mă orientez prin întuneric. Pașii mei răsunau ca un ecou pe străzile goale ale orașului. Mă opresc brusc. Atenția mea este captată de un stâlp de iluminat care se afla doar la câțiva metri de mine. Becul pâlpâia întruna. Ceva nu e în regulă. Simt cum mi se pune un nod mare în gât. Stâlpul acela de iluminat moare brusc. Ceva în interiorul meu îmi spunea să fug, dar oricât de mult mi-aș fi dorit să o fac nu puteam, trupul îmi înțepenise pur și simplu. Pe rând fiecare stâlp de iluminat începe să se stingă, cu excepția celui sub care mă aflam eu. În jurul meu era beznă totală. Nu puteai distinge niciun obiect. Totul în jurul meu era negru ca și smoala. Îmi duc tremurând mâinile la piept. Mă uitam în jur neștiind la ce să mă aștept. Voiam să țip după ajutor, dar înlemnisem de frică. Liniștea mormântală este întreruptă de sunetul îndepărtat a unor pași care devenea din ce în ce mai clar. Înghit în sec când aceștia se opresc brusc, semn că persoana respectivă era undeva în întuneric, urmărindu-mă. Îmi fac curaj să întreb: -C-cine e acolo? Nu primesc niciun răspuns. Pașii încep din nou să se audă. Parcă mai clari de data asta. E...e ca și cum p-persoana asta e...în spatele meu. Îmi iau inima în dinți și mă întorc. ??:-Rose Hunter... M-am făcut palidă când mi-am auzit numele. Tipul purta o mască roșie care înfățișa chipul râzând a unui demon și era îmbrăcat tot în negru. Vocea lui îmi dădea un fior rece pe șira spinării. Suna atât de demonică. -C-cine ești?! Ce vrei de la mine?! Nu mi-a răspuns și a continuat să se holbeze la mine. Ce?! În câteva secunde sunt trântită la podea. Mă uit îngrozită la ochii roșii a tipului ăsta care acum era deasupra mea. ??:-Ne vom revedea curând draga mea. Își duce mâna la mască și o ridică până deasupra buzelor. Ochii mi se măresc când acesta deschide gura dezvăluindu-și colții. Se apleacă vrând să mă muște.... ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ Mă ridic în fund și încep să țip terifiată Y:-Iari?! Ce ai?! Izbucnesc în hohote de plâns. Yoko aprinde veioza de pe noptieră și mă ia în brațe. Y:-A fost doar un coșmar. Liniștește-te Iari. Yoko îmi mângâie afectuoasă spatele în încercarea de a mă liniști, dar era în zadar. Eram în stare de șoc, stare din care nu puteam ieși nicicum. Plângeam încontinuu. Prietena mea se ridică din pat și aprinde toate luminile din cameră sperând că poate asta mă va calma, însă pe chipul meu continuau să se rostogolească șiroaie de lacrimi.
*Yoko* Nu mai știam ce să fac ca să o liniștesc. Nimica nu reușea să o calmeze așa că m-am decis să îl sun pe Jungkook. Îmi iau telefonul și îl sun. Jk:-Alo? -Sunt Yoko. Scuze că te sun la ora asta, dar am nevoie de ajutor. Jk:-Ce s-a întâmplat? -E Iari. S-a trezit brusc și a început să țipe, cred că a avut un coșmar. Nu știu ce să îi mai fac ca să o liniștesc. Jk:-Vin acum.
*Iari* Y:-Iari? Te rog nu mai plânge. Încercam din răsputeri să mă liniștesc, dar nu puteam. Y:-Mă duc să îți aduc un pahar cu apă. Atunci când mi-am dat seama că am rămas singură în cameră am început să devin neliniștită, chiar paranoică. Aveam sentimentul că nu eram singură în cameră și că cineva mă urmărește din umbră. Mă uit la fereastră și îl văd ,spre oroarea mea, pe cel din coșmarul meu. Speriată mă ridic din pat și vreau să fug din cameră, dar chiar atunci ușa se deschide și cad în brațele cuiva. Jk:-Ce s-a întâmplat jagiya?! Îl strâng și mai tare în brațe ascunzându-mi chipul plâns la pieptul său. Jungkook îmi răspunde la îmbrățișare sărutându-mi protectiv creștetul capului. Încetu cu încetu încep să mă relaxez. Mă simțeam protejată în brațele lui, ceea ce mă făcea să nu mai vreau să îi dau drumul. Ne așezăm pe pat și îmi odihnesc capul pe umărul lui. Între timp Yoko a intrat în cameră cu paharul plin cu apă. Respiră ușurată când vede că m-am liniștit. Îmi întinde paharul. -Merci... Beau și las paharul gol pe noptieră. Y:-Mă bucur că te-ai mai liniștit. M-ai speriat îngrozitor. -Scuze...doar că... Jk:-Doar că? -Jungkook. Cine a ucis-o pe Rose? Jk:-N-nu știu. -Minți. Jungkook îmi evită privirea demonstrându-mi încontinuare că știa identitatea criminalului. -Te rog spune-mi. E important! Trebuie să știu. Jk:-Nu pot. Am promis că nu o să spun. -Cui i-ai promis asta? Jk:-Lui Yoongi. -Nu înțelegeți! Simt că o să se întâmple ceva!Trebuie să- Jungkook îmi ia chipul între mâinile lui. Jk:-Ascultă-mă. Nimica nu o să ți se întâmple! Nu cât sunt eu în viață! Ai încredere în mine sau dacă nu ai, poți să crezi în ceilalți membrii! -Am încredere în tine Jungkook.
Zilele au trecut fără ca să se mai întâmple ceva special. Tatăl lui Yoko a fost internat într-un centru de reabilitare pentru alcoolici, iar acum Yoko este în grija noastră. Noroc că părinții mei au fost de acord să o luăm în custodia noastră, din moment ce mama ei nu mai vrea să audă nimica de ea. Acum am o colegă de cameră, ceea ce mă bucură foarte mult. Mai ales că pentru mine Yoko este sora pe care nu am avut-o niciodată. Era o zi frumoasă de sâmbătă. Stăteam împreună cu Yoko afară și ne savuram cafelele. Razele blânde îmi mângâiau delicat chipul făcându-mă să zâmbesc. Huh? -Ce faci Yoko?! Observ că în tot acest timp avea camera telefonului ei îndreptat înspre mine. Ea zâmbește și spune: -Ai să vezi. Sar vrând să îi iau telefonul din mână, dar era prea târziu. Trimisese poza.
*Jungkook* Stăteam tolănit în pat și ascultam muzică la căști. Gândurile mele zboară la trecut. La oribilul meu trecut. Îmi mușc buza inferioară și mă întorc pe o parte holbându-mă în gol. Dacă ar știi Iari...cred că m-ar urî. Urăsc că trebuie să îi ascund asta, dar așa e cel mai bine. Nu vreau să o pierd. Telefonul începe să îmi bipăie. Primisem un snap. Îl deschid.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Zâmbetul îmi piere brusc. Suspin. Nu știu cum poate să iubească o făptură inocentă ca ea un monstru ca mine. Aud o bătaie în ușă. Îmi dau jos căștile și îmi închid telefonul. -Intră. Ușa se deschide și Jimin intră. Jm:-Hei Kookie. -Hei... Jm:-Totul este în regulă? -Mda. Acum spune-mi ce vrei. Jm:-Are legătură cumva cu Iari? -Termină cu atâtea întrebări și spune-mi ce vrei. Jm:-Eu ș Tae mergem să luăm înghețată. Vrei să vii cu noi? -Ok. Vin imediat. Jimin pleacă. Mă ridic și mă îmbrac în ceva casual. În câteva minute părăsim casa. Jimin și Tae vorbeau despre urmatorul concert pe care îl vom susține în Singapore. Eu mă uitam la oamenii normali și mă întrebam, de ce ne prefacem atâta că totul este în regulă. De ce ne prefacem că suntem normali când noi suntem doar niște monștri. Tae:-Jungkook. Ești ok amice? -Sunt perfect ok. Tae:-Îți faci griji că se apropie luna roșie? Totul o sa fie bine. Jm:-Da. Mereu reușim sa trecem cu bine de acea perioadă. -Nu e asta. Mă îngrijorează Iari. Tae:-Cum se mai simte? -E confuză. Și nu o condamn. Poate ar trebui să îi zic cine e criminalul. Jm:-Yoongi o să se supere rău de tot. -Nu îmi pasă. E iubita mea și când ea suferă, sufăr automat și eu. Tae:-Dacă faci asta lucrurile se vor schimba radical. Știi asta, nu? -Știu...
~Va urma...~ Cine este criminalul? Ce se va intampla mai departe? O să afli în următoarele capitole ce vor urma cât de curând😏💗💗😘🤗🤗🤗🤗🤗😘
