Fata criminalului

Capitolul 22

TaeHyun aştepta în faţa Spitalului Universitar ca YoungSoon să sosească. Ce îi lua atât de mult să ajungă până aici? În timp ce voia să o sune, o fată mică de statură se apropie de el. Se uită mirat la ea. Semăna cu cineva. Nu se poate.

-YoungSoon?

-Dar cine altcineva?

-Ţi-ai tăiat din picioare? Erai mai inaltă!

-În visele tale.

-Probabil. Într-adevăr, cred că ai dreptate.

-Ya, tu chiar vrei să mori?

-Ha, acum îmi spui şi pe cine să visez? O să visez pe cine vreau, chiar dacă asta inseamnă să te visez pe tine în fiecare noapte.

-Lasă vorbăria şi hai sa cerem permisiunea să vedem o inimă.

YoungSoon o luă inainte, în felul acesta făcându-l pe TaeHyun să treacă la treabă. Peste 15 minute, amândoi, îmbrăcaţi în halate albe, având în mâini mănuşi de unică folosinţa, se indreptau spre morga Spitalului Universitar, indrumaţi de o stagiară. YoungSoon se apropie de TaeHyun.

-Hei.

-Ce?

-Contez pe tine?

-La ce?

-Păi... la morgă. Mie nu-mi plac oamenii morţi. Mi-e frică de ei.

TaeHyun râse.

-Frică? Dar sunt morţi.

-Tocmai de aceea mi-e frică. Şi nu mai râde.

-Ok. Ok. Contează pe mine. Dacă o să leşini, mă voi asigura că sunt lângă tine. Aşa că nu îţi face griji. Bine?

YoungSoon incuviinţă. Nu îşi putea da seama dacă el vorbise serios sau doar glumea. Dar, vorbele lui o făcură să-i dispară orice urmă de indoială şi acum se incredea pe deplin în el. Cum era cu puţin în spatele lui, îl putea privi fără ca el să-şi dea seama. Era inalt, lat în umeri şi îmbrăcat intr-un hanorac alb cu picăţele negre, nişte pantaloni verde inchis şi incălţat cu ghete maro.

-Nu mai mă studia atât sau o să rămâi fără "putere de studiu" mai incolo. Când o să avem cu adevărat nevoie.

Fata se prefăcu, brusc, preocupată de picturile de pe pereţi. Apusuri de soare, portrete, copii la joacă... cum puteau exista asemenea tablouri intr-un loc ca ăsta. Şi mai ales, pe holul care duce la morgă!?!?!

-Nu te studiam. Mă uitam peste umărul tău la tablourile de pe celălalt perete.

-Tsh. Cu siguranţă.

Stagiara le intrerupse mica "ciondă-neală" spunându-le că au ajuns. YoungSoon simţi un puternic şi oribil miros care îi afectă nările. Ştia substanţa. Formol. Simţi cum puterea din picioare o părăseşte. Dar TaeHyun avu grijă să o prindă la timp, sprijinind-o.

-E ok, YoungSoon, sunt aici.

Ea incuviinţă, chinuindu-se să-şi reca-pete puterea. Încercă să desluşească ce se afla în sala aceasta mare. Stagiara se indreptase către un raft de unde luă un borcan. În el se afla inima cea mult căutată.

-Mulţumim. TaeHyun luă borcanul şi îl puse pe masa de disecat. Hai, YoungSoon, nu ai de ce să te sperii. Nu e chiar aşa infricoşător. Serios.

Ea se apropie.

-Wa, deci aşa arată o inimă!!!

-Da. Uite, pune mâna pe ea.

-Nu prea vreau să fac asta. Mai bine pui doar tu şi îmi spui cum se simte.

-Tsh, YoungSoon, dacă vei merge la medicină, asta o să faci toată ziua.

-Nu chiar.

-Îţi vine să crezi că bucata asta de carne poate să nască sentimente?

-Într-adevăr e uimitor!

TaeHyun se intoarse catre ea, ţinând, incă în mână, inima.

-YoungSoon, îţi ofer inima mea. Te rog, ai grijă de ea.

El îşi inchise ochii, intocmai ca un artist pasionat de muzica lui şi dădu din cap, ca un om care se abţinea să nu plângă. Ea îl lovi peste braţ, râzând. Chiar în acel moment, lui TaeHyun îi alunecă din mână inima şi îi căzu... jos. Se uitară unul la altul. Dăduseră de belea. Dar, izbucniră în râs.

-Ce ne facem acum? rosti YoungSoon, incercând să pară serioasă.

-Nu trebuie să ştie nimeni. O luăm şi o punem la loc.

-Serios? Chiar ai de gând să faci asta?

-De ce nu? Cine o să-şi dea seama că inima asta e puţin prăfuită?

TaeHyun o culese de pe jos. O puse la loc, apoi inchise borcanul la loc. În timp ce ieşeau de acolo, TaeHyun îi spuse să aştepte până va merge să inapoieze halatele. Când se intoarse o găsi pe YoungSoon privind ramele cu pozele directorilor. Vrând să o ia prin surprindere se furişă pe la spatele ei şi o lovi cu proprii lui genunchi în spatele genunchilor ei. Ea, speriată, şi aproape să cadă pe spate, se intoarse către el.

-Iar ai chef de glume?

-Tot timpul am chef de glume.

-A, da? Atunci e bine, pentru ca sunt pregătită să-ţi dau o săpuneală grozavă, spuse ea, în timp ce alerga după el. Nu te opreşti?!?! Ya, stai acolo!

Alergând după el, se lovi de un om, călcându-l pe picior. Acesta dădu ochii peste cap.

-Cred că o să-mi pun un deget de lemn.