Stalker

De ce?

Știți, mă macină o întrebare de ceva vreme. Voi ce părere aveți despre Douglas? :)))
____________________________

(Lisa Pov.)

   "Ray Lockwood, ești arestat pentru uciderea omului de afaceri, David Alone. Orice vei spune poate fi folosit împotriva ta in instanță. Daca nu îți permiți un avocat, vei primi unul din oficiu." zise Will punându-i cătușele.
   În timp ce îl ducea spre mașina de poliție, eu am preferat sa stau după zidul  clădirii. Prefer sa nu îl văd. Nu acum. Nu acum când sunt atât de vulnerabilă.

   Acum câteva săptămâni am aflat adevăratul făptaș al crimei pentru care Drew a fost închis. Nu mi-am imaginat niciodată că Ray ar putea face așa ceva, dar eu nu-l cunosc. Nu-l cunosc și nu l-am cunoscut niciodată.
   "Lisa, ești bine?" mă trezi Will la realitate.
   "Da, hai să mergem." îi zic și urc în mașină.
   Will e partenerul meu și e mai mare ca mine cu 5 ani. El are 28. Are soție și un copil de câteva zile.
  
   O mare parte din drum am stat cu capul sprijinit de portiera mașinii, gândindu-ma. Ce dracu se va întâmpla de acum?
   "Lisa, mă auzi?" mă întrebă Will in continuu.
   "Da, ce e?" îl întreb.
   "Ce s-a întâmplat? Nu ești în apele tale de când am aflat adevăratul vinovat la crima asta." îmi zise fiind atent la drum. 
   "Nu-i nimic. Micuțul ce-ți face?" îl întreb încercând să schimb subiectul.
   "E bine, din vina lui nu pot dormi noaptea. William, du-te și adu lapte. William, du-te și schimbă scutecul copilului. William, tu dormi când copilul ăsta plânge?!" zise el imitându-si soția. "Nu mai pot, Lisa." se plânse el.
   "Ți-a trebuit copil, suportă." îi zic și schițez un zâmbet fals.

(…)

    Am insistat să fac parte din juriu. As fi preferat să-i fiu avocat lui Ray dar în alte circumstanțe. În momentul ăsta nu merită decât scârbă.
   Procesul a fost între Ray și părinții omului de afaceri. Normal că oamenii aceia vor dreptate fiului lor.
    Procesul a durat ceva, iar acum e verdictul final.
   "Vinovat." spunem toți din juriu la unison.
   Tot procesul, Ray nu a încetat să mă privească. Părea atât de calm și totuși atât de speriat. Cum e posibil ca o ființă umană ca el sa exprime atâtea stări printr-o simplă expresie? Nu l-am înțeles niciodată. Si nici nu cred că mai am timp.
   
   Judecătorul a decis ca Ray sa preia pedeapsa adresată inițial lui Drew, plus timpul pe care l-a avut el.
   În timp ce Ray pleca spre pedeapsa meritată, eu am încercat tot mai mult să-mi feresc privirea. Trecuse exact pe lângă mine și sunt sigură că el nu a observat lacrima ce își făcea drum pe obrazul meu. De ce? De ce naiba sufăr pentru el? De ce naiba îmi e mila de el? De ce naiba nu mă pot controla?

(…)

   Ajung acasă unde Drew gătea. Din nou. Atunci când intru in bucătărie, observ o siluetă stand cu spatele.
   "Douglas!" urlu eu și ii sar în brațe.
   El îmi răspunse și mă luă pe sus și mă învârti.
   "Alo! Eu sunt cel care a iesit din pușcărie!" zise Drew, ștergându-se de sortul alb pe care îl purta și cu o lingură in mână.
   Îl iau și pe el în brațe si îl strâng tare de tot.
   "Ți-am zis că o sa te scot." îi zic iar el mă sărută părintește pe frunte.
   "Douglas o sa stea la noi o vreme." îmi zise.
   "Deci...unde dorm. E cam târziu și mâine merg la muncă."  zise Douglas.
   "Tu unde lucrezi?" îl întreb așezându-mă lângă el.
   "Sunt secretarul șefului de la Buxel Company." îmi zise.
   "Interesant." îi răspund.
   "Hai sa sărbătorim și noi puțin ieșirea mea." zise Drew și puse pe masă 3 sticle de vin. De unde dracu le are și pe astea?
   "Eu n-am ce sărbători, scuze." spun și mă ridic.
   "Haide, Lisa. Nu mai ești micuță." îmi zise Douglas ținându-mă de mână. "Mai ști acum câțiva ani când am fost in club?"
   "Da?" întreb încercând să-mi dau seama unde vrea sa ajungă.
   "Haide. Nu mai ai 18 ani. Ai 25. Deci, bei?" mă întrebă întinzându-mi un pahar de vin.
   Are dreptate. Nu mai sunt adolescent. Sunt adult. Am drepturi. Și Ray nu are de ce sa mă oprească.
   Iau paharul și dau pe gat lichidul cu un gust neobișnuit pentru mine. Mă strâmb puțin, iar Douglas râde.
   Tot vorbind, toți dădeam pe gat o cantitate tot mai mare de alcool. Nu cred că seara asta se va încheia bine.

(…)

   "MUIE DRAGNEA! HUOO"

(…)

   *țin să spun că Lisa are 25 de ani așa că are dreptul la ce se va întâmpla în continuare. Și dacă credeți că e ceva fufu...aveți dreptate. Nu intru totul :)))) (asta nu-i o carte cu conținut pentru adulți sorry mă vede Dumnezo)*

   Douglas mă așează ușor pe pat in timp ce sărutul prosperă. Desfac repede nasturii cămășii sale și îl prind de după ceafă.
   Încep să râd fara motiv. Probabil din cauza beției dar un lucru e cert: nu sunt lucidă.

*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*

                Mda. :)))

____________________________

• William Smith în rolul lui William Snith :)))))