Impleticirea Mintii

Darul copacului singuratic

Acum mult mult timp… impleticeam ceva despre un zid (Yin & Yang)… un zid de aparare ce il construim noi insine atunci cand vedem ca suntem atacati de viata, un zid ce nu lasa sa treaca nici rele, dar nici bune… Renuntasem la el si m-am lasat purtata in bataia vantului, cu increderea ca am un loc si un rost in lumea asta.

Si mi-am creat, visuri, sperante… ca un copac ce creste si infloreste pe zi ce trece… Si credeam ca acest copac, cu cat e mai frumos, cu atat vor fi mai fericiti si cei din jur, si din asta scop eu mi-am facut. Dar frunzele au inceput sa-i cada…una cate una… pana n-a mai ramas nici una…. Nici o speranta… toate visurile au fost luate de vant si au lasat copacul gol…

Poate un copac fara frunze sa mai fie numit copac? Goliciunea asta ce a ramas… e ca cenusa nepasarii: nu-mi mai pasa de mine… e tot una ce mi se mai intampla acum. Tot ce-am cladit, tot ce-am iubit… tot… s-a prefacut de-odata in scrum… Ceea ce eu am daruit, altii au vandut sau au pierdut, ceea ce eu am pretuit, altii au aruncat.

Nu ne nastem pentru a cladi visuri inmiresmate, ce pentru altii poate sunt sicrie, ci pentru a urma un destin scris, un destin care ne consuma pana la ultima frunza, pana ce golasi ne taram prin noroi fara a mai baga de seama ca ne murdarim.

Cine sa mai vrea sa vada o fiinta goala si murdara? Cine sa ude un copac fara frunze? Mereu am spus: "bestiilor, luati-mi tot, dar lasati-mi visurile si sperantele, caci ele sunt tot ce am eu mai de pret". Dar viata nu m-a ascultat… tot mi-a luat.. si nu mai am ce darui… ca o stea care, ramasa fara combustibil, nu mai poate lumina si se stinge.

Dar un copac ce-si trage seva din adancuri, va da nastere altor frunze, iar steaua ce s-a stins a lasat in urma-i un nor de gaze ce va forma o noua stea… Caci in viata nimic nu se pierde ci totul se transforma. Da, un copac fara frunze poate fi numit copac, iar primavara ce va veni, el va inflori din nou plin de noi dorinte, visuri si sperante. Noroiul va fi spalat si alte haine imbracate, si din nou privirile vor reflecta lumina-mi ce imprastiu in dar.

Destinul poate fi el cat de rau, caci atunci cand ajung a spune ca e tot una ce se mai intampla acum, atunci e ca si cum l-as invinge, nu ca si cum as pierde in fata lui: ce-mi mai poate face acum? Caci ying si yang impletesc a infinitului coloana, al vietii sens de nepatruns.

Plangem cand moare cineva sau plangem cand se naste? Radem cand se naste sau radem cand moare? Nu e moartea oare insasi nasterea iar nasterea e o moarte? Adio batranete, adio tinerete… Candva cautam eterna fericire… a venit clipa in care am crezut ca eternitatea e un lac de lacrimi, dar acum inchei asa: celui ce cauta eternitatea ii spun ca ea este momentul.

Cum sa traiesti momentul? E o intrebare ce ramane inca fara raspuns atata vreme cat facand bine iese rau, si pierzi astfel frunza dupa frunza. Ce inseamna bine, ce inseamna rau atunci cand tu esti tu si ei sunt ei?

Acum si doar acum, traiesc momentul sorbind ultima picatura din acest pahar cu vin, lasandu-ma invaluita de aroma sa bogata si inmiresmata.