°°°Dădacă sub acoperire°°°

Capitolul 23

  Directorul nu a mai suportat presiunile și s-a ridicat dintr-o dată,a venit în fața mea și mi-a spus cât de calm a putut:
-In timp ce erai in spital,am primit un telefon...era de acasă de la tine,dar nu de la ei,ci de la poliție,s-au sinucis!
-Poftim?Nu este adevărat trebuie să fie o greșeală,nu aveau de ce să facă asta ...doar dacă Stephanie...
   M-am întors dintr-o dată spre Damon și l-am pleznit:
-Este numai vina ta,am spus eu ca turbată,și am început să dau in el.
  Damon stătea în fața mea neclintit suportând valul de palme și reproșuri,Josh m-a luat de pe el și m-a strâns în brațele cât a putut.
-Gata,gata calmează-te!
-Asta este și vina ta,a spus Damon uitându-se la Josh.
  M-am smucit din brațele lui Josh și m-am uitat la amândoi:
-Este vina amândurora!am spus eu cu lacrimi curgând șiroaie,plecați nu vreau să vă mai vad niciodată.
  Am plecat la mine in cameră și am început să plâng.Lumea mea se destrăma tot mai mult,nu îmi venea să cred,vroiam să fie un vis din care să mă trezesc,o iluzie,un coșmar.Dar nu,totul era real,acum trebuia să-mi trăiesc viața acceptând vină și povara părinților mei morți din vina mea. Toată ziua am stat închisă în camera mea cu gândurile mele,i-am sunat până și pe ai mei dar nu răspundea nimeni.Eram disperată.Nu putea să mi se întâmple tocmai mie,dar totul era posibil, după ce văzusem tot ce aflasem,totul era posibil in lumea în care intrasem dar nu aveam nici o legătură cu ea.Defapt aveam,și intrasem singură în asta,fără să știu m-am îndrăgostit de un vârcolac,care la naiba a fost cu o vrăjitoare care s-a răzbunat pe prima care i l-a luat, adică pe mine.
  Ca să aflu adevărul trebuia să merg la casa părinților meu,așa că am ieșit din camera mea și m-am dus în bucătărie.Matușa mea deabia își revenise din starea de leșin își făcea un ceai.Directorul era la masă nu o scăpa din priviri pe Lilith,Damon și Josh erau afară pe terasă.
-Vreau să merg acasă!am spus eu plângând.
-Mergem scumpo, mergem,a spus mătușa mea cu lacrimi in ochi.
   Când Damon și Josh au intrat în casă,eu urma să urc scările in camera mea,am întors privirea spre ei și fără să spun nimic ,am plecat și m-am închis în camera mea.Am plâns toată noaptea,nu am închis un ochi iar Damon de pe balcon îmi împărtășea sentimentele deși nu l-am lăsat să intre și nici nu i-am vorbit.Am adormit jumate de oră spre dimineață,Damon încă era pe balcon când m-am trezit.Fără să-l privesc am plecat.Matușa mea mă aștepta:
-Gata? Mergem?
-Da,haide.
  Directorul ne aștepta în mașină,Damon și Josh în spatele nostru pe motociclete.Nu am zis nimic,nu mai aveam putere să mai spun nimic sau să mă cert cu cineva.Am oprit la un hotel după aproape 16 ore de condus.Eu intr-o cameră cu mătușa mea,băieții in alta.
    Nu am scos o vorbă tot drumul,Damon a incercat dar l-am refuzat categoric.
    Ajunsă acasă nu-mi venea să cred că părinții mei nu mai erau.La înmormântare n-am rezistat tensiunii și am leșinat,am văzut doar cum Damon m-a luat în brațe și m-a dus la mașină,apoi acasă.Pe urmă au venit și mătușa mea cu Dylan și Josh.
-Nu vreau să mai plec de aici,nu mai vreau viața aia,îmi vreau viața de dinainte,îi vreau pe ei înapoi,am spus eu plângând.
-Nu poți rămâne singura iubita mea,încă mă ai pe mine,ești încă minoră,vrem nu vrem trebuie să acceptăm soarta asta crudă,trebuie să te îmbărbătezi să mergi mai departe,oricum sunt și vor fi mândri de tine de acolo din cer,m-a consolat și încurajat mătușa mea plângând.
  Intr-un final am plecat am,am vândut casa mi-am luat restul lucrurilor și unele lucruri de-alea părinților mei ca amintire și restul le-am donat.Nu aveam de ales,cum a spus mătușa mea treabuia să accept viața așa cum îmi era dată și deși viața îmi pusese atâtea piedici eu îmi doream să realizez exact ce îmi propusesem.M-am întors la viața de care vroiam să fug dar singurul lucru pe care il vroiam chiar și  cu prețul vieții era să mă răzbun.