Impleticirea Mintii

Reinvat sa spun NU

Oare sa-mi mai torn inca un pahar? Sau sa mai las si pe alta data?

Viata intr-un joc BA DA – BA NU

Parintii: Trebuie sa faci facultatea de studii economice!

Eu: NU! O sa fac ce vreau eu!

Parintii: O sa-ti faci casa pe terenul din orasul acesta.

Eu: Ba nu! O sa ma mut unde vreau eu.

Parintii: Nu-ti mai pierde timpul pe internet.

Eu: Ba da, o sa-mi folosesc timpul cu asa ceva.

————————-

Prea mult DA

Apoi, cativa ani mai tarziu, dupa ce lumea "s-a prabusit", a sunat telefonul:

Vreti sa lucrati in contabilitate?

Eu: Da…. de ce nu… doar trebuie sa platesc chiria…

Inca un an mai tarziu: Vrei sa muncesti mai mult in contabilitate? Vrei sa stai la 2 camera in loc de garsoniera?

Eu: Da…. mai sus si mai mult inseamna mai bine, plus ca munca asta a inceput sa-mi placa (oare??!?!?!)

Vrei sa faci si o facultate in domeniul acesta?

Eu: Da, o hartie in plus imi trebuie daca continui pe drumul asta…

Inca doi ani mai tarziu: Vrei sa muncesti si mai mult in contabilitate? Doar acum trebuie sa platesti rata la banca pentru apartamentul de 3 camere.

Eu: Ma mai gandesc…. cred ca… NU!

Ma mai gandesc, cred ca NU

Acest “ma mai gandesc, cred ca nu NU” vine dupa o perioada de doar 2 luni in care m-am intrebat cum am ajuns aici, de ce am lasat in urma tot ce era frumos si bun in viata mea.

Am inceput sa observ ca nu mai zambesc atunci cand ma uit in oglinda, ca nu mai simt vantul prin par ca atunci cand eram pe varfuri de munte, ca nu am mai facut fotografii cu lunile, si cate si mai cate am inceput sa observ.

Ce fac eu aici?

De ce oare nu am observat mai repede ca ma risipesc pentru lucruri trecatoare?

Candva, dupa terminarea faculatii, a inceput sa se rupa ceva in mine. Doi ani mai tarziu s-a rupt de tot. De atunci, n-am mai luat nici o decizie cu inima, ci doar condusa de ratiune. Nu m-am mai avantat in vartejul vietii, in lupta pentru vise, ci, in schimb, am intrat pe prima usa care s-a deschis in fata mea. Chiar daca decizia initiala a fost justificata, nu pot spune acelasi lucru si despre continuare. Prin urmare nu am nici o scuza.

Am de ales, si aleg sa traiesc

Acum insa simt ca ruptura s-a vindecat. Si odata cu vindecarea, simt ca ACUM AM DE ALES.

In fata mea este o usa aurita, larg deschisa. Dar nu vreau sa ii pasesc pragul. Dincolo de ea nu e altceva cat moartea prin sinuciderea pasiunii. Vreau sa caut cheia pierduta a usii de lemn din spatele meu.

Nu e niciodata prea tarziu sa te intorci pe drumul bun. A fost…ca o pauza. Obosisem de atata lupta intre pasiunea mea si mediul otravitor din jur. Acum e timpul pentru alchimie. Aerul are alt gust. Imi aud inima batand. O aud si ii vorbesc. Traiesc si nu-mi mai pasa de otravuri.