Locuri din Romania

Cazanele Dunării, locul unde Dunărea se întâlnește cu Munții Carpați

Astăzi ne vom opri să explorăm cel mai lung defileu natural din întregul continent, zona unde Carpații se întâlnesc cu Dunărea: Cazanele Dunării de la Orșova. Vă vom prezenta totul despre o zonă magnifică, unică în Europa.

Acesta este cel mai spectaculos sector al Dunării de la locul de unde izvorăște până la vărsarea în Marea Neagră.  Din Orșova se poate ajunge în Cazanele Dunării cu mașina, mergând spre Moldova Nouă, Eșelnița și Dubova, iar după 25 de kilometri se intră în defileu. Se poate ajunge și cu barca, aceasta având un program regulat cu plecări din Orșova. Drumul care traversează defileul este între apele repezi ale Dunării și dealuri foarte abrupte de cealaltă parte.

Zona este foarte împădurită, iar natura este parcă neatinsă. Aici există și locuri de cazare în cabane și pensiuni, cu gazde primitoare. Mâncarea are influențe sârbești, dar bineînțeles nu se neglijează nici gustul unic românesc. Prețurile variază între 100 și 150 de lei pe cameră, iar mâncărurile cele mai consumate sunt ceșe din pește. Aici se pregătește pe disc la flacără cu lemne de fag cunoscutul șalău de disc. De asemenea se mai prepară în zonă și ciorbă de pește, saramură de somn la grătar cu mămăliguță sau șalău file.

Chipul lui Decebal

Aici se găsește și Chipul lui Decebal, cea mai mare statuie din Europa: are cu doar șase metri mai puțin decât Statuia Libertății, dar cu opt mai mult decât monumentul lui Hristos din Rio de Janeiro, și cu aproximativ 10 metri mai mult decât înălțimea legendarului Colos din Rhodos. Mai multe detalii despre acest monument unic puteți citi aici.

Mânăstirea Mraconia

Nu departe de Statuia lui Decebal se găsește Mănăstirea Mraconia, ridicată pe locul unui fost punct de observație și dirijare a vaselor de pe Dunăre, deoarece din cauza faptului că defileul este foarte îngust nu puteau trece simultan două vase. Ptotopopul Mehadie, Nicolae Stoica de Hațeg, afirmă în 1829 că mănăstirea  a fost părăsită în 1453 de călugări, din cauza incursiunilor turcești. De asemenea, nici când a fost zidită mănăstirea nu se cunoaște cu exactitate.

Se știe cu siguranță anul când a fost ctitorită, 1523, de către Banul Severinului, Nicolae Gârlișteanu, soția lui, Anca, fiica lor, Irina, și nepoata lor, Nasta. În 1628, Episcopul Iosif al Mehadiei, nepot al Nastei, se retrage la Mraconia, își scrie testamentul și moare. A fost îngropat în biserică, alături de ctitori. Și-a lăsat întreaga avere mănăstirii: „Nimeni dintre neamuri să nu strice voia mea. Mânăstirea să rămână pe veci şi să aibă tot folosul şi nimeni să nu strice astă voie şi lăsare a mea“.

După moartea Episcopului Iosif, mănăstirea este abandonată din nou și ajunge o ruină. În 1658, monahul Teofil strânge bani de la oamenii credincioși din tot sudul Banatului pentru restaurarea mănăstirii. După șapte ani, în 1665, egumenul Isaia anunță: „Zidurile îs toate ridicate, chiliile îs gata şi văruite, iar Sfânta Biserică este împodobită. Fratele zugrav Ilie, meşter mare de la Sfântul Munte, toată zugrăveala veche înnoit-au, iară iconostasul în aur l-au poleit şi toată mânăstirea străluceşte ca luceafărul“.

De asemenea, se mai cunoaște faptul că pe 15 august 1682 ieromonahul Vasile anunță că „sfânta mânăstirea a fost arsă de blăstămaţii de martaloţi şi prădată de toate odoarele de nu ne-or mai rămas decât ochii ca să plângem de mila sfintei mânăstiri că a fost podoabă rară şi astăzi numai zidurile goale şi năpârcile printre pietre sunt. Şi stăm în colibi şi facem slujba sub Cerul lui Dumnezeu“.

Dar, ca și data trecută, datorită credincioșilor care au făcut donații, mănăstirea reînvie din propria-i cenușă. În 1690, aici se opresc niște călugări iezuiți cu gânduri misterioase. În 1993 se pune piatra de temelie a noii biserici, iar în 1995, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei și cu aprobarea Sfântului Sinod al BOR se reînființează acest sfânt lăcaș. De zidirea bisericii s-a ocupat preotul Cristian Târtea, transferat de la parohia Dubova.