Ești pentru mine . Finalizată !!

Sferturi de secunde !

                   Cassie
Soarele bate peste geam , și nu-i pot vedea fața lui Robert , razele îi conturează buzele , nasul care se văd atât de seducător . Il mângâi atent pe frunte , se mișcă ca un motănaș alergând cu fața după mâina mea . Mă trage brusc spre el și se joacă în părul meu , sufletul mi sa umplut cu fericire .

- Bună dimineața somnorosule . Mă sărută pe frunte și din nou mă trage la piept .
- Buna ..... foarte bună e dimineața ! . Mă dezlipesc de el , și mă îndrept spre tavaua cu micul dejun . O așez bine alaturi de noi , și-i întind cafeaua pe care o iubește la nebunie .
- Imi place că știi ce vreau ! .
- Nu știu prea multe . Mușcă din croasanul cu gem de căpșună , și mă tot privește . Ferește repede tavaua lăsând-o pe noptieră , și-mi trage tot corpul spre el .
- Nu prea m-am deschis în fața ta . Buzele noastre se lipesc , făcând o căldură mare , îmi strânge talia apăsând degetele în piele . Mă arunc deasupra lui așezându-mi picioarele în părți . Se coboară câte puțin mai jos , sărutându-mi gâtul și lăsându-mi urme umede și fiori . Atent își duce mâinele pe sub maioul meu și într-o mișcare mil aruncă pe jos . Sunt gata să-l lăs să continue . Ii scot la rândul meu cămașa , făcând același lucru ca și cu maioul . Brațele mi se încolotăcesc de gâtul lui , trăgându-l spre mine . Imi provoacă plăcere cu o mică durere pe piept , plăcerea pe care o primesc e imposibilă de oprit . Duc linii roșii cu unghiile pe spatele lui provocându-i geamete . Imi șoptește seducător la ureche .
- Ești prima care face asta atât de bine , să știi că sunt nebun după asta . Zâmbesc împreună cu el . Căldura se mărește odată cu plăcerea , cu dorința de al vrea . Imi e frică , nu știu defapt ce trebuie să fac , nu am mai avut asta niciodată până acum . Imi e frică , iar atingerile lui mă sperie , nustiu de ce . In urechi abea îmi ajunge sunetul ușii de la intrare  .
    Il împing într-o secundă când îmi dau seama că cineva a venit . Robert mă privește interesat . Imi vine un val de ușurare că nu voi continua , parcă nu l-aș cunoaște suficient de bine pe Robert , de parcă mă simt încă o străină . Oare nu e momentul ?
- Cine e ? .
- E Milan . Sar de pe el și-mi i-au maioul de pe jos , aruncându-i și haina lui .
- Cine e acest Milan ? .
- Robert îmbracăte . Se scoală negrăbinduse în coate și mă privește puțin înervat .
- Până nu spui , nici gând ! . Il văd cum stă și-mi zâmbește răutăcios , dar nu e timpul pentru joacă .
- Îți fac imediat cunoștință . Acum îmbracăte .
- Imi ordoni ? . Își mărește ochii în semn de șoc nu bine antrenat . Ii zâmbesc și îndrept degetul arătător fix spre el , ca să arăt mai severă .
- Da ! . Il aud pe Milan cum îmi strigă numele ridicând scările . Robert aruncă cămașa pe dânsu și se lasă înapoi pe spate . Ies repede în pragul ușii doar pe jumate . Milan se oprește chiar când mă vede .
- Hey salut ! . Ii arunc un zâmbet .
- Tu serios mai speriat ..... amm ești bine ? .
- Mm da sunt bine !. Mă scarpin în cap findcă nu știu în ce poziție să stau , și cum să ascund rușinea care se ascunde acum în mine . Milan mă tot privește șii apare un zâmbet dramatic pe față .
- Nu ești singură ??? . Imi întorc capul spre geamul din fundul colidorului și zămbesc până la urechi . Micșrorez tonul vocii ca să  nu mă audă Robert .
- Da ... nu sunt singură . Încă nu-l privesc în ochii , mi sa făcut și mai tare rușine .
- Spunemi cine e ? . Ii spun foarte încet , mai mult gesticulând cu buzele numele lui . Își duce o mâină la gură , în semn de șoc .
- E Robert !! .
- Da , venim în trei minute . Face câțiva pași în urmă tot cu același zâmbet și șoc .
- Vă aștept jos . Inchid ușa , rămân câteva secunde trăgând aer în piept . Mă întorc și cad drept în brațele lui Robert .
- Ai șpionat cumva ? .
- Da ... iar tu ai înroșit cumva ? . Imi ascund fața în pieptul lui . Mă trage pentru a mia oară lângă el .
- Milan ne așteaptă .
- Cine e el ? .
- Un prieten din copilărie . Imi împinge buzele într-un sărut dulce .
- Să știi că deja începe să mă înerveze !.
- Heey , îl împing cu o mâină .
Se întoarce cu spatele spre mine și-și aruncă din nou haina de pe el .
- Imi permiți să fac un duș ? .
- Baia e chiar în fața ta . Te așteptam jos . Inchid ușa în urma mea și cobor scările . Il văd pe Milan cum stă așezat pe canapea și scoate câte un cartof uscat din pachetul mare .
- Nu te-am făcut să-ți ieși din minți .
- Daaa ... sună la cea mai apropiată psihiatrie . Imi întinde pachetul cu cipsuri .
- Nu .... mersi . Mă așez în fața lui și-l privesc cu un zâmbet ca de o copilă .
- Azi mergem la mama ? . Își lasă pachetul pe masă , și mă urmărește din priviri .
- Da ... .
- De ce mă privești așa ? . Își schițează un zâmbet foarte plăcut .
- Mă bucur pentru tine ! , și aștept povestea asta .
Privirea mea se oprește spre Robert , are cămașa puțin ruptă .
- Ce sa întâmplat ? . Ii strânge mâina lui Milan și se așează lângă mine .
- Aseară când am sărit gardul . Milan începe să râdă și se îndreaptă spre frigider , scoate doua berii șii întinde una lui Robert .
- Ești cumva un aventurier ? .
- Putem spune că temporar am fost . Incep să râdă și să își povestească diferite întâmplări . Mă bucur că se vor împăca aceștia doi . Atmosfera pe care au creat-o ei , e nedescris , îmi frec fața de umărul lui așezându-o deasupra .
- Ce planuri ai pe azi Robert ? .
- Au dispărut . Mă strânge la pieptul lui , și mă ține mai mult lângă el .
- Noi mergem azi la mama ei , ai putea să ne însoțești și tu ? . Robert mă privește pe mine , iar eu pe Milan . Se comporta așa de parcă sunt o soră mai mică , și el are grijă de cine și când trebuie să-mi fie alaturi , nu mă întristează , e plăcut defapt .
- Dacă nu sunteți împotrivă ? . Imi ridic capul de pe umărul lui .
- Nimeni nu e împotrivă ! .

                 ***
Stau în salonul spitalului în așteptare , medicul își bea ceaiul prea greu .

- Unde poate fi ? . Robert îmi strânge mâina și mă lipește cu capul de pieptul lui . De două luni și ceva nu am mai văzut-o , tot acest timp credeam că nu mai există , și că am pierdut sensul veți . Însă acum stau aici , și peste câteva minute o voi vedea , o voi ține aproape .
   Medicul ne salută , și se întoarce cu spatele ca să ne conducă . Stau în fața ușii și de parcă mi-ar fi frică să intru . Il aud pe Robert de la spatele meu șoptindu-mi .
- Te lăs să mergi singură ? . Il strâng de mână , dar îl lăs tot atât de repede . Împing încet ușa , încep să-mi număr bătăile inimii . Mă doare dinăuntrul de parcă cineva mi-ar clădi petre , una câte una . Când o văd pe mama , fug spre ea și o strâng în brațe , reușește să-mi curgă mii de lacrimi din ochi , îmi ridic fața spre ea , văd că nu reacționează absolut de loc . Ii aranjez o șuviță cafenie de păr , fața îi e atât de moale , îmi plimb degetele pe obrazul ei .
- Se va face bine , stai fără griji ! . Nu-mi i-au ochii de la chipul ei .
- Când se va trezi ? . Medicul scrie ceva în carnetul său și în timp o controlează .
- Două săptămâni ! .
- Aș putea rămâne cu ea ? . Se oprește și mă mângâie pe mâină .
- Da , nu prea mult . Ii dau din cap în semn de ,, mulțumesc '' , aud cum iese , însfârșit am rămas singură cu ea , îmi las capul lângă ea . Știu că e în viață , o voi vedea zâmbind , vorbind , trăind ! , dar mă doare , e vina mea că am lăsat-o singură . Am vrut săi spun de întoarcerea lui tata , faptul că nu se mișcă și doar respiră , mă face să-mi simt vina .

               ***
  După două ore , medicul încearcă să mă alunge , cu scuza că are de lucru . Imi mai șterg o dată lacrimile , îi sărut fruntea apăsat șii promit că mâine mă întorc , findcă fără ea nu pot .
   Când ies în salonul spitalului îl văd pe Robert umblând , dintr-o parte în alta . Iar pe Milan citind probabil a suta oară planul evacuării atârnat de perete .
Robert mă trage la piept , mângâindu-mi capul . Mișcările lui sunt atât de perfecte pentru mine ! .
- Să mergem . O i-au înaintea lor , dacă mai stau câteva secunde aici , sunt sigură că mă întorc , înapoi la patul ei . Și nu va mai fi cineva în stare , să mă dezlipească de ea .
Urc în mașină și închid portiera în urma mea , fără ajutorul lui Robert nu o închideam . Ambii stau și mă privesc , pe Milan nu-l văd , dar îi simt privirea asupra mea .
- Vreau acasă . Mașina într-un final chinuitor se pornește , mergem în tâcere , mă prea încordează liniștea .