În familie

Capitolul III

     Ziua a cincea

     Scăldată în transpirație și încă tremurând, Belle se smulse din coșmarul cumplit și se avântă cu pași mari la fereastră. Soarele abia se dezmeticea pe cerul senin, fulgerând nuanțe caramelizate pretutindeni. Femeia își aruncă privirea spre ceasul de pe noptieră. Era abia 5:32, dar fu convinsă că somnul nu avea să se mai lipească de ea, așa că douăzeci minute mai târziu stătea, cu o cană cu ceai în mână, admirând apa liniștită de pe marginea pontonului de lemn din spatele curții.
     Hotărâse ca, în jurul orei zece, să plece la inspectorul Daegar pentru a-l întreba dacă mai descoperise ceva și a-i arăta ceea ce observase sora ei cu o seară înainte. Mintea i se întoarse spre acel moment:

     „- La ce oră ai spus că l-ai găsit pe Logan?
       - În jur de 11.
       - Uităte la ora actualizării articolului."

     15 iulie, 9:23, își spuse în gând. Dar cum era posibil? Cu siguranță nu avea cum să fie o simplă coincidență sau vreo glumă prostă, iar dacă asta nu era posibil, atunci acest fapt nu însemna decât un singur lucru. Totul a fost plănuit. Dar de ce? Ce ar fi putut face Logan atât de rău încât să aibă parte de o astfel de soartă? Era cu siguranță o răzbunare, dar o răzbunare către cine? Către Logan sau către ea?
     Această întrebare este însă cu dus și întors. Logan fusese omorât, avusese o soartă cumplită, dar ea fusese lăsată inconștientă, incriminată și cu riscuri enorme de a ajunge, în curând, într-un spital de tratare a bolilor mentale, dacă nu avea să afle odată adevărul. Cel mai probabil răzbunarea fusese orientată către... amândoi?
     O briză rece a dimineții o readuse la realitate. Va fi încă o zi sufocant de caldă, își spuse. Nu știa de unde această constatare, dar chiar și fără experiență în citirea cerului și a temperaturii, îţi puteai da seama de asta din zilele precedente. De ce mă gândesc la lucrurile astea, se întrebă. Avea să aștepte până când sora ei se va trezi, pentru a vedea dacă poate merge cu ea. Oricare va fi răspunsul ei, își impusese ca în acea zi să iasă din casă.
     Se ridică greoi de pe ponton, pornind cu pași mici și relaxați spre casă. O să pregătească micul dejun pentru întreaga familie. Clătite, așa cum văzuse că le facuse mama ei cu două zile în urmă, cafea si puțin suc din portocalele care trebuiau consumate, pentru că, cu o seară în urmă, vazuse una în fructieră stricată. Faptul o șocase puțin, fiindcă Chandall nu ar fi lăsat o astfel de imagine să aibă loc în casa ei, mai ales în ziua în care avusese atâția oaspeți.
     Planul i se zdruncină atunci când întră în bucatărie. Jason se afla deja acolo, iar mirosul ce-l înconjura era înnebunitor. Cu două tigăi pe foc, una pentru clatite, cealaltă pentru omletă cu șuncă, i-o luase înainte. Fir-ar!
     - Bună dimineața! grăi el și-i oferi un zâmbet strălucitor și molipsitor.
     - Bună dimineața! Observ că ești matinal, constată femeia în timp ce se îndrepta spre fructieră. Dacă nu avea să facă masa, măcar sucul să fie opera ei... Sau nu.
     - L-am făcut eu deja, rosti Jason, ghicindu-i intenția.
     - Serios? Fir-ar, mă simt o leneșă! spuse și pufniră în râs amândoi.
     - Poți face cafeaua, dacă nu vrei să stai, îi spuse, făcându-i cu ochiul.
     Excelent!
     Se îndreptă zglobiu către raftul pe care era pus borcanul cu cafea, apoi către dulapul unde se afla ibricul. Îl scoase, îl umplu cu șapte ceşti de apă și îl puse pe foc după ce lăsă borcanul cu cafea pe blatul de lângă. Prefera ibricul în detrimentul cafetierei, întrucât mirosul ce-l împraştia în jur era de neegalat. Își aruncă privirea pe ferestră și observă soarele ce dădea trezirea, păsările plutind lin pe apa liniștită, copacii verzi mângâiați de briza blândă a verii. Nu știa de ce, dar se simțea foarte bine, mai relaxată, mai calmă, mai împăcată.
     Se întoarse apoi către masa din bucătărie pe care fuseseră deja așezate servețelele. Aparent Jason începuse să facă și acest lucru. Sunt atât de leneșă, își spuse pentru a treia oară de când intrase în încăpere.
     - Dă-mi mie voie să termin de aranjat masa, i se adresă femeia. El însă nu păru să o bage în seamă, era plecat departe, adâncit în gânduri. Mult prea adâncit. Jason, ai grijă! strigă Belle și se repezi la tigaia cu clătita care începuse deja să se ardă.
     Acesta își reveni în simțiri abia atunci când se văzu dat la o parte din fața aragazului. Cum se putuse lăsa atât de dus de val, încât să nu simtă mirosul ăsta de arsură? Trebuia să recunoască faptul că nisipul fin din Caraibe, alături de logodnica lui, îi oferiseră niște imagini foarte frumoase. Iar apoi imaginația îl purtase și mai departe, la casa pe care aveau să și-o cumpere, la curtea din spate pe care Sidony o va umple cu o mulțime de flori și la „te iubesc"-ul pe care și-l vor grăi în fiecare dimineață. Da, avusese un tablou fabulos în fața ochilor, așa că își va iertă neatenția de această dată.
     - Hei, ești în regulă? îl întrebă Belle. Pari foarte tulburat. Jason se întoarse confuz către ea la auzul întrebării și încercă un zâmbet strâmb, însă mâinile începură să-i tremure ușor atunci când își pipăi buzunarul pantalonului. Și stresat, continuă Belle, cercetându-l.
     - Sunt bine, doar puțin adormit, îi răspunse, întorcându-se spre bolul cu aluat pentru a torna o altă clătită în tigaie.
     - Prea bine! Îl analiză încă o dată curioasă, după care se întoarse la ceea ce avusese de gând să facă: să aranjeze masa.
     - Oare eram o bucătăreasă bună? se întrebă femeia. Atunci când se întoarse către Jason, îl surprinse privind-o întrebător și se roși. Gândise cu voce. Fir-ar!
     - Scuze, eu nu voiam... nu trebuia să... să... Ah, las-o baltă! Ieși pe veranda din spatele casei, se așeză pe una dintre scări și plânse. Plânse pentru soțul ei mort, plânse pentru iubirea ce-i seca sufletul, plânse pentru dimineața frumoasă plină de înviorare, plânse pentru bunătatea și răutatea umană, plânse pentru întuneric și lumină, pentru viață și moarte. Plânse pentru fiecare lucru în parte și pentru nimic în același timp. Plânse, iar atunci când se liniști, se ridică în picioare resemnată și se întoarse în casă.