Axa Lumii

270 11 0
                                    

Știați că există teorii conform cărora în România se află așa zisa „punte către extratereștri"?

În miturile sumeriene, mayașe și chinezești se vorbește despre fluviul ceresc al creației, numit ba coloana de susținere a cerului, ba crocodil, ba dragon. Cu siguranță toate aceste denumiri se refereau la punctul de legătură dintre cer și pământ, fiind o poartă asociată cu Universul, ceea ce anticii o denumeau Axis Mundi (Axa Lumii).

Datorită unei teorii controversate, dar nu lipsită de argumente, prin această axă a lumii, favorizată de puternicul flux energetic au debarcat extratereștrii, creând oamenii primordiali. După unii cercetători, axa lumii trecea prin maximul energetic al planetei, situat în Masivul Godeanu, după alții ar trece prin muntele sacru al dacilor, numit Kogaionon.

Despre tainele muntelui sacru Kogaionon

În Bucegi, în zona Vârfului Omu se află cel mai important Centru Energetic-Informaţional natural al planetei, existenţa lui este semnalată de toate tradiţiile, sub numele său mai exact prin conceptul de „Centru".

Zona care conţine acest Centru este Sanctuarul principal Altarul Kogaiononului. Deci muntele Sacru al dacilor se află în Bucegi; el este structurat pe trei niveluri care corespundeau la tot atâtea trepte de iniţiere:

• Primul nivel: Peştera lui Zalmoxis identificată cu Peştera Ialomiţei, în 12 mai 1986;

• Al doilea nivel: Platoul Babelor unde se află Sfinxul de la care a început totul, în 25 noiembrie 1984;

• Al treilea nivel: Zona Vârfului Omu, care este Sanctuarul principal.

Strămoşii noştri nu au ales întâmplător acest munte; ei cunoşteau existenţa acestui Centru precum şi legile care guvernează „funcţionalitatea" lui căci, după cum afirma Herodot, geţii, cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci, ştiau a se face nemuritori.

„Vârstele umanităţii" sunt determinate de variaţia activităţii energetic-informaţionale a acestui Centru, activitate supusă legilor ciclice universale.

Legile care guvernează acest Centru planetar conexiunile, funcţia şi activitatea lui prin generalizare, conduc la cheia problemelor fundamentale rămase fără răspuns ale cosmogoniei şi cosmologiei.

Locuri din RomaniaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum