Impleticirea Mintii

Despre adevaruri ingropate

Lumina neonului din bucatarie se reflecta in pahar la fel cum mintea mea reflecta vinul. Sau vinul reflecta mintea. Nu mai stiu.

M-am gandit mult… prea mult… la ce este cu adevarat adevarat.

M-am tot gandit si gandit ca uneori (atunci cand vine vorba de sentimente care ne-ar putea dezvalui un punct slab), in loc sa spunem lucrurilor pe nume, preferam sa construim o alta lume pe care sa o prezentam altora ca fiind… adevarul.

O facem aproape involuntar si ajungem sa credem ca lumea astfel prezentata, prin reflectarea ei inapoi catre noi, e chiar adevarul. La urma urmei, asta e chiar scopul: sa ne autoconvingem de un fals adevar.

Nu o facem pentru ca nu ne place adevarul pe care il mascam, ci pentru ca acest adevar ne face vulnerabili. Sentimentalismul, ca sa-i spun asa, e gaura prin care ar putea tasni un glont direct spre inima, adica calcaiul lui Ahile. Simt, deci sunt vulnerabil.

Vorbele exprima vrute…dar si nevrute. Si la baza acestui lucru sta, ca intotdeauna, lupta ratiune-suflet.

Si toate astea pentru ca adevarul e dincolo de vorbe. El se regaseste in gandurile pe care nu le putem controla iar gesturile, expresiile si faptele le vor trada.

Oricat de bine ne-am ascunde, cineva, candva, ne va observa (cei carora noi insine le vom permite sa observe)… Vor fi lucruri care vor trada existenta unor sentimente nemarturisite si atunci orice vorbe aruncate pentru a nega nu-si vor mai putea atinge scopul.

E aproape ca si cum ai merge cu un prieten pe strada si acesta iti spune ca nu ii e frica de caini, dar la primul colt apare un caine si prietenul se trage speriat cativa pasi inapoi.

Nu e bine pentru mine ca simt ceea ce simt dar simt si am sa ascund asta cu orice pret. Cat de bun mincinos ar trebui sa fii ca sa poti ascunde ce simti? Dar cat de bine ma cunosc ceilalti ca sa-si dea seama si mai ales cine sunt cei care ar putea sa-si dea seama?

Vom incredinta adevarul adevarat unor persoane in care avem cea mai mare incredere in momentele noastre de….. slabiciune (sentimentalism). Si culmea: o facem tocmai pentru ca in adancul nostru vrem sa protejam existenta sentimentelor pe care le ingropam mai des decat le protejam.

Na, ca iar le-am impleticit.