Suflet dăruit

Capitolul unu.

„Vino cu noi, e ocazia ta sa te integrezi, așa cum ți-ai dorit!" Îl aud spunând entuziasmat la telefon.

„Nu știu Kamez, nu cred ca mi se potrivește." Strâmb din nas.

„Nu spune asta, nu ai de unde sa sti dacă nu încerci." Cred că-și dorește mai mult decât mine sa ma integrez, adică e singurul meu prieten, cu el îmi petreceam timpul meu liber, iar câteodată îmi scotea nasul din cărți, și era bine, eram relaxata, dar de când e impreuna cu Melody, nu mai are chiar atat de mult timp pentru mine, dar ma bucur pentru el, ei doi fac un cuplu minunat, iar ea îl face foarte fericit, iar ca sa îl fac pe el sa nu se simtă un prieten „rau", i-am promis ca am sa fac ceva să-i țină locul.

„Nu știu, ma mai gândesc." Îl aud pe Kamez aprobând. „Apropo, te-ai împăcat cu Melody?" Întreb, gândindu-mă la ei doi de ieri când am aflat ca sau certat, din motive ridicole. El se comporta uneori ca un copil, și ceea ce iese din gura nu trece și pe la creier.

„Nu, nu-mi raspunde la telefon."

„Du-te la ea acasă!" Parerea mea e ca se desfășoară mult mai bine o întâlnire față-n față decât la telefon, dacă doar suni, dai dovada ca nu te prea interesează.

„Nu cred ca îl cunosti pe tatăl ei. Tip de doi metri, fost sportiv, și ghiceste." Acesta ia o pauza. „Nu știe despre mine și Melody, ba chiar, nu e de acord ca ea sa aibă o relație."

„Și la ce sunt buni prietenii?" Întreb iar acesta raspunde după doua secunde cu „a" prelungit.

„Ești geniala, la asta nu m-am gândit, și cu ocazia petrecerii din seara asta, îmi vei da mai multe detali despre micul nostru plan neplanificat." Râd si îl aud chicotind.

„Ma mai gândesc Kamez, tu doar fi pe faza."

„Recepționat." Închid telefonul și mai rad încâ odată.

***

Nu-mi plac petrecerile de obicei. Am fost la câteva când eram mică, dar au fost simple aniversari cu clovni și pictat pe fata. Respir și expir încă odată, strâng pumni strâns, si intru. Muzica se aude atat de tare încât nu poți auzii nimic altceva, recunosc fețele a multor copii din școala, care dansează și fredonează euforici pe ritmul electronic al muzicii de pe fundal. O văd pe fata blonda și înaltă, a cărui aniversare este, apropiindu-se de mine cu un zambet pe buze. E îmbrăcată intr-o rochie argintie lunga și strâmtă, dar in același timp elegantă, acea elegantă batranicioasă pe care nu o mai regăsim in zilele noastre, dar in același timp foarte frumoasa, și sta perfect in combinație cu parul blond care bate spre un gri ce cade ca o cascada pe umărul sau acoperit de dantela fina a rochiei, și nu pot sa nu remarc frumusețea sa naturală, pielea albă ca porțelanul, ochii de un albastru foarte deschis, buzele roz iar obraji ușor îmbujorați, ca și când tocmai ce ar fi venit din frigul de afara. Ciudat de frumoasa, și foarte elegantă, dacă n-aș fi cunoscut-o as fi zis ca e vreo prințesa sau oricum dintr-o viță nobilă.

„Ma bucur ca ai venit!" Citesc pe buzele ei, și ma trage intr-o îmbrățișare prietenoasa. Sunt surprinsă in urma gesturilor sale, fiind foarte prietenoasa, iar zâmbetul ei este unul sincer. Îi dau cartea învăluită cu o pamblica, și citesc din nou pe buzele sale un „mulțumesc" scurt. Zâmbesc înapoi, iar aceasta îmi face loc printre invitați, după ce imi întinde un pahar cu un lichid galben, dispare in mulțime. Privesc atmosfera din jur, și ma rezem ușor de tejgheaua din spatele meu. Duc paharul spre nas, și absorb mirosul de bere. Nu am încercat vreodată gustul berii, știu ca aproape toată lumea bea, printre care și Kamez, care e fan înrăit, iar acum ca e in mana mea, sunt tentată sa gust, duc paharul spre buzele mele, și las puțin lichid sa intre in gura mea. Ma strâmb la gustul amar și pun paharul înapoi pe masa, nu e chiar gustul dulce acrișor la care ma așteptam. Dacă așa se simte berea, nu vreau sa ma gândesc cum se simte întreaga familie de alcool.