Schimbare de planuri

Capitolul 2

Se afla intr-un scaun cu rotile.

In ciuda faptului ca Daria era la curent cu starea lui, nu putu sa evite sa nu se infioare cand il vazu asa.

"Aminteste-ti pentru ce faci asta" , isi spuse ei insusi. Trebuia sa isi aminteasca la orice pas planul ei daca voia sa il duca la bun sfarsit. Respira profund si isi aranja halatul de culoare roz pal pe care il purta. Apoi deschise usa si iesi pe veranda pentru al vedea pe Ax impingand scaunul cu rotile a lui Mason pe rampa pe care fratele ei Rayn o terminase de construit chiar in acea dimineata pentru ai facilita accesul.

- Cum a fost zborul din Connecticut? A fost totul bine - intreba ea adresandui-se varului ei, simtindu-se incapabila sa il priveasca pe Mason.

-De unde sa stie el! -raspunse Mason inainte ca Axel sa spuna vreun cuvant, privind-o fix in ochi.

La naiba , nu Ax fusese cel inchis intr-un avion atatea ore.

Mason se incrunta, incretindu-si usor nasul. Nu se barbierise de cateva zile , iar aspecul sau nu era unul tocmai placut.

- Se pare ca nu suntem in toane prea bune, eh? - spuse ea zambind.

- Nu am inteles niciodata de ce asistentele vorbesc intodeauna la plural.

- Nu il baga in seama - ii spuse Axel in timp ce impingea scaunul cu rotile pe usa. A bombanit intr-una decand l-am luat din Cheyenne. Aici sunt medicamentele lui - spuse intinzandu-i un plic foarte mare pe care il avea sub brat. 

Daria deschise plicul si privi prospectele flacoanelor care se aflau inauntru. Citise de dinainte istoricul medical a lui Mason. Il primise prin fax cu o zi inainte, cu putin dupa ce Ax o sunase sa ii propuna acea oferta. Mai avuse grija de pacienti, dar pe nici unul nu il gazduise la ea acasa. Dar banii care i se oferisera o facusera sa se decida imediat. Doar dupa ce acceptase propunerea aflase cine era pacientul de care trebuia sa aiba grija, dar deja fusese prea tarziu sa mai dea inapoi. Pentru nimic in lume nu i-ar fi spus varului ei motivele pentru care ar fi putut refuza oferta.

Lasase de o parte retinerile ei si incepuse sa examineze istoricul medical de indata ce il primise. In ciuda faptului ca era obisnuita sa vada tot felul de oameni bonavi , ramase impresionata de ranile pe care Mason le suferise.Simtea curiozitate de a stii cum reusise sa isi faca acele rani, dar acea informatie nu se afla in istoricul lui medical. Ceea ce insemna ca acele rani aveau de a face cu munca lui. Era familiarizata cu secretismul care era in jurul activitatilor agentiei pentru care Mason lucra, pentru ca cativa membri ai familiei ei lucrasera in trecut pentru aceasta agentie si poate ca unii dintre ei o fac si acum.

Bineinteles, ea nu stia mare lucru despre Hollins - Windword, dar nu era nici o naiva. Avea ochi pentru a vedea si urechi pentru a auzi. Auzise vorbindu-se pentru prima data de acea organizatie pe cand era abia o scolarita. Pe masura ce trecusera anii isi facuse o idee apropiata despre activitatile acelei agentii. Si apoi , cand toata lumea il crezuse pe Rayn mort...

Incerca sa isi alunge acele ganduri. Nu avea nici un sens sa retraiasca acel cosmar. Acum fratele ei mai mare era acasa, si avea o familie.

Inchise usa de indata ce Ax si Mason intrasera in casa si mai arunca inca o privre asupra prospectelor. Nu avea multe doar un flacon de antibiotice si un complex de vitamine cu saruri minerale. Se mira, in schimb cand vazu ultimul medicament. Citise in istoricul lui medical ca refuzase categoric sa i se administreze analgezice puternice  impotriva durerii. Si acel flacon era exact pentru asta.

Nu intelegea. Nu parea sa fie alergic la nici un tip de medicamente. Poate ca era unul dintre acei barbati care se credeau atat de curajosi incat sa nu aiba nevoie de un medicament impotriva durerii. Puse inapoi analgezicul in plic si il lasa pe masuta din hol si se intoarse apoi catre Mason.

- Camera ta se afla la capatul holului, iar baia este chiar langa. Te descurci cu carjele?

- Nu foarte bine, dar da.

Nu mai era atat de ursuz ca mai devreme, asa ca nu putu sa evite o anumita simpatie fata de el. Nu mai avea importanta ce se intamplase intre ei in acea noapte de Sfantul Valentin. Barbatul se recupera in urma unor leziuni  foarte grave. Avea piciorul stang si bratul drept puse in ghips si stia din istoricul lui medical ca suferise importante contuzii la cateva coaste. Avea dureri mari si avea nevoie de o persoana care sa il ajute.

- De ce nu mergi sa ii aduci restul lucrurilor in timp ce eu il ajut sa se intinda in pat? - ii spuse varului sau.

Fara sa mai astepte raspunsul lui Axel ii dadu mainile la o parte pentru a putea impinge scaunul cu rotile.

Seara trecuta, inainte de a intra in tura de noapte la spital reorganizase un pic casa astfel incat Mason sa se poata misca mai usor. Stia ca nu era un barbat neindemanatic, dar in conditiile in care se afla avea cat mai mult nevoie de spatiu pentru a putea sa se miste cu scaunul sau cu carjele.

- Aici  este dusul - spuse ea , cand trecu pe langa baie.

- Nu iti bate joc de mine. Singurul lucru pe care pot sa il folosec acum este un prosop umed.

Daria simti o ciudata neliniste in timp ce impingea cu mare grija scaunul pentru a nu se impiedica de pragul usii cand intra in dormitorul de oaspeti.

- Imi pare rau, am presupus ca iti doresti sa faci un dus.

Mason marai  in semn de raspuns.

Daria lasa scaunul cu rotile chiar langa pat. Indepartase deja cuvertura si asezase mai multe perne.  Intr-un colt se afla si un scaun tip balansoar.

Se opri in fata lui Mason.

- Esti pregatit pentru a te ridica din scaun?

- Nu stiu daca o sa ai atata putere incat sa ma ridici - spuse el cu scepticism.

- Nu, daca erai mort. Dar nu esti. - Spune-mi ,ce preferi?, patul sau balansoarul?

- Patul - raspunse el fara sa o priveasca, ca si cum raspunsul lui ar fi un semn de slabiciune.

- Foarte bine. Pregatit?

- Da-i bataie.

 Dupa cateva momente Daria reusi sa il aseze pe marginea patului.

- Stiu ca nu este prea placut pentru tine, dar curand o sa iti revi . O sa vezi.

- Nu am nevoie  sa ma rasfate cineva - replica el.

Daria ii arunca o privire serioasa si severa, o privire pe care o invatase de la bunica ei. Gloria era acum pensionata, insa fusese o asistenta foarte buna.

- Nu ai de ce sa te ingrijorezi - spuse ea foarte serioasa. Nu o sa primesti nici un rasfat din partea mea. Si acum spune-mi un lucru, vrei sa ramai asezat pe marginea patului sau vrei sa te intinzi?

Fara sa mai astepte vreun raspuns ,se apleca pentru al ajuta sa isi puna piciorul in ghips pe pat. Dar si el avu aceiasi idee si mainile lor se atinsera o fractiune de secunda, facand-o sa simta furnicaturi pe piele. Inca cu mainile tremurande reusi sa ii aseze o pernuta sub picior in timp ce el injura de mama focului si lovea patul cu pumnul.

Daria isi stranse mainile, incercand sa isi invinga pulsul pe care il simtea de al ajuta. Stia ca nu trebuia sa o faca daca nu voia sa il irite si mai tare.

- Pot face ceva pentru a te simti mai bine?

Mason isi aseza capul pe perna si isi trecu mana prin par.

- Sexul ar fi o optiune? - spuse el privind-o cu atentie.