Suflet dăruit

Capitolul opt.

Tremur necontrolat, și lacrimi șiroaie curg din ochii mei, prelungindu-se pe obraz, pana la mandibula, și oprindu-se acolo. Sunt cu mentalitatea la pamant, cedez din toate punctele de vedere, iar sute de gânduri se învârt in capul meu, atat de multe încât nu ma pot concentra. Teama ca voi murii e prezenta, ca nu îmi voi mai vedea părinții și pe Kamez, și ca dragostea nu a avut șansa sa ma lovească. Prea multe sentimente ma trag acum in jos încât simt ca nu voi mai rezista mult presiunii.

Stau întinsa pe podea de 10 minute, iar el sta in aceasi poziție și se uita la mine cum ma zvarcolesc de durere, liniștea sa e atat de înfricoșătoare, îmi e frica să-mi ridic privirea spre el, cu teama ca va reacționa conform gândurilor mele, știu ca nu voi putea sta așa pentru tot restul vieții, dar prefer sa nu ma gândesc la ce se v-a întâmpla mai târziu. Observ genunchii săi indoindu-se, și icnes atunci când ii simt degetele lungi și reci, prinzându-mi bărbia, și obligându-ma sa stau cu fata spre el, dar evit să-l privesc, și îmi țin privirea in podea, fiorii țopăiesc sub pielea mea, iar inima încearcă sa iasă din piept. Intr-o fracțiune de secunda ma simt ridicată, și in a doua secunda ma știu in brațele sale. Panica ma doboară, ma uit in sus, spre chipul sau, speriata, implorandu-l din priviri sa nu ma rănească. Îmi doresc sa fiu capabilă sa ma împotrivesc, și sa fug, dar in momentul asta sunt invalida. Un mic și lovit „te rog", se strecoară intrerupt din vocea mea răgușită. Fără vreo expresie pe fata, fără vreun sentiment, continua sa mearga cu mine in brate, privirea sa rece fiind doar înainte.

Priveam pereții îngrozită, din când in când mai apărea și câte-o ușă, privirea era încețoșată, priveam printr-o pânza. Nu exista nici un „mâine" pentru mine, totul era in zadar, îmi aminteam cu durere in suflet, chipul angelic al mamei mele, acel zambet larg si strălucitor care se potrivea de minune cu ochii săi de un chihlimbar fermecător. Sau tatăl meu, omul care ar suferii cel mai mult. Sunt motivul pentru care se trezește in fiecare dimineata cu zâmbetul pe buze, fiind cea care a rămas cu el după despărțirea sa cu mama, fiind familia lui. Asta l-ar distruge.

Simt aerul rece de afara, și privirea mea urca pe copacii mari, fiind o mulțime in jurul nostru, dându-mi rapid seama ca ne aflam intr-o pădure, analizam copacii secata de puteri, și rugându-mă in gândul meu sa nu mor, dar m-am calmat atunci când am văzut ca și el se calmase. I-am simțit degetul de pe brațul meu, dansând de sus in jos pe pielea mea, încercând sa ma liniștească. Cine e omul asta de fapt, și ce dorește? Îl știam de la școala, dar doar din vedere. Cine ar fi crezut ca in spatele unui băiat decent, se afla un psihopat.

Rămânând blocata pe trăsăturile lui câteva secunde, nu văzusem mașina neagra din dreptul nostru. A deschis usa din spate, și m-a asezat ușor pe scaun, având grija să-mi pună centura, as fi ras dacă n-as fi fost in situația asta. A închis usa, și a dispărut din raza mea vizuala, dar sunetul de la portbagaj m-a făcut să-mi dau seama ca e acolo. As fi incercat sa ies, sa alerg cât ma țin picioarele, dar acum sunt doar o leguma secata de sange. S-a întors in câteva secunde, cu o geaca de blana mai groasa in mana. A deschis usa si a pus-o peste umerii mei, iar apoi a închis usa, alergând la locul șoferului. Odata urcat, mașina a pornit imediat de pe loc. Și așa se termina experiența mea cu micul orășel din Nashville.