Suflet dăruit

Capitolul patru.

In nici mai puțin de un minut, prin crăpătura ușii, apare un chip cunoscut, iar creierul meu calculează rapid, făcându-i loc in memorie cu numele de Julia, fata sărbătorită de ieri. Un zambet ii decorează frumos chipul alb, iar ochii săi albaștri strălucesc in ciuda mizeriei pe care o privește. E perfecta, și ma proclam invidioasa pe aceasta ființa care doar in vise poate fi adevarata. Picioarele sale lungi și subțiri sunt învăluite intr-o pereche albastra de blugi, iar o camasa subțire și impecabil de alba, călcată pana și la cea mai mică dunga, completa ținuta, și deja îmi făceam grija pentru ea și sănătatea ei, afara sunt cel puțin 2 grade, iar camasa aceea promite cu siguranța o gripă nesuferită. In picioarele sale erau fixate doua tocuri negre, nici prea înalte nici prea mici, potrivite însă. Iar parul sau fără cusur, strălucea într-un coc bine aranjat la spate, si niciun fie rebel nu o trada.

„Buna." Incepe aceasta apropiindu-se de mine, îmbrățișându-ma atenta, lăsându-mă ușor surprinsă, dar in sensul bun. Ii zâmbesc înapoi in forma de răspuns. Trage un ochi la rana mea de pe gat și își musca buza de jos, dandu-mi de înțeles ca arată rau. Se retrage in spate și ocupa locul iubitului ei. „Sincere regrete pentru seara trecută, m-a luat prin surprindere totul, nu ma așteptam sa se întâmple asta." Aceasta se opreste, și pot desprinde de pe chipul ei amărăciunea pe care o transmite. Își întoarce privirea spre punguța pe care o ținea in mana, și scoate de acolo niște haine, vizibil feminine.

„Tu nu ai nici-o vina, nu-ți face grij." O previn iar ea îmi zâmbește drăguț și inofensiv.

„Ți-am adus niște haine care sper să-ți fie de ajutor." Spune lăsându-le pe margine. „Cum te simți? E totul bine?" Aceasta gesticulează cu mâinile, privind mai atenta, clar interesată de starea mea. Aprob din cap ca totul este adecvat condițiilor, ma refer la faptul ca iubitul ei ma trateaza corect, omițând faptul ca nu ma aflu într-un spital, așa cum este normal, iar aceasta se misca din loc zâmbind. „Dacă ai nevoie de ceva, bazeaza-te pe mine." Aprob recunoscătoare, iar aceasta se ridica in picioare.

„Mulțumesc frumos." Ma opresc, și răscolesc puțin printre sutele de întrebări, alegând-o pe cea mai importantă. Și o opresc, vrând sa o întreb înainte sa plece. „Hei, cum se simt ceilalți copii? Murphy e bine?" Aceasta ridica din sprâncene surprinsă, limba ei fiind ușor între dinti, iar colțul buzelor fiind ușor ridicat in părți.

„Sunt bine, slava Domnului, ei sunt bine." Aceasta zâmbește convingător, și destul cât sa fiu mai puțin îngrijorată de faptul ca nu mai exista și alte persoane la fel de rănite.

„Îl poți anunța pe Murphy ca sunt bine?" O întreb, dându-mi seama ca telefonul meu lipsește. Aceasta aproba din cap. „Și ii poți spune unde sunt? Pentru o vizita." Spun iar iubitul ei intra grăbit in camera.

„Telefonul tău suna, grăbește-te sa răspunzi." Acesta spune printre gafaieli, scoțând in evidentă faptul ca a alergat. Julia iese din camera, dar nu înainte sa-și ia la revedere de la mine rapid printr-un gest făcut cu mana, vrând să-i întorc gestul dar deja prea târziu. „Ai nevoie de ceva?" Ma întreabă dar rămân puțin ofticata pe faptul ca mi-a furat un răspuns. Dau dezaprobator din cap. „Odihnește-te." Spune inainte sa iasa afara din camera.

Îmi lipesc spatele de salteaua moale a patului, și închid ochii, așteptând sa adorm. Ma întorc ușor pe cealaltă parte, un mic inconfort deranjându-mi somnul. In mai puțin de o secunda regret ca a plecat, simt nevoia sa merg la toaleta, și Dumnezeu știe cum voi ajunge acolo, dacă nu voi face pe mine pana atunci.

Deschid gura, glasul meu nereușind sa strige după el, după câteva încercări obositoare. Ma ridic in șezut, și îmi cobor picioarele jos, acestea atingând podeaua și lovind ușor picioarele patului. Îmi fac curaj, și încerc sa ma ridic in picioare, lăsându-mi greutatea pe vârfurile degetelor, dar ma dezechilibrez rapid și fac imediat contact dur cu podeaua. Icnes de durere, și lacrimile din ochii mei dau sa iasă afara. Simt sângele prelingandu-se pe gâtul meu, vărsându-se pe podea, iar durerea e de nedescris. Simt cum rana s-a deschis mai tare, simt aerul rece ce face contact cu rana, și simt ca și cum o mie de cioburi sau spart acolo.

Aud podeaua scârțâind sub pașii rapizi, iar usa se deschide ușor. Îmi ridic privirea si Harry apare încruntat, se apropie rapid de mine, in încercarea de a ma ajuta. Îi simt unul dintre brațe, cu o palma sub fundul meu, iar celălalt braț, incolacindu-se peste soldul meu, iar dintr-o data sunt ridicată gentil. Capul meu mângâie domol pieptul său încordat. Simt cum sângele meu purcedă agitat, si ușor, ușor, văd totul in ceață printre genele mele, ce tind sa se zdrobească lin de cele de jos, iar pana la urma, reușesc, căzând într-un abis de vise.