În familie

Capitolul X

       Ziua a unsprezecea

     Inspectorul Sam Daegar stătea aplecat, cu fruntea sprijinită în pumni, deasupra filelor despre viața soților Houghton. Le citise Dumnezeu știe de câte ori, dar era ceva ce-l zgâria în stânga capului. Acel ceva care îi impunea să fie și mai atent decât ultima dată. Citise și citise și iar citise, dar nimic. Era imposibil să nu fie nimic. 
     Frustrat, se ridică de pe scaun, vrând să-și arunce privirea peste oraș, dar se răzgândi. Nu-i plăcea să facă asta prea des. De multe ori îl deconcentra și-l făcea să piardă dintre degete firul subțire ce-l putea lămuri. Așa că se mulțumi să privească jaluzelele închise. Cam pline de praf, își spuse, strâmbându-se.
     Decise o recapitulare. O altă recapitulare. Logan Houghton, 29 de ani, înălțime 1,93, greutate 95 de kg, păr șaten, ochi albaștri, grupă sangvină AB. Născut în Washington, Georgetown. După terminarea liceului, renunțase la baseball din cauza unui accident la genunchi - accident cauzat de fratele lui -, și se îndreptase spre ceva mai practic. Lăsând la o parte cei trei ani de delir în care drogurile, alcoolul și petrecerile în lanț îl băgaseră de mai mult de 30 de ori în spital, Logan reușise să revină pe linia de plutire, își cumpărase o fermă în Santa Maria, cu ajutorul părinților, și își pornise propria afacere cu vinuri. Avusese o ascendență rapidă pe piață și, la doar 27 de ani, colabora cu mai mult de jumătate dintre restaurantele din acel stat și încă câteva din afară, și își începuse mandatul de primar. Se căsătorise cu Belle Quinn la începutul acelui an glorios al lui și, la scurt timp după asta, afacerea explodase cu și mai multă amploare. Și murise. Înjunghiat.
     Inspectorul Daegar își aminti și de testament. La un moment dat se gândise că poate Belle îi înscenase moartea pentru că astfel ar fi putut pune mâna pe averea lui, dar după ce văzuse testamentul îi venea cam greu să considere asta. Actul era cât se poate de banal, genul făcut de oamenii cărora le plăcea organizarea. Niciunuia dintre ei nu le revenea ceva substanțial față de ceea ce dețineau deja.
     Belle Houghton. 25 de ani, 1,68 înălțime, greutate 63 de kg, păr șaten, ochi căprui, grupă sangvină A1. Fusese înfiată de Chandall Quinn, dar părinții biologici erau necunoscuți. Crescuse în New York, iar la o lună după absolvire își luase tălpășița. Se înscrisese la o școală de dans din Maryland, pe care o terminase trei ani mai târziu, însă nu profesase în domeniu. Se „refugiase" în schimb în Santa Maria, California, unde după un an ajunsese să se căsătorească cu Logan Houghton.
     Copilul nu era menționat în raport, dar pe inspector nu-l derutase prea tare. Într-un fel se așteptase la asta. Probabil toată învârteala fusese făcută pe ascuns, fără zarvă, iar părinții copilului fuseseră de acord cu un astfel de procedeu.
     Actele, își aminti.
     Fusese atât de amețit în ultimul timp cu toată alergătura între spital, acasă și serviciu. Ce-i drept, pe acasă nu prea dăduse. Dar, de cel puțin șapte ori, se trezise uitând lucruri. Și, la naiba, nu-și permitea astfel de greșeli acum. Slavă Cerului, că soția sa era bine și, mai multă slavă, pentru că decisese să nu renunțe la călătoria pe care o făcea la fiecare două luni la părinții ei. Vrusese să refuze de data asta, dar avusese el grijă să o asigure că liniștea din satul uitat de timp ar ajuta-o să se refacă. Iar de când plecase ea, nu mai părăsise încăperea aceea ticsită cu hârtii. Nici măcar nu știa cât era ceasul.
     Și, fir-ar să fie, chiar era nevoie de curățenie pe acolo. Nu mai găsea nimic. Își aducea foarte clar aminte că lăsase plicul de hârtie cu actele din seiful din casa Houghton în primul sertar din biroul său. Nu ar fi putut să dispară. Sau să i-l fi dat lui Belikov?
     Dima Belikov era un fel de ucenic al său. Un tip simpatic, brunet, cu ochii la fel de întunecați, și care emana bună dispoziție și calm prin toți porii din cei aproape doi metri ai săi. Pe cât părea de masiv și înfiorător, pe atât de blând și romantic era de fapt.
     Puse mâna pe receptor fără să se gândească a doua oară și formă numărul de celular al acestuia, constatând că-l reținuse după toate dățile în care îl tot formase. Începu să bată darabana pe birou, exasperat de cât de mult trebuia să aștepte până să-i răspundă.
     - Dima, ce-a durat atât? strigă nervos. Las-o baltă! i-o tăie. Am nevoie de plicul cu actele pe care ți le-am dat mai devreme.
     - Sam, ce naiba?! tresări Dima Belikov, împânzit de somn. E 1 noaptea!
     - Detalii.
     - Oamenii normali dorm la ora asta. Eu dorm la ora asta.
     - Păi, acum că ești treaz, fă ceva util și notează câteva chestii de care vreau să te ocupi.
     - Daegar, nu sunt secretare ta, ripostă după ce-și înăbuși un căscat.
     - Naiba să te ia!
     - Noapte bună, Sam!
     - Își las biletul cu favorul pe birou. Nu uita, vine ziua ta și o să ai nevoie de zi liberă, spuse și-i închise, chiar când îl auzi începând să bombănească ceva de neînțeles pe rusește.