Dragoste Infinită

Trădarea

Perspectiva lui Nick.
Doamne, chiar e adevărat ce tocmai s-a întâmplat? Chiar m-a sărutat și nu a fost doar un vis? Nici acum nu îmi vine să cred că m-a sărutat. Cât de mult mi-am dorit să îi simt din nou buzele moi care au gust de căpșuni datorită strugurelului care îi învelea buzele catifelate. Cât timp ne sărutam totul parcă s-a oprit în loc și nimeni nu mai conta pentru mine, decât ea. Îmi doream cu orice preț ca acel sărut să nu se mai termine, simțeam cum sângele îmi fierbea în vene și mă simțeam ca un copil neajutorat și inofensiv. Acum când o privesc deși mi-a spus că nu voia să facă asta și că îi pare rău, pot citi pe chipul ei bucuria și nerăbdarea de parcă ar mai vrea să mă mai sărute, dar bineînțeles că asta vreau să văd doar eu pentru că realitatea e cu totul alta. E simplu, ea nu mă iubește pe mine și îl iubește pe Romeo. E și normal să nu simtă nimic pentru mine din moment ce abia m-a cunoscut de câteva zile, dar eu din prima secundă m-am îndrăgostit iremediabil de ea și nu o mai pot scoate din mintea și inima mea, stă acolo și nu mai vrea să iasă parcă vrând să se joace cu nervii mei și cu sentimentele mele. Am tot stat și m-am gândit și am ajuns la o concluzie, singurul lucru care a mai rămas de făcut e să o fac cât mai curând să se îndrăgostească de mine chiar dacă nu îmi va fi ușor și nu îmi pasă dacă cineva va avea de suferit. Dacă o voi avea pe Bianca lângă mie nu îmi mai trebuie nimic. Mă simt perfect și nu mai am nevoie de nimic numai când mă privește, îmi zâmbește, mă i-a în brațe sau îmi vorbește îmi schimbă dispoziția. Orice atingere făcut de ea îmi face inima să bată de 100 de ori pe minut și simt cum inima o i-a la goană. La un moment dat am ajuns să cred că sunt nebun dacă mă gândesc atâta timp la ea. Și da, chiar sunt nebun! Nebun după iubirea ei, nebun după buzele ei care atunci când le privesc parcă mă imploră să le sărut, sunt nebun după felul în care se comportă cu mine, sunt nebun după atingerea ei, într-un singur cuvânt sunt nebun după ea. Dacă nu o voi putea avea niciodată eu nu aş mai fi în stare să trăiesc fără ea. Ea îmi dă un sens nou și plăcut vieții. Ea mă face să mă simt iubit și special. E genul de persoană care știe cum să te facă să te simți mai bine doar dintr-o singură privirea sau doar dintr-un zâmbet nevinovat. Acum mi-am dat seama că ea este exact tot ce îmi trebuie acum. Fiind singur am nevoie de cineva care să îmi arate bucuria și frumusețea vieții, am nevoie de cineva care să mă iubească și care să fie alături de mine indiferent de situație. Și acum oare vă întrebați de ce sunt singur și ar trebui să vă lămuresc. Sunt singur pentru că așa am decis să fiu. Încă de la 16 ani sunt singur. Am decis să plec de acasă pentru a fi singur, atunci când mama a murit din vina fratelui meu. Acum 4 ani mama și fratele meu au murit într-un accident de mașină. L-am învinovățit pe fratele meu pentru moartea mamei deoarece știam că își luase permisul doar cu câteva zile înaintea accidentului și datorită încăpățânării lui mama a avut parte de un sfârșit tragic pentru că în seara aceea nu a lăsat-o să conducă vrând cu orice preț să îi demonstreze mamei că el este un șofer extraordinar. Știam că mama nu l-ar fi lăsat niciodată să conducă noaptea pentru că îi era frică și din cauza asta am bănuit că el ar fi obligat-o pe mama să îl lase să conducă. Fiind o seară de toamnă foarte urâtă, cu o ceață pe care o puteai tăia cu ajutorul unui cuțit și fiind umed pe asfalt fratele meu a pierdut controlul mașinii astfel ciocnindu-se cu putere de un tir. Când am aflat despre accident eu și tata am fost foarte speriați și ne-am grăbit să ajungem îndată la spital rugându-ne ca totul să fie bine! Dar degeaba pentru că atunci când am ajuns acolo am aflat că fratele meu murise pe loc, iar mama era în comă și doar un miracol o mai putea salva. La auzul acestor vești simțeam cum pământul îmi fuge de sub picioare și lumea mea începea să se destrame puțin câte puțin. Când încercam să gândesc pozitiv altă veste fulgerătoare mă lovise ca un cuțit în inimă aflând că mama nu a mai putut rezista și a murit. Toate aceste veşti se acumulase și nu mai puteam gândi limpede, astfel simțind înăuntrul meu multă furie și ură pentru fratele meu care și-a primit soarta așa cum a avut-o și mama. După înmormântarea celor doi totul a început să nu îmi mai meargă deloc bine, notele au început să îmi scadă, fericirea, protecția şi afecțiunea părintească de care aveam nevoie nu mai existau în viața mea, tata ne mai fiind tata pentru că mereu era beat și chiar dacă făceam ceva rău, chiar dacă îmi vedeam de treaba mea tot îmi primeam bătaie, până într-o zi în care am venit acasă și l-am văzut pe tata cu un întreg harem de femei aproape goale care îl înconjura. În acel moment simțeam că nu îmi mai pot stăpânii furia și am preferat că merg în camera mea pentru a-mi face bagajele. Apoi am plecat de acasă sub ochii propriului meu tată căruia nu i-a păsat de faptul că eu am plecat, ba chiar m-a luat la batjocură, dar în momentul acela nu îmi mai pasă de nimeni și de nimic. Eram hotărât să nu mă mai întorc acasă și să învăț să trăiesc și să mă descurc singur. Ne având unde să stau și fiind și minor am decis să stau la un cămin unde am căpătat un anturaj foarte prost de la care devenisem un băiat rău, fără scrupule, căruia nu îi pasă de nimeni din jurul lui, care se droga până nu mai știa de el, bea şi fuma fără măsură și care făcea numai prostii. Ba chiar și din cauza asta am pierdut și un de școală și am rămas repetent pentru că nu am mai vrut să mă duc. Toate astea s-au întâmplat până acum doi ani când am avut un vis cu mama care era foarte dezamăgită de mine și pentru că nu voiam să o dezamăgesc și nu voiam să îi fie rușine cu mine acolo unde e ea, am decis să renunț din nou la tot, dar spre rușinea mea nu am putut renunța la țigări şi la femei, astea rămăsese singurele probleme din viața mea. Şi am decis să merg la alt cămin până trebuia să împlinesc 18 ani pentru a putea avea discernământ, nu că până la vârsta de 18 ani nu mă puteam descurca singur dar exista posibilitatea ca poliția să afle că sunt singur și ar fi sunat la protecția copilului și chiar nu aveam chef să umblu printr-un cămin infect ales de ei. Şi am mai rezistat încă un an în alt cămin în care eu eram singurul cu vicii de pe acolo, dar asta nu îmi păsa și nu îmi oferea interesul de a renunța la ele atâta timp cât eu mă descurcam bine cu școala. În momentul în care am împlinit 18 ani am plecat din acel cămin infernal împreună cu prietenii mei cei mai buni pe care mi făcusem acolo Irina, Vlad și Martin.