Impleticirea Mintii

Calatorind prin vietile altora

Aerul rece vine din tunel si imi imprastie parul in toate directiile, obturandu-mi campul vizual si gadilandu-ma pe la nari.

Apoi, valul de aer rece urat mirositor si vuietul puternic se opresc brusc odata cu frana pusa de conductorul metroului.

Pana aici am trait si simtit propria-mi viata. Atat. Ceea ce urmeaza sa vad odata intrata in vagon, dupa ce imi inclestez mana pe bara, reprezinta vietile altora.

Un tanar asezat pe scaunul al doilea din fata mea, sta aplecat cu ambele maini asura telefonului plasat intre picioarele labartate. Butoneaza probabil un mesaj prin anunta ca intarzie.

Ar trebui sa fac si eu asta, dar sunt prea prinsa in a asculta cum blonda agatata de bara in partea mea dreapta ii povesteste brunetei despre aventura ei de-azi noapte.

Ma uit cum tocurile ei ascutite difera atat de mult fata de balerinii cretei care sta pe primul scaun de la usa cu o carte pe genunchi.
"Fata cu portocale." Hmmm... interesant titlu.

Un batran cu o sacosa mare si grea isi face loc pentru a se apropia de usa. Se vede ca a fost la piata.

Un alt calator isi largeste nodul de la cravata. Ma gandesc ca ori are o sedinta, ori un interviu. Prea e aranjat la patru ace. Vad ca are verigheta deci s-a ocupat sotia sa arate asa bine.

Muzica data cam tare a tanarului din stanga mea ma face sa-mi indrept privirea catre el. Exact ce ma asteptam: un pusti slab, cu parul cam lung, poarta un tricou negru cu Metallica, are un ghiozdan uzat si castile in urechi.

Mai observ si alti calatori. Fiecare face ceva sau e preocupat de un gand doar de el stiut. Am impresia ca doar mintea mea e goala din moment ce incap in ea atatea vieti cate sunt intr-un vagon de metrou.

Si am continuat sa observ ce face si ce spune unul sau altul pana cand m-am dat seama ca am ajuns la ultima statie. Nu aici trebuia sa cobor, ci cu o statie inainte.

Chestia asta nu e doar o intamplare. Se intampla mereu in viata sa fim atat de preocupati analizand vietile altora, incat uitam sa ne traim propria viata.
Pierdem trenul vietii asa cum piedem metroul. Ratam statia doar pentru ca am intors capul dupa ceva ce nu conta. Stupid, absolut stupid.

Nu zic ca trebuie sa fim egoisti si cu ochelari de cal, dar nici pierduti in spatiu, in uitare totala de sine. Daca as fi ratat statia pentru ca ma concentram la scrierea acelui mesaj (cel pe care nu l-am scris), era altceva. Si in acelasi timp, daca fata cu cartea s-ar fi oprit o clipa din citit, ar fi vazut ca ar fi fost o idee buna sa se ridice de pe scaun pentru a lasa pe doamna gravida sa stea.

Si altii fac parte din viata noastra atata timp cat este vorba despre o interactiune activa, nu o privire dinspre banca de rezerve.

Ca sa-mi intre odata in cap ca trebuie sa incetez cu rolul acesta de spectator, ar trebuit sa mai beau un pahar de vin. Nu te uita urat la mine. Ma ajuta sa ma dezlantui, sa ies din starea in care mai des traiesc vietile altora decat pe a mea. Deci, dupa munca, sa nu uit, am de cumparat o sticla de vin pentru diseara.