Impleticirea Mintii

Capitolul 45

Invartind paharul de vin intre doua degete, am incercat sa vorbesc cu oamenii dar mi se parea ca as fi vorbit cu peretii... nimeni nu ma asculta sau macar sa fi incercat sa ma asculte... pana cand mi-am pierdut complet energia si am clacat. Ei nu m-au ascultat pentru ca, noi oamenii,  suntem cu totii egoisti, si majoritatea dintre noi ne gandim doar la distractii. Nu vedem cand ceva nu este in regula cu persoana de langa noi.

Am iesit deci afara sa fumez o tigara. Da, o tigara, eu care nu am mai fumat de la acea tentativa din liceu.

Plimbandu-ma pe strada, privesc la trecatori... o familie cu copii, apoi inca una, si inca una. M-am uitat atunci la viata mea si am realizat ca totul tine de timp, si nu trebuie decat sa astept. Atunci cand viata iti da o lovitura si nu e vina ta, tot ce trebuie sa faci este sa astepti, pentru ca timpul va vindeca ranile si problemele. 

Deci mi-am spus: nu-ti fa griji, intr-o buna zi vor intelege si ei cat de greu ti-a fost, cata nevoie aveai de o mangaiere. Poate intr-o oarecare zi din viitor vor auzi strigatul tau mut de ajutor. Insa cine stie cate tigari vor fi fumate pana atunci. Sau cate pahare de vin vor fi baute, caci de tigari m-am lecuit.

Am aruncat tigara pe jumatate consumata si m-am intors acasa. Dar pe drum, vantul mi-a aruncat in fata o foaie de hartie. Pe ea, doar un rand era scris: Capitolul 45. Uitandu-ma la hartia asta galbejita, m-a fulgerat un gand: un capitol din viata mea s-a terminat si altul incepe. Cel care s-a terminat a fost, cu siguranta, cel mai frumos; dar cel care incepe va fi mai rau. Oricum, nu ma mai ambalez. Stiu ca dupa un capitol rau urmeaza unul bun, iar acest lucru ma face sa incheie cu un zambet. Candva in viitor va fi mai bine.