Locuri din Romania

Hanul lui Manuc, locul de negocieri în Războiul ruso-turc

Odată cu mutarea la București a negustorului de origine armeană Emanuel Mârzaian în anul 1806, începe și istoria Hanului lui Manuc. Mârzaian era unul dintre cei mai bogați oameni din peninsula Balcanilor, fiind un apropiat al Țării Românești datorită  faptului că a fost unul dintre principalele personaje ale stabilirii relațiilor economice dintre București și Rusciuc (orașul Ruse din prezent), dar și un apropiat al Imperiului Otoman unde a fost vistiernic al Rusciucului, în acele vremuri o provincie otomană. Armeanul, pe numele său turcesc Manuc Bey, a primit de la Constantin Ipsilanti, domnul Țării Românești din acea perioadă, rangurile de paharnic  și serdar (boier de rang mijlociu). Sub amenințarea războiului ruso-turc, Manuc Bey s-a mutat la București de la Rusciuc, iar cu ajutorul domnitorului Țării Românești s-a adresat consulului Rusiei la Iași și a primit și cetățenia rusească pentru a putea să își apere afacerile indiferent de rezultatele războiului.

Stabilit la București, Manuc Bey a construit până în 1808 hanul căruia i-a dat propriul nume. Arhitectura era îndrăzneață pentru vremurile de atunci, fiind o construcție total schimbată în comparație cu celelalta hanuri care aduceau a cetăți sau fortărețe. Datorită faptului că era prins la mijloc între cele două armate, dar în același timp sub protecția domnului țării românești, armeanul s-a ocupa de aprovizionarea ambelor armate, a răscumpărat prizonierii munteni, a negociat ca Bucureștiul să nu fie asediat și a împrumutat fără dobândă vistieria Țării Românești.

Manuc Bey a fost și legătura între cele două imperii și chiar a pus la dispoziție hanul pentru negocierile dintre capii armatelor ruse și otomane. Până la urmă războiul s-a încheiat prin Tratatul de la București din 28 mai 1812. Ca răsplată, din partea sultanului Mustafa al IV-lea a primit rangul de Mare Dragoman, iar țarul Alexandru I i-a oferit titlul de Cavaler al Ordinului Sfântul Vladimir.

După descrierile din acele vremuri, Hanul lui Manuc avea 100 de camere, 20 de prăvălii, 15 pivnițe, 2 saloane mari pentru spectacole și petreceri și 10 magazii pe lângă bucătăriile hanului și camerele servitorilor. În curtea interioară erau o cafenea și un parculeț cu o fântână arteziană. Din cauza cutremurului care a avut loc în anul 1838, o parte din structura clădirii a fost avariată. Arhitectul-șef al Bucureștiului din acea perioadă a decis să fie dărâmată acea parte și reconstruită.