Fata criminalului

Capitolul 29

YoungSoon ajunse la şcoală. Din nou, la şcoală. În timp ce mergea pe holul aglomerat, se întrebă unde era TaeHyun. Trecuseră 3 zile de când nu îi văzuse faţa prin şcoală. Oare ce se intâmpla cu el? Era bine? Ah, dar de ce se îngrijora ea pentru el? De când începuse să facă asta? Ştia că dacă nu-l vede în primele trei pauze, sigur nu era la şcoală. "Ah, ce prostuţă poţi fi YoungSoon, el stă acum şi sforăie acasă, pentru că nu are chef de şcoală şi tu stai să te îngrijorezi pentru el. Termină odată cu prostiile. Nu vezi ce ai devenit în ultimele zile? Toată ziua numai Tae Hyun ai în cap. E om. Nici măcar nu e Ji Chang Wook ca să stai să te gândeşti atât de mult la el. E doar TaeHyun, nepotul preşedintelui, care te bagă în seamă din lipsă de ocupaţie. Colegul de clasă care te enervează când ţi-e lumea mai dragă, care spune nişte tâmpenii încercând să te vrăjească. Şi căruia îi place de tine. Of, dar ce putea să facă? Tipul ăsta avea cam multe plusuri!" YoungSoon se mustră singură, când Yun Sun se postă, din nou, în faţa ei.

-YoungSoon îţi voi da o singură avertizare. Lasă-l pe TaeHyun în pace. Nu e de nasul tău.

-Ce pot să fac, Yun Sun? Consider că asta nu te priveşte.

-Tsh, de când TaeHyun e pe lângă tine ai uitat de unde vii.

-Văd că ţi-ai dat şi tu seama că el e pe lângă mine.

-Nu mai ştii care ţi-e locul?!

În timp ce Yun Sun incerca să găsească o replică usturătoare, clasa răsună de strigătul puternic al unui sunbae (Senior).

-TaeHyun este în spital de trei zile.

YoungSoon crezu că nu aude bine, aşa că îşi întrebă colega dacă e adevărat. Aceasta îi răspunse afirmativ. YoungSoon nu mai putea gândi limpede. Dar ce se întâmplase cu el? Cum reuşise să ajungă acolo? Nu era TaeHyun genul de om care să fie atât de slab. Chiar era foarte puternic. Oare era bolnav? Ce să facă acum? Trebuia să stea la ore. Până la urmă nu avea nicio legătură cu el. Şi în plus, mai era şi chestia legată de mama lui şi tată ei, pe care ea n-o putea ignora aşa uşor. Abia reuşise să se depărteze de el. Dacă ar face vreo mişcare, ar fi fost ca şi cum s-ar fi dus în gura lupului. Aşa că îşi alungă aceste gânduri din cap şi îşi deschise ghiozdanul pentru a scoate caietele. Însă, picioarele nu o ascultau şi nu voiau să rămână pe scaun. Aşa că închise fermoarul ghiozdanului la loc şi îşi luă haina de pe scaun, străbătând în fugă toată clasa, ieşind vijelios pe uşă, sub privirile uimite ale colegilor ei care se întrebau unde se ducea. Ajunsă jos, la intrarea în şcoală, se intrebă de unde ar putea să afle la ce spital e TaeHyun. Se gândi, dar nu-i veni nimic în minte. Aaaa, dar era o singură variantă, asta în cazul în care nu avea spital privat. Singurul loc unde ar putea fi internat TaeHyun era Seul Sky, fiind spitalul care se ocupa de persoanele până în 25 de ani. Era faimosul spital care vindecase o mulţime de tineri. Aşa că, fugind cât o ţineau picioarele, se urcă în RATS. (Reţeaua Autonomă de Transport Seul)

Peste o oră, o elevă de liceu, cu părul răvăşit şi cu faţa înroşită de frig, intră în vijelie pe uşa spitalului, îndreptându-se spre recepţie.

-Bună ziua. Pacientul Shin Tae Hyun în ce salon se află?

-Ne pare rău, dar la acest spital nu este niciun Shin Tae Hyun.

-Ba da, ştiu sigur. Este băiatul preşedintelui hotelului "Flowers".

-Ne pare rău, dar nu e nimeni cu acest nume aici.

-Nu se poate. Sunt o colegă...

YoungSoon tăcu brusc şi ca şi cum mintea îi veni la cap, se bucură că asistenta o respinsese, deoarece îşi dădu seama că nu ar trebui să fie aici. Încă o dată. Nu înţelegea, sau poate că nu voia să înţeleagă, nu voia să recunoască asta. Îşi ceru scuze politicos şi se întoarse să plece. În realitate, chiar nu avea de ce să-l viziteze la spital, când ea încercă din răsputeri să se convingă că nu are nimic în comun cu el. Ei doi fac parte din două lumi diferite. Două persoane care aparţin unor lumi diferite nu pot avea nimic în comun. Iar dacă au, ea ştia că societatea este nedreaptă, te critică şi îţi spune că nu ai nicio şansă. Nici măcar nu îi dădea voie să se adapteze într-o altă lume. Regulile erau deja stabilite. Chiar dacă nu lăsa să se vadă asta, o mică parte din ea îşi dorea să poată să aibă ocazia să intre, fie şi pentru o singură zi, în fabuloasa lume a lui TaeHyun. Lumea în care nu trebuia să-ţi faci griji pentru ziua de mâine, în care putea purta cele mai frumoase haine, fără să trebuiască să faci un an întreg economii. Când se trezi din gândurile ei, îşi dădu seama că se învârtise în cerc în tot spitalul, iar acum, nici măcar nu înţelegea unde e. De ce nu ieşise pe uşă? Aish, din nou o luase în altă direcţie, crezând că iese din spital. Privi lungul hol, la capătul căruia se afla. Încercând să se orienteze, văzu că se afla la câţiva metrii de o uşă în faţa căreia erau postaţi doi bărbaţi. De obicei păzesc uşa numai dacă pacientul este un om important. Oare cine era acolo? Poate era TaeHyun? Se apropie. Oare cum să se uite? Trecu încet, ca şi cum n-ar avea nicio treabă, prin faţa celor doi şi brusc, ridică privirea să se uite pe gemuleţ, încercând să observe dacă era vreo persoană în salon. Văzu pe cineva, insă nu-şi putea da seama dacă era el sau altcineva. Când voia să plece, observă lângă pat rucsacul lui. Cum să facă să intre? Rapid, încercă să treacă printre cei doi, dar unul din tipii îmbrăcaţi în costum, cu ochelari negri la ochi şi casca Bluetooth în ureche, semănând cu cei de la FBI, din filmele pe care le urmărea, o prinse chiar înainte să pună mâna pe clanţă şi o ridică în sus, încât picioarele ei nu mai atingeau pământul.

-Cine sunteţi? În această cameră nu are voie nimeni!

YoungSoon încercă să inventeze un motiv pentru care să poată intra înăuntru.

-Ăăă, sunt colega lui şi am fost trimisă de diriginta noastră să îi comunic ceva.

Bărbaţii se uitară unul la altul, apoi se dădură la o parte din calea ei.

Împinse uşa şi pătrunse în camera în care se auzea bâzâitul aparatelor la care era conectat TaeHyun. Se apropie încet de patul lui. Ochii lui erau închişi. De cât timp stătea aşa, oare? De ce nu se trezise până acum? Ce i se întâmplase? Poate aflase despre mama lui? Dar nu ştia? Dar ce făcea ea acolo? Privindu-l cum doarme, se simţea ca un intrus care îi invadase intimitatea. De ce venise până aici? Îi mai privi odată faţa. O mică vânătaie era lângă tâmpla dreaptă, iar bretonul îi cădea dezordonat pe frunte. YoungSoon întinse mâna şi îl aranjă, dându-l la o parte. Se bătuse cu cineva? Apoi, în timp ce îşi retrăgea mâna, se ruga în gând ca TaeHyun să fie bine şi se întoarse, pregătindu-se să plece, spunându-şi pentru a mia oară în ziua aceea că ea nu avea ce să caute în lumea lui. O lume atât de diferită de a ei. Însă, cineva o prinse de mână. Se întoarse, speriată. Mâna lui o ţinea, acum, pe a ei, însă ohii lui continuau să stea închişi.