Lifetime Friends

Chapter 6

    Din capitolul anterior:
    Nu-l pot lăsa să sufere în halul asta... Fie vorba intre noi... I-am pierdut deja...Și toată lumea o știe... Tot ce mai rămâne de făcut este să le spun adevărul și sa îndur consecințele... Nu mai pot continua... Nu așa...  

    A doua zi m-am trezit nostalgica si m-am ridicat incet din pat... Mi-am luat micul dejun si am plecat la liceu unde urma sa ma intalnesc cu iubitul meu... Trebuie sa fie o modalitate prin care pot sa-i spun mai usor... Am ajuns in curtea liceului si acolo m-am intalnit cu ambii gemeni. Am urcat toti 3 in clasa iar cand am intrat, eu si Cristi ne-am asezat la locurile noastre.
- Hei de ce esti asa ingandurata? ma intreaba el pe la jumatatea orei.
- Ummm... nu am nimic...
- Esti sigura iubito? intreaba iar din spate s-a auzit o voce de fata care tusea exagerat.
- Umm da...
     Ora a trecut repede iar in pauza Cristi plecase cu Dutu din clasa, langa mine asezandu-se o fata care era imbracata foarte strident si machiata la fel de puternic. A da... sa nu uitam de cele 2 pitipoance din spatele ei.
- Hei, tu esti fata cea noua si iubita lui Cristian Munteanu nu? ma abordeaza tipa.
- Mda eu sunt...
- Eu sunt Larisa iar prietenele mele, Elena si Bianca...
- Eu sunt St... Alexia... spun apoi le zambesc
- Aha... Pot sa-ti spun ceva?
- Sigur...
- Sa ai grija de Cristinel, poate fi foarte fragil...
- Si tu de unde stii? cand intreb asta toate incep sa rada
- A fost iubitul meu... :))
- Imi pare rau ca ti-a dat papucii! rad eu silentios de ele.
- Cum indraznesti, eu incerc sa fiu draguta cu tine si tu ma jignesti?
- De fapt nu am spus chiar nimic jignitor! :)))
- Ai grija mai fata... spune dar se opreste deoarece apare Cristi in clasa iar ea impreuna cu ajutoarele ei se duc la el. Hei... ce faci?
- Ce vrei Larisa? le intreaba plictisit blondul.
- Pai imi era dor de tine... Nu sunt eu cea mai buna prietena a ta de acum 3 ani? *Ce? Fufa asta ii este cea mai buna prietena??*
- Ba da... Dar... Ce ai facut?
- Nimic... spune ea dar Cristi se uita la ea ceva gen O serios?. Promit :))
- Bine... du-te in banca... spune iar ea face intocmai cum i-a spus... apoi el vine si se aseaza langa mine. Deci ce faci? ma intreaba zambind si-mi da un pupic rapid pe buze.
- Uite bine, auzi, ar trebui sa-ti spun ceva foarte important...
- Lasa acum imi spui diseara...
- Diseara?? ridic eu o spranceana.
- Da, diseara dormi la mine...
- Si eu de ce nu stiam? :)))
- Pe mine ma intrebi? :)))
    In urmatoare pauza am iesit cu totii afara in curtea liceului iar eu i-am ciufulit parul lui Dutu. Acesta amuzat  a inceput sa ma alerge incercand sa ma prinda... Am ajuns cu alergatu pana in spatele liceului iar acolo am incercat sa fac o curba brusca in fuga dar am alunecat si am cazut. Genunchiul meu era tot plin de sange. Lovitura era foarte aproape de semnul meu din nastere... Mi-am dat seama ca daca Dutu il vede isi va da seama cine sunt. Trebuia cu orice pret sa-l fac sa nu-l observe.
- Hei esti bine??? ma intreaba ingrijorat si vine langa mine sa-mi vada rana.
- Da sunt bine, n-am murit! :))
- Stai sa stergem sangele ca nu-i mare lucru, doar o julitura, spune si scoate din buzunar un pachet de servetele umede si incearca sa-mi acopere rana.
- NU! Ma descurc... spun incercand sa-i iau servetelul din mana dar fara reusita...
    Vlad a inceput sa-mi stearga rana. Cand a curatat-o a observat semnul meu si s-a oprit brusc... Apoi se uita cu cateva lacrimi la mine in ochi. O Doamne... Nu trebuia sa afle... Mi-a intins mana si m-a ajutat sa ma ridic fara sa-mi spuna ceva...
- Dutu eu...
- Nu... Hai la ore... 
    Eu l-am ascultat si am mers amandoi in clasa. El n-a fost toata ora atent... Mi-am dat seama pentru ca profu de mate la chemat la tabla la un exercitiu foarte usor, el fiind foarte bun la mate, nu a stiut sa-l rezolve...
      La sfarsitul orelor el a plecat inaintea mea. Mi-am facut bagajele rapid si l-am lasat pe Cristi singur in clasa cu Larisa... *Acum Cristi mai poate astepta avand in vedere ca el nu stie de fapt cine sunt...* Am fugit pana ce l-am prins din urma si l-am tras de incheietura. I-am putut observa lacrimile din ochi si imi evita cu orice pret privirea.
- Uite imi pare rau, atat de rau dar nu va puteam spune...
- De ce ai facut asta? Tu ai idee cat de mult va suferi frati'miu? Te gandesti doar la tine... spune nervos
- Stiu ca esti nervos dar asculta-ma te rog...
- De ce as face asta?
- Pentru ca in ciuda a toate inca ma consideri prietena ta cea mai buna si stiu ca vrei sa afli adevarul...
- ...
- Deci?
- Ai 5 minute...
- Bine...
    Ne-am asezat pe bordura si i-am povestit totul. El a ramas putin surprins
- Acum intelegi de ce am facut asta?
- Da cine ti-a blocat mesajele? ma intreaba nelamurit blondu.
- Nu stiu... incerc sa aflu...
- Wow... te-ai schimbat... foarte mult...
- Mi-am schimbat doar infatisarea dar tot aceeasi Stefi de acum 3 ani sunt... Bine putin mai timida...
- Nu... Te-ai maturizat... Mult...
- Si asta... Uite Dutule nu-ti cer sa ma ierti... ci doar sa ma intelegi... Nu am vrut sa va pierd... Dar se pare ca deja am facut-o... spun iar el doar ofteaza. Bine... ne mai vedem atunci... Mi-a parut bine ca am fost... prieteni... am spus apoi am continuat sa merg si am inceput sa grabesc pasul lacrimile revarsandu-se pe obrajii mei.
    Am mai mers asa cateva strazi apoi m-am oprit pe o banca si am inceput sa plang si mai tare. Nu-mi vine sa cred ca l-am pierdut... Imi tineam capul intre genunchi cand de odata simt o mana pe umarul meu. Era Dutu... Eu mi-am ridicat privirea asupra lui iar el s-a asezat pe banca langa mine...
- Oricat am incercat in acesti ani sa te uit nu am putut... Poate pentru un motiv a fost asta... Dar daca te-am gasit din nou nu te mai las sa pleci de langa mine. Nu-mi pasa cat ai gresit... Tu esti si ai fost mereu cea mai buna prietena a mea si persoana pe care m-am putut baza mereu. Si mi-a fost extrem de dor de tine... spune si el cu lacrimi in ochi.
- S... serios?? intreb cu un zambet pe fata.
- Da...
     Cand aud asta ii sar eferctiv in brate si il strang cat de tare pot eu. Insfarsit pot sa-l strang din nou in brate si sa stie ca sunt eu...
- Te iubesc mult Stefi...
- Si eu Dutule... Si eu... Si te rog frumos... iarta-ma!
- Am facut-o deja...
- Îți mulțumesc atât de mult...
- Acum avem tot timpul din lume ca sa recuperam anii pierduți... imi zâmbește el
     Eu îl strâng din nou în brațe. Nu i-aș mai da drumul niciodată... El m-a sarutat pe obraz dar apoi s-au întristat...
- Dar ce ii vei zice lui Cristi? O sa fie distrus...
- Știu... Nu am nici o idee cum să-i spun... si fix atunci îmi sună telefonul. Alo?

    Hehe capitol palpitant... Dar vedem cum rămâne cu Cristinelul...

Posted by StefiStef15
Cont principal: PufyPufy17