Suflet dăruit

Capitolul doi.

Se spune ca visele durează foarte puțin, și a doua zi probabil sa nu-ți mai amintești nimic. Durerea pe care o simți in vis, nu trebuie sa vina la pachet, și in niciun caz nu trebuie sa te marcheze un vis. Aud ploaia stropind geamul ușor, și simt un miros placut, curat, un aer de munte. Văd negru, pleoapele sunt închise, dar ceva tot luminează, și îmi deranjează somnul. Ochii mei se deschid încet, ușor împăienjeniți, ma ustura îngrijitor de tare. Totul se învârte in jurul meu, totul fiind neclar. Ma ridic ușor in șezut iar capul începe dintr-o data sa ma doară iar gâtul parca arde. Privirea calculează locul in care ma aflu, și totul e străin. Cu riscul ca voi simțit durerea suprema, întorc capul in stânga, și tresar când il văd pe băiatul cu par lung, stand pe un fotoliu privindu-mă atent. Scrancesc din dinti, când gâtul pur și simplu ma torturează. Sunt atat de confuza iar durerea nici nu-mi da voie să-mi pese cum am ajuns aici și ce caut aici. Duc doua degete pe clavicula, acolo unde se repeta un război intens, și sub degetele meu, pielea catifelată e înlocuită cu ceva mare și aspru, scârbos in mare măsura. Simt ca dacă voi încerca sa vorbesc, gâtul o sa plesnească. Îl privesc lung, cu ochii intredeschisi așteptându-ma sa fie doar un vis. Îl văd ridicându-se de pe fotoliu, și pentru o secunda ma panichez, dar îl văd luând o pastila și un pahar umplut pana la jumate de apa, de pe masa, și le îndreaptă înspre mine.

Iau pastila și paharul de apa, și in a doua secunda o și înghit, gândindu-mă ca va diminua durerea. Beau toată apa, fiindu-mi sete, câteva picături curgând la colțul gurii mele, alunecând înspre barbie. Întind paharul înapoi, îndepărtând cu podul celelaltei pălmi, picăturile de apa. Îmi simt ochii umflați, iar buzele încă dezhidatate. Hainele ma incomodează, temperatura corpului meu fiind ridicată, și simt ca încă am in picioare ghetele mele negre și destul de uzate. Îmi simt scalpul transpirat, iar parul meu lung ciufulit și electrizat „lipindu-se" de fața mea. Îl privesc câteva secunde lungi, el nefiind deranjat, și in continuare nu pot sa scot un cuvânt, nu cred ca as fi in stare sa zic ceva. Așa ca capul meu cade încet înapoi pe perna alba, și aștept ca pastila sa-și facă efectul. Dar totuși nu pot sta liniștita, îmi spun in gând sa ma calmez, sa aștept pana ma voi simțit in stare sa cer socoteala, dar nu pot. Ma mai ridic odată in șezut și îl privesc confuza încercând sa spun ceva, dar eșuez. El ma privește neutru, plictisit și ușor arogant. Ma așez din nou pe perna, și respir puțin nervoasa. Închid ochii, dar inconstienta ma scol din nou in șezut, și îl privesc lung, acesta ridicând dintr-o sprânceană, curios de starea mea agitata. Scutur din cap ușor, afirmându-i ca nu e nimic, și ma așez din nou cu capul pe perna. M-am întors cu capul înspre el, acesta urmărindu-mi fiecare mișcare. L-am analizat discret, el fiind îmbrăcat in aceleași haine de seara trecută. Hainele sale erau negre, in comparație cu pielea sa atat de alba și palida. Poarta o maletă neagră, ce ii acoperă ușor gâtul, iar peste o geaca de piele neagra, simpla. O pereche de blugi neagra, ce i se mulează ușor pe picioarele sale subțiri și lungi. Parul sau lung pana la umeri și ondulat la vârfuri, e prins intr-o coada la spate. Fața sa luminează, iar ochii verzi, foarte deschiși la culoare, se potrivesc cu culoarea tenului său. Era frustrant ca nu spunea nimic și nici nu încerca să-mi explice ce-i cu mine aici, și atat de ciudat, ca doar ma privea, și nici nu era stânjenit de faptul ca știam asta. Ma ridic din nou in șezut, iar acesta se ridica in picioare și se apropie. Se aseaza pe colțul patului lângă mine. Sta cu spatele, dar își întoarce capul spre mine. O mie de valuri de emoti ma trec atunci când ii văd mana apropiindu-se de fața mea, iar bătăile inimii mele aprope ca pot vorbi. Degetele sale trec ușor peste gâtul meu, acolo unde simt ca durerea nu se mai sfârșește, și icnesc când atinge ușor acel loc. Fața sa nu arată niciun fel de emoție, se concentrează pe rană parca facand calcule in mintea sa.

P r e s p e c t i v a A u t o a r e i

Chipul ei total confuz, dar entuziasmat parca de vederea din fata sa, îi provoca o stare de neliniște lui. Ea il privea cu buzele sale pline, între-deschise, ochii mari și pătrunzători, explorând fizionomia sa, era fascinata de ochii săi de un verde de apă intens. El era înalt, iar fața sa devorata de trăsături dure și proeminente, ii făceau inima mai mică. Degetele sale lungi cutreierau gâtul acesteia, încercând să-și dea seama de unde pornește aceasta durere, dacă ceva s-a rupt in spatele stratului de piele. Gâtul ei arata inestetic, mușcătura ii săpa pielea, înconjurată de coaja și piele vânătă. Nu era destul de ușor pentru el sa se afle atat de aproape de acel loc, dar el strângea maxilarul sau puternic, nelăsându-se influențat, acel miros îl putea simți de la kilometri, dar nu vroia decât sa inhaleze și sa se sature măcar cu atat.