Suflet dăruit

Capitolul sapte.

Un deja-vu se repeta de ceva timp încontinuu. Pleoapele mele grele sapă parca pana in creierul meu, resimțind durerea și fiind amețită. Îmi simt corpul amorțit nefiind capabil sa se miște, iar gâtul simt ca ma arde din ce in ce mai tare. Mana se aseaza spontan pe rana, și simt totul atat de uscat și aspru la atingere. În mintea mea, se face imediat conexiunea cu realitatea, și ochii mei se deschid larg, respirația mea luând-o la galop. Mâinile încep să-mi transpire, și privesc cu teama in jur. Creierul este in alerta, și striga la mine sa plec cât mai repede de aici. Inima bate mai rapid și lacrimile apar involuntar in colțul ochilor. Încerc să-mi înghit saliva din gura, dar nu reușesc, simt ca as înghiți o piatra de 5 centimetri. Îmi dezamortesc corpul, începând sa-mi misc degetele de la picioare ușor, și ma ridic in șezut. Ochii mei se rostogolesc rapid prin jur, căutând un telefon, dar camera e goala, doar un pat și un scaun ocupa un sfert din camera.

Ma ridic in picioare, picioarele mele fiind încă foarte amortite, negăsind stabilitate, dezechilibrandu-ma și căzând imediat pe pat. Îmi masez picioarele, încât sângele sa circule normal, pălmuind din când in când. După ce simt că-mi revin, încerc încă odata sa ma ridic in picioare, iar de data asta reușesc.

Încep sa fac pași mici, simțindu-ma slăbită, totul învârtindu-se in jurul meu. Ma țin de bara patului, ajutându-ma sa ajung pana la usa. Emoțiile sunt prezente la fiecare pas, dar răsuflu usurata atunci când ajung la usa. Apăs pe clanța, deschizând usa pe un sfert și trăgând o privire. Holul este gol, dar mai stau câteva secunde in usa, și-mi fac curaj sa ies. Îmi iau inimi in dinti, si deschid usa larg, pasind pe holul lung și cu multe uși albe. In capăt observ usa deschisă spre sufragerie, iar picioarele mele încep sa alerge ușor, folosind toată energia din corp, respirația mea accelerandu-se, dar evitând sa scot vreun zgomot. Ajung aproape de capăt, dar ma împiedic in propriile picioare, și ma trântesc dur de podea. Icnes ușor, iar lacrimile se scurg din colțul ochilor. Văd o pereche neagra de pantofi bărbătești exact in fata mea, lacrimile se opresc brusc, și îmi ridic privirea. Bărbatul se afla in fata mea, privindu-ma de sus, cu mâinile pe lângă corp, îmbrăcat într-un balton negru și lung pana la genunchi. Pupilele mele se dilata și îmi aud inima bătând rapid, resimțind bătăile pana in degetele de la picioare. Mâinile îmi tremura necontrolat iar respirația devine grea. Privirea sa este seaca ca de-obicei, dar dura și serioasa in același timp, un val de emoții îmi traversează corpul, vrând sa adorm, și sa ma trezesc dintr-un coșmar. Ma panichez când acesta se apleacă spre mine, fiind incapabila sa ma misc, sau sa ma dau înapoi.

„Încercai cumva sa fugi?" Cuvintele ies afara din gura sa, formând întrebarea care îmi face parul sa se zbarleasca pe pielea mea de găina.