Locuri din Romania

Descoperirile bizare din Peştera Izvorul Tăușoarelor

Situată pe versantul stâng al Văii Izvorul Tăușoarelor, la o altitudine de aproape 1.000 m, peştera Tăușoare sau, după numele ei corect, peştera de la Izvorul Tăușoarelor, s-a format pe un sistem complex de diaclize în calcare bituminoase eocene, compacte, fosilifere, uneori grezoase, cu vine de calcite, şi fascinează printr-o multitudine de galerii şi patru râuri subterane care apar de mai multe ori şi se pierd sub stânci, prin alternanța porţiunilor orizontale sau în pantă cu săritori şi rupturi cu cascade.

Istoria ei începe în anul 1955, când învăţătorul Leon Barte, plimbându-se pe valea Izvorul Tăușoarelor, a observat cum apa văii dispare sub pământ, albia rămânând seacă. Intrigat, a cercetat mai atent versantul în care dispărea apă, coborând pantele înclinate, printr-o gură nu prea largă. Devenit speolog din pasiune şi revenind în repetate rânduri în peşteră, a pătruns tot mai departe, până şi-a dat seama că se afla în pragul unor descoperiri impozante, ce-i depăşesc puterile, astfel că a decis să se adreseze Institutului de Speologie din Cluj.

Cercetătorii M. Şerban, I. Viehmann, D. Coman şi T. Rusu au iniţializat o explorare sistematică, începând chiar din iarnă aceluiaşi an, ce a dus la găsirea de noi galerii, unele impresionante prin lărgime şi înălţime, altele prin îngustime şi lungime. A fost descoperită o galerie plină de formaţiuni de gips, cele mai interesante concreţiuni de acest fel din România. Peştera s-a dovedit a fi din ce în ce mai adâncă, în 1961 atingând 5.050 m dezvoltare şi 350 m adâncime şi realizând astfel un dublu record, de lungime şi de adâncime. Acesta din urmă a fost reconfirmat prin cercetări ulterioare, care au determinat o adâncime de 425 m, însă din punct de vedere al dezvoltării, peştera nu ocupă în prezent decât locul 5.

O altă descoperire bizară o constituie „bilele de Tăușoare”, ce se găsesc încastrate în peretele calcaros şi în podeaua părţii din peşteră căreia i-au împrumutat numele – Sala Bilelor. Modalitatea de formare a acestora rămâne încă un mister, dar ciudăţeniile nu se opresc aici: se spune că, uneori, se aud murmure ce par a veni din interiorul bilelor. În mod cert, toate acestea reprezintă valori inestimabile, care merită un viitor turistic pe măsură.

Şi speologii au găsit uimitoare materiale de studiu, prin descoperirea unor schelete de urşi din două specii a căror convieţuire era cunoscută drept imposibilă până atunci: ursus arctos (ursul brun) şi ursus spealeus (ursul de cavernă). În plus, oasele erau dispuse într-un mod ciudat, circular, partea de nord spre nord vest şi sud fiind ocupată de ursus arctos şi cea de nord spre nord est şi sud, de ursus spealeus. Cum este puţin probabil că urşii să fi murit întâmplător în acele poziţii, se presupune că ei au fost aşezaţi astfel într-un anumit scop, probabil în cadrul unui cult al omului primitiv închinat ursului.