Suflet dăruit

Capitolul doisprezece.

Chinuindu-ma sa adorm sub învelitura grea a păturii, creierul meu necooperand cu mine, toate gândurile posibile și imposibile trecându-mi acum prin minte. Stomacul meu e incredibil de zgomotos iar vezica neputând sa se abțină.

Totul e bezna, nu văd nimic decât negru. Ma întorc pe cealaltă parte, cu speranța ca ma voi liniștii, însă in zadar. Ma ridic in șezut, iar pătura aluneca de pe mine, sânii mei ieșind acum afara.

„Hei!" Strig in încercarea de a ma face auzita.

„De ce nu dormi?" Vocea sa răgușită auzindu-se de undeva din camera, nu departe de mine însă.

„Trebuie sa fac pipi..." Spun aproape intr-o șoaptă, obrajii mei arzând.

Aud cum se ridica iar bocancii săi lovesc asfaltul, pașii lui conducându-l spre mine. Simt o mâna rece peste brațul meu, iar acesta ma încurajează sa ma ridic. Ma ridic stângace, pielea mea fiind goală, dar cui ii mai pasa acum, corect?

Ma trage după el, eu încercând sa nu ma împiedic, cu o mică teama ca am sa ma lovesc de ceva și am sa cad. Ma lovesc de spatele sau când acesta se oprește și aud usa deschizându-se. Uimita ma întreb, cum de poate vede prin întunericul acesta, ori cunoaște locul pe de-rost. Acesta ma trage după el, afara din camera întunecată, printr-un geam lumina lunii făcea ca drumul nostru sa fie ușor clar.

Îl urmăresc, și acesta deschide o usa, frigul cuprinzându-ma, sfârcurile mele întărindu-se la contactul cu frigul iar pielea mea făcându-se de găina. Ma scoate afara și puțin surprinsă îl urmăresc, încercând sa nu-mi pun întrebări. Tălpile mele calcă iarba rece și umeda, transmițând fiori reci pe șira spinării.

El oprește iar eu ma lovesc din nou de spatele său, acesta pufnind amuzat.

„Fa aici." Iese sec din gura sa, și îmi arată locul unde s-ar presupune ca trebuie sa ma ușurez. Lângă un copac. „Nu esti aici la un afurisit de cinci stele iubire." Spune după ce îmi vede expresia fetei, și un fior trece pe șira spinării mele când acesta îmi spune „iubire", nefiind genul sa aibe experiențe de acest gen pana acum, nimeni nu mi-a mai spus așa vreodată, știu ca nu e mare brânza dar se simte altfel mai ales când vine din partea unui bărbat care arată așa bine.

Acesta se uita in ochii mei și își ridica o srpranceana in semn de confuzie.

„Nu pot sa fac dacă stai lângă mine." Spun iar acesta oftează ușor și se întoarce făcând câțiva pași înapoi. Murmur un „mulțumesc" și ma aplec in vine relaxându-ma. „Putem sa ne mai plimbam puțin? Nu pot sa dorm?" Spun iar el se întoarce, lumina lunii strălucind pe fata sa, ochii săi verzi intenși privindu-mă confuzi.

Aproba din cap iar privirea sa si sprâncenele sale îmi fac semn sa merg in fata sa. Un nod mi se pune in gât când realizez ca el va sta in spatele meu și îmi v-a privii nudul. Fac cum îmi spune, nevrând sa comentez fiindu-mi frica ca o sa se răzgândească. Merg in fata sa, distanță dintre noi fiind de un metru.

Încep sa merg ușor, iar bocancii săi se aud in spatele meu. Simt cum privirea sa ma arde, și cu fiecare pas pe care îl fac devine mai incomod. Tremuratul ma acaparează, dinții mei de sus lovindu-se de cei de jos in mod repetat. Îmi duc brațele la piept, făcând ca frigul sa fie mai neutru, însă el nu se schimba.

Aud zgomot din spate, si imediat ii simt mâna peste brațul meu orpindu-ma din mers. Ma întorc spre el, neînțelegând ce se petrece. Acesta tine geaca sa neagră din piele in mâna, el rămânând in tricoul sau negru, ce ii descoperea tatuajele verzi de pe mâini. Acesta duce geaca sa peste umerii mei, iar eu prind de  colțurile sale trăgând-o pe mine mai bine. Foarte larga însă, mânecile foarte mari, iar jos îmi acoperă fundul, bucurându-ma însă, frigul diminuându-se iar nudul meu fiind pe jumătate acoperit.

Acesta privește cum geaca sa sta pe mine, și un mic zâmbet ii apare pe fata, lăsând gropița din partea dreapta sa apăra. Dintr-o data ma simt atât de bine in prezenta sa, așa cum nu m-am mai simțit pana acum. Rămân blocată pe zâmbetul sau și fără să-mi dau seama un zâmbet apare și pe fata mea.

„Mulțumesc." Spun iar acesta își ridica privirea spre fata mea și aproba din cap încă zâmbind. Îmi face semn sa continui iar eu asta și fac. Încerc să-mi creez un drum in lumina lunii, dar nu pot fi atenta la detalii. „E casa ta?" Îl întreb privind prin prejur, totul parând vechi și părăsit.

„Da." Răspunsul iese sec din gura sa, iar eu nu ma dau bătută, încă având întrebări pentru el.

„Locuiești singur aici?" Întreb vrând sa aflu mai multe.

„Nu locuiesc aici." Susține van, făcându-ma mult mai curioasa.

„Unde locuiești?" Întrebările mele curg pe rând.

„In mai multe locuri, însă asta a fost casa mea intr-o perioada de timp." Acesta afirma și privind locul acesta, pare unul vechi și neingrijand, cam câți ani au trecut de atunci.

„Și de ce te-ai mutat de aici?" Îmi continui mersul, încă privind in jurul meu, dacă stau mai bine și ma gândesc, curtea e înfricoșătoare, dacă as fi singura cu siguranța nu as intra aici.

„Am fost nevoit sa ma mut, e o casa veche, nu e visul cuiva sa locuiască aici, însă pentru mine a fost de-ajuns." Acesta termina de spus și aprob din cap, însă miile de întrebări se învârtesc in jurul creierului meu, dar aleg de data asta sa tac. „Hai sa ne întoarcem, ai depus deja prea mult efort pana acum." Acesta spune din nou referitor la rana.

Ne întoarcem, eu mergând in fata iar el in urma mea. Însă imediat calc in ceva și ma intep atât de tare încât lacrimile se aduna in colțul ochilor mei.

„Ma ustura." Icnes de durere, lacrimile dându-și drumul. Acesta se apropie de mine și se aseaza in vine.

„Care te ustura?" Întreabă privindu-mă și așteptând un răspuns, ridic încet piciorul drept iar mâinile lui îmi ridica piciorul, analizându-mi talpa piciorului. Mâinile mele se sprijină pe umerii săi. Cu o mâna îmi tine piciorul iar cu cealaltă mâna pune mâna pe sursa durerii mele, însă icnes imediat de durere și îmi trag piciorul involuntar. Se ridica și își aseaza o mana sub picioarele mele iar cealaltă mâna și-o aseaza pe spatele meu, fiind imediat in aer, in brațele sale. începând sa înainteze spre casa.

„Harry, ai nevoie de ajutor?" O voce cunoscuta se aude, ma uit in spatele lui și observ la 15 metri depărtare băiatul de astăzi cu alți doi băieți la fel de înalți, unul cu parul foarte scurt si negru, iar celălalt cu parul lung și roșu, amândoi privindu-mă ciudat și înfricoșător. Harry se oprește pentru câteva clipe, și imediat începe sa alerge rapid.