Suflet dăruit

Capitolul doi.

Se spune că visele durează foarte puțin și că, a doua zi, probabil nu-ți mai amintești nimic din ele. Durerea pe care o simți în vis nu ar trebui să vină la pachet cu tine și, în niciun caz, un simplu vis nu ar trebui să te marcheze.

Aud ploaia lovind ușor geamul și simt un miros plăcut, curat, asemenea aerului de munte.

Văd negru. Pleoapele îmi sunt închise, dar ceva continuă să lumineze dincolo de ele, deranjându-mi somnul.

Ochii mi se deschid încet, ușor împăienjeniți. Mă ustură îngrozitor de tare. Totul se învârte în jurul meu, iar imaginea din fața ochilor rămâne neclară.

Mă ridic ușor în șezut, iar capul începe dintr-o dată să mă doară. Gâtul parcă îmi arde.

Îmi plimb privirea prin încăpere, încercând să-mi dau seama unde mă aflu. Totul îmi este străin.

Cu riscul de a simți o durere și mai puternică, întorc capul spre stânga și tresar când îl văd pe băiatul cu părul lung, așezat pe un fotoliu și privindu-mă atent.

Scrâșnesc din dinți când o durere ascuțită îmi străpunge gâtul. Sunt atât de confuză, iar durerea este atât de puternică, încât nici măcar nu-mi mai pasă cum am ajuns aici sau ce caut în locul acesta.

Duc două degete spre claviculă, acolo unde simt că se poartă un război intens. Sub degetele mele, pielea catifelată este înlocuită de ceva mare și aspru, scârbos într-o oarecare măsură.

Simt că, dacă aș încerca să vorbesc, gâtul mi-ar plesni.

Îl privesc lung, cu ochii întredeschiși, sperând încă să fie doar un vis.

Îl văd ridicându-se de pe fotoliu și, pentru o secundă, mă panichez. Însă îl văd luând o pastilă și un pahar umplut până la jumătate cu apă de pe masă, apoi întinzându-le spre mine.

Iau pastila și paharul cu apă și, în secunda următoare, o înghit, sperând că va diminua durerea. Beau toată apa, fiindu-mi sete, iar câteva picături îmi curg la colțul gurii, alunecând încet spre bărbie.

Îi întind paharul înapoi și îndepărtez cu podul celeilalte palme picăturile de apă.

Îmi simt ochii umflați, iar buzele încă deshidratate. Hainele mă incomodează, temperatura corpului meu fiind ridicată, și simt că încă am în picioare ghetele mele negre și destul de uzate.

Îmi simt scalpul transpirat, iar părul meu lung, ciufulit și electrizat se lipește de fața mea.

Îl privesc câteva secunde lungi. El nu pare deloc deranjat de privirea mea și, în continuare, nu pot scoate niciun cuvânt. Nu cred că aș fi în stare să spun ceva.

Așa că îmi las încet capul pe perna albă și aștept ca pastila să-și facă efectul.

Totuși, neliniștea nu-mi dă pace.

Îmi spun în gând să mă calmez, să aștept până mă voi simți în stare să cer socoteală, dar nu pot.

Mă ridic din nou în șezut și îl privesc confuză, încercând să spun ceva, dar eșuez.

El mă privește neutru, plictisit și ușor arogant.

Mă așez din nou pe pernă și respir puțin nervoasă. Închid ochii, dar, fără să-mi dau seama, mă ridic din nou în șezut și îl privesc lung.

Acesta ridică o sprânceană, curios de starea mea agitată. Scutur ușor din cap, afirmându-i că nu e nimic, apoi mă așez din nou cu capul pe pernă.

Îmi întorc capul spre el, iar acesta îmi urmărește fiecare mișcare. Îl analizez discret. Este îmbrăcat în aceleași haine de seara trecută.

Hainele sale sunt negre, în contrast cu pielea atât de albă și palidă. Poartă o maletă neagră, care îi acoperă ușor gâtul, iar peste ea, o geacă de piele neagră, simplă. Blugii negri i se mulează ușor pe picioarele subțiri și lungi.

Părul său, lung până la umeri și ondulat la vârfuri, este prins într-o coadă la spate. Fața sa pare să lumineze în contrast cu hainele întunecate, iar ochii verzi, foarte deschiși la culoare, se potrivesc cu nuanța palidă a tenului său.

Mă frustrează faptul că nu spune nimic și nici măcar nu încearcă să-mi explice ce caut aici. Este atât de ciudat... doar mă privește și nici măcar nu pare stânjenit de faptul că știu asta.

Mă ridic din nou în șezut, iar acesta se ridică în picioare și se apropie de mine.

Se așază pe colțul patului, lângă mine. Stă cu spatele, dar își întoarce capul spre mine.

O mie de valuri de emoții mă străbat atunci când îi văd mâna apropiindu-se de fața mea, iar bătăile inimii mele aproape că pot vorbi.

Degetele sale trec ușor peste gâtul meu, chiar în locul în care simt că durerea nu se mai sfârșește. Icnind, mă retrag ușor când atinge rana.

Fața sa nu arată nicio urmă de emoție. Se concentrează asupra rănii, parcă făcând calcule în mintea sa.

P e r s p e c t i v a  A u t o a r e i

Chipul ei este total confuz, dar parcă fascinat de ceea ce vede în fața sa, iar acest lucru îi provoacă lui o stare de neliniște.

Ea îl privește cu buzele pline, întredeschise, și cu ochii mari și pătrunzători, explorându-i fiecare trăsătură. Este fascinată de ochii lui, de acel verde intens, asemenea apei.

El este înalt, iar trăsăturile dure și proeminente ale chipului său îi fac inima să bată mai repede.

Degetele sale lungi îi cercetează gâtul, încercând să-și dea seama de unde pornește acea durere, dacă ceva s-a rupt în spatele stratului subțire de piele.

Gâtul ei arată inestetic. Mușcătura îi sfâșie pielea, înconjurată de coajă și pete vineții.

Nu îi este deloc ușor să se afle atât de aproape de acel loc, dar își strânge puternic maxilarul, refuzând să se lase influențat.

Mirosul acela îl putea simți de la kilometri distanță, dar acum nu voia decât să-l inhaleze și să se sature măcar cu atât.