Schimbare de planuri

Capitolul 1

- Nu - spuse Mason Hyde foarte taios sefului sau - tu, nu poti sa ma concediezi.

- Nu imi dai de ales - replica Coleman Blak, impasibil -, daca continui sa te incapatanezi sa nu dai ascultare la ceea ce spun medicii. Eu nu am nevoie de agenti tampiti. De ceea ce am eu nevoie Mase, este sa te recuperezi si sa devi cel de dinainte. Atat de greu iti este sa intelegi ca cu doar trei zile inainte te aflai intr-un spital din Barcelona si ca acum douazeci si patru de ore ai iesit dintr-o sala de operatie?

Mason facu o grimasa de nemultumire si isi feri privirea. Simtea o nevoie imperioasa de a iesi din spital si Cole ar trebui sa inteleaga mai bine ca nimeni motivele pentru care isi dorea acest lucru.

Da, Coleman era seful lui, dar era si cel mai bun prieten al sau. Si nu existau multe persoane in viata lui Mason pe care le putea considera prieteni. Si cu atat mai putin care sa ii cunoasca toate amanuntele vietii lui precum Cole.

- Nu vreau sa termin ca ultima data - spuse Mason.

Cole privi catre usa salonului si isi misca capul intr-un gest negativ.

- Poate ca daca le-ai fi spus medicilor istoricul tau...

-Nu - il intrerupse Mason. Asta de acum nu are nimic de a face cu ce s-a intamplat in trecut.

De atunci trecusera mai bine de zece ani, desi vazandu-se acolo in acel pat de spital, cu acele dureri insuportabile, parea ca si cum totul se intamplase ieri. Atunci aproape ca ramase ca o leguma, luand analgezice si sedative din ora in ora. Calmantele ajunsera sa devina un adevarat viciu, si terminase prin a pierde totul, cu exceptia serviciului sau , care era lucrul care il interesa cel mai mult.

Trebuia sa isi revina. Nu isi putea permite sa cada din nou.

Cole isi arcui sprancenele si privi dispozitivele mecanice pe care Mason le avea la pat. Un suport ii tinea piciorul stang care era in ghips  sus, in timp ce o bara triunghiulara care atarna din tavan, ii permitea sa se prinda cu mana stanga, pentru a se ridica usor, sau pentru as schimba pozitia in pat. De asemenea si bratul drept ii era pus in ghips.

- Cred ca nici un medic nu ar fi de acord cu asta - spuse Coleman sec, apoi ofta resemnat, stiind ca nu va fi capabil sa il convinga oricat de multe motive i-ar da.

Telefonul pe care il avea in buzunarul  jachetei incepu sa sune din nou. Incepuse sa spune de acum zece minute cand intrase in spital. Ca si director al agentiei Hollins- Windword, avea o multime de chestiuni care cereau atentia lui. In schimb , nu luase in seama nici unul dintre acele apeluri si continua sa stea acolo in picioare in acel salon, incercand sa isi convinga unul dintre cei mai bun agenti ai sai , dar si pe cel mai incapatanat.

- Atata timp cat vei sta intre acesti patru pereti, vei asculta ce iti vor spune medicii, dar odata ce vei iesi de aici, recuperarea ta va depinde de mine. Si iti  spun de dinainte ca, daca nu abandonezi acea idee tampita cum ca nu ai nevoie de ingrijiri medicale, iti vei pierde slujba.

-Nu poti sa ma concediezi - repeta din nou Mason, nu foarte sigur pe ceea ce spunea.

Pot si o voi face.

Nici Coleman nu era sigur de cuvintele lui. Nu voia sa il piarda pe Mason. Era unul dintre cei mai buni agenti ai lui. Avea un talent innascut, ceva ce nu se obtinea intr-un centru de pregatire, oricat de multe ore de practica se faceau. Dar trebuia sa isi impuna autoritatea.

-Pana la urma esti un barbat norocos - continua sa spuna Coleman. Sa fiu sincer nu mi se pare o idee rea  sa te muti in Wyoming pentru cateva luni, in timp ce te recuperezi.

Mason il privi cu suspiciune. Il spionase Cole cumva? De unde aflase el de conversatia pe care o avuse cu Ax. Incerca sa se prinda de bara pentru as schimba pozitia in pat, dar cand incerca sa isi ridice bratul simti o durere ascutita in spate. Isi stranse pumnul si incerca sa controleze durerea, reamintindu-si lui  insusi ca mai bine suporta acea durere decat sa termine din nou un dependent de calmante, ca ultima data.