Locuri din Romania

Lacurile blestemate din România

Vreau sa va reamintesc ca tot ce scriu eu aici, sunt doar niste mituri/legende, dar stiti cum se zice: "In orice legenda exista si putin adevar."

------------------------------------------------------------------------------

În trecut se credea că apa este elementul prin care se pot stabili legături cu lumea de dincolo. Mitologia universală e plină de asemenea poveşti. Şi în România există numeroase legende legate de apă, de la proprietăţile magice existente în apa vie şi apa moartă, până la lacurile blestemate, despre care se spune din bătrâni că cer, drept jerftă, cap de om.

                       Apele nefaste din Bucureşti

În România, lacurile blestemate împânzesc chiar capitala ei, Bucureştiul. Aici există trei lacuri nefaste: Lacul Tineretului, Lacul Titan şi Lacul Morii. Zeci şi sute de oameni au murit în aceste lacuri, fie din do­rinţa de a-şi pune capăt zilelor, fie că nu au mai putut să iasă la su­prafaţă. Astfel, lacurile bleste­mate şi-au luat tributul: vieţi umane.

Lacul Tineretului a fost format pornind de la vechea Baltă Cocioc, în jurul căreia trăiau mai mulţi ţi­gani mahomedani, şi care era si­tuată exact lângă un cimitir. Lacul a ajuns să fie supranumit "Lacul fără fund", ca urmare a faptului că multe dintre cadavrele celor îne­caţi în lac nu au mai fost găsite nicio­dată. Se spune că în anumite părţi ale lacului ar exista nişte vârtejuri foarte pu­ternice, care îi trag la fund pe cei care se aven­turează în apă. Unul dintre aceste vârtejuri poate fi observat în spaţiul dintre restaurantul de pe lac şi insula din centru.

Lacul Titan este un lac de origine naturală, situat în cartierul Balta Albă. Una din cele patru insule ale lacului chiar poartă denumirea de "Insula îne­caţilor", în timp ce lacul este supranumit "La­cul sinucigaşilor", din cauza numă­rului mare de oameni care au ales să îşi pună capăt zilelor, aruncându-se în apele sale sau spânzurându-se de crengile co­pacilor de pe mal. Se spune că lacul s-ar fi format peste o fostă groapă de gunoi şi că, la fel ca Lacul Tineretului, ar avea foarte multe vârtejuri periculoase.

Spre sfârşitul regimului comunist, Biserica Sfântul Nicolae a fost demolată, iar peste cimitirul acesteia s-a turnat beton, pentru a se face loc pentru un lac arti­ficial, menit să oprească deversările râ­ului Dâmboviţa. Acesta era Lacul Morii, lacul cu cea mai macabră istorie dintre toate lacurile blestemate ale Bucureştiului. Un număr foarte mare de oameni şi-au găsit sfârşitul în apele lui, iar pe suprafaţa sa au fost semnalate multe fenomene paranor­male, în special pe vreme ploioasă.
 Într-o zi de duminică, un grup de pescari aflaţi pe Lacul Morii au văzut apărând ca din senin o ceaţă deasă, ca un nor vineţiu, care s-a lăsat deasupra lacului, rămânând acolo timp de 20 de minute. Din nor au început să se audă zgomote puternice, ca şi cum cineva ar fi lovit o găleată de fier goală. Apoi, norul s-a ridicat brusc şi s-a făcut nevăzut. Pescarii au susţinut cu tărie că ar fi fost vorba despre spiritele morţilor, peste ale căror morminte a fost făcut lacul.

                  Lacul Miresei şi Lacul Fântânele

La Câmpina, în apro­pie­rea Bisericii Sfinţii Voie­vozi, Lacul Miresei se gă­seşte în centrul numeroa­selor legende urbane din zonă. În anul 1200, ar fi existat aici o mânăstire ai cărei călugări erau foarte pă­cătoşi. În final, mânăs­ti­rea a fost înghiţită de apele lacului, lucru care a fost văzut ca o pedeapsă divină. Unii localnici susţin că scufundarea mânăstirii nu ar fi fost posibilă ţinând cont de faptul că lacul are o adâncime de cel mult 4 metri, în timp ce majoritatea lor consideră că apa ar atinge o adân­cime de 70-80 de metri. În zilele senine, se poate ve­dea turla vechii mânăs­tiri ie­şind din apă.
 O altă legendă des­pre lac se referă la o fată care, for­ţată de părinţi să se mă­rite cu un om bogat, deşi ea era îndră­gos­tită de altul, s-a aruncat în ape­le lacului în zi­ua nunţii, gă­­sin­du-şi astfel sfâr­şitul. Se spune că spiritul fetei bântuie acum la­cul şi cere în special vieţi de bărbaţi, ca tribut în schim­bul vieţii sale dis­truse.