Ești pentru mine . Finalizată !!

Am murit , atunci când ai plecat .

Peste două săptămâni .

- Unde mergem ? Il întreb pe Milan văzând că el își strânge hainele lui și , câteva de ale melea .
- Ne mutăm  ! Imi zâmbește gingaș . De câteva săptămâni locuiesc în apartamentul lui și , niciodată nu ma atins , nu vreau s-o facă . Și îmi e tot mai tare frică , pentru că după spusele mamei trebuie să devenim soț și soție . Se mai uită o dată dacă a pus totul la locul său și bate cu palmele pe picioare . Se apropie de mine cu același zâmbet , mă trage spre el .
- Nu pot să cred că vei fi soția mea ! Zâmbetul pe care îl țineam forțat pe față a dispărut .
- Eu însa nu pot să cred că ambii am pierdut . Imi aruncă un zâmbet întrebător . Imi strânge talia mai tare , o faci atât de dur . Ii simt degetele îmfipte în spatele meu .
- Poate totuși nu am pierdut ci am câștigat ?
Mă lasă și trage de pe pat bagajele .
- Pe cât plecăm ? Răsuflă adânc .
- Plecăm la casa părinților , defapt deja a mea , vom locui de acum acolo . Mama spune că apartamentul acesta e prea mic pentru noi doi . Ii zâmbesc silit . Cum îl poate alinta atât de tare ?
- Milan pot să sun ? De atunci nu mi-am mai luat un telefon nou , chiar dacă Milan mă rugase să-mi iau unul . Cu mama nu aveam chef să vorbesc , nici la serviciu nu aveam plăcerea să vorbesc cu ea . Am devenit străine complet . Doar cu Kelly vorbesc de pe telefonul lui , cam atât . Imi vine să-l scot pe Robert din pământ și să-l pălmuiesc pentru că a plecat , pentru că îmi provoacă suferința asta de zile întregi , am impresia că sunt blocată aici . In timpul acesta și niciodată nu mai ies într-un câmp unde îți dăruiește fericire gratis . Doamne cât de tare doare , cât de tare mă frământă dorul , de parcă a plecat de ani întregi . Ii simt atingerea lui fină peste tot corpul meu , cum mă privea și se juca cu șuvițele de păr , cum îmi zâmbea arătându-și gropițele dulci din obrăjori .
- Hey , totul e bine . Milan stă cu telefonul întins spre mine , se pare că m-am cufundat total în amintiri . Iau telefonul repede șii mulțumesc . Ies din cameră dar el se ocupă de bagaje , le cară în mașină . Aud sunetul ce dă semn că telefonul e închis , de ceva timp încoace , Kelly nu-mi mai raspunde . Nu am mai vorbit cu ea de jumate de lună , nici un mesaj nu-mi lasă . Imi e frică să nu să se întâmplat ceva , ar trebui să mă interesez mai bine . Sunt o egoistă , eram ascunsă în problemele mele și nu vedeam nimic , chiar și acum nu cred că înțeleg ceva , înafară de faptul că Robert a plecat .

Ne oprim lângă o casă mare cu patru etaje . Nu e chiar departe de oraș , la o oră . E frumos aici . Inchid ochii și-mi reamintesc ziua în care am fost cu Robert în căsuța cea micuță , cât de bine mi-a fost alături de el . Dar acum el a plecat fără să mă lase să-i explic totul , acum Milan e alături de mine . Cât de tare mă roade durerea aceasta că nu e așa cum am vrut să fie . E totul diferit de imaginația pe care am creat-o alături de Robert . Imi scapă o lacrimă pe obraz dar o șterg foarte repede . De ce crede că chiar i-am permis lui Milan să se atingă de mine ? Cum poate să creadă așa ceva ? Il iubesc , cât îmi e dor de el . Milan descuie casa și duce totul înăuntru . Fuge spre mine când mă vede că ridic scările .
- Stai puțin ! Zâmbește și face un pas în urma mea . Afară e întuneric iar când îmi acoperă ochii cu palma lui , nu schimbă nimic . Ii simt mâina fierbinte pe talia mea . Se pornește împreună cu mine făcând pași mici . Frica mă cuprinde îndată ce intrăm în casă și simt mirosul de lumnări aprinse . In față îmi apare încăperea mare cu lumina palidă a lumnărilor ce mă duce în trecut . Inchid ochii și-mi aduc aminte de prima zi când am făcut dragoste cu Robert , a organizat o cină la el acasă și , aranjase peste tot lumnări . Erau împrăștiate haotic peste toată terasa lui , era mult mai frumos . Milan îmi întinde un pahar mare cu vin roz . Știe că-l iubesc .
- De ce ai făcut asta ? Sorbesc din pahar și simt cum alcoolul curge prin vene . Își descheie patru nastori de la cămașa lui de o culoare violet palid , lăsând la vedere pieptul bine antrenat . Nu știam că Milan merge la o sală de forță , ma luat prin surprindere . Când eram micuți mereu alergam de colo-n coace și nu aveam nevoie de o sală findcă eram mereu într-o formă bună .
- Pentru tine , să te fac un pic mai fericită . Imi zâmbește , dar e un zâmbet malefic , unul care te face să te simți încuiat într-o cușcă . Se apropie de mine și mă trage spre fotoliu . Un fotoliu moale , prea moale .
- Îți mai aduci aminte când ne spuneam că vom fi mereu împreună ? Bea dintr-o dată tot vinul .
- Da , îmi reamintesc ! Zâmbește , își toarnă încă un pahar . Mă opservă că nu beau de loc și că doar mă joc cu vinul din pahar , clătinându-l .
- Hey , de ce ești tristă ? Dau din cap negativ , știu că nu e gata să mai asculte o dată cum mă plâng . Dar nu pot inventa acum nimic original .
- Totul e bine , știi doar ce sa întâmplat . Își aruncă picioarele pe masa din lemn la nivelul canapelei și , se lasă pe spate întâlnindu-se cu speteaza fotoliului . Respiră adânc .
- Știu . Imi pare rău . Și totuși de ce a plecat fără tine . Se întoarce cu fața spre mine și mai bea din paharul lui . Îl golește și-și mai toarnă unul . Vreau să-l opresc din a bea prea mult , trebuie să vorbim acum .
- Milan cred că e momentul să vorbim . Mă ridic în picioare lăsând paharul pe masă , îmi trece fiori de frică prin tot corpul , dacă mă va certa sau mă va numi cumva urât . Dar măcar nici nu mi-am dorit această căsătorie , cum ar putea să mă învinuiască pe mine . Nu mai sunt sigură că vreau să-i spun , sau că voi putea . Iau paharul de pe masă și-l beau pe tot cu forță . Mi se încrețește fața și-mi astup gura cu dosul mâinii . Milan stă în fotoliu în aceeași poziție , doar că bea deja al treilea pahar .
- Despre ce ? Ii întind paharul meu ca să-mi mai toarne , vreau să mai beau pentru curaj . Se rânjește la mine . Încă îmi e frică am nevoie de vin pentru a vorbi două cuvinte . Imi umple paharul iar eu îl beau tot atât de repede pe cum l-am și furat .
- Milan eu am vrut să-ți spun ..... Se ridică repede încât tresar puțin , mă opresc ca să-mi alung frica .
- Hai sus să vorbim ! Imi zâmbește cu colțul gurii . Il privesc preț de câteva secunde să înțeleg ce-l încurcă să vorbim aici . Dar după dau din cap că da .
Camera e foarte mare , cum de Milan locuiește într-un apartament atât de micuț dacă are o casă lăsată de la părinți atât de uriașă ? Defapt e plictisitor , e trist să înțelegi că ești de unul singur într-o casă atât de mare , goală , rece , pustie . Aprinde doar o veioză micuță . Se întoarce spre mine cu același zâmbet . Vreau să înceteze să mai zâmbească așa .
- Deci , îmi spui despre ce vom vorbi ? Răsulfu adânc , ori acum , ori niciodată .
- Milan eu .... amm , trebuia să-ți spun , eu ....  . La naiba e mai greu de cât credeam .
- Hai spune , de ce ții frică ? Mă apucă de umerii mângâindu-i ușor .
- Eu sunt însărcinată . Inchid ochii șii strâng . Imi e frică să nu mă judece , dar poate că și-ar convinge părinți de la ideea asta , poate se va retrage și vom câștiga amândoi .
- Însărcinată ? Deschid ochii șii văd chipul încrețit . Dau doar din cap , nu încerc să scot un cuvânt .
- De când ?
- De o lună ce-l mult . Ochii îi sunt întredeschiși iar sprâncenele aproape că se unesc . Dau săi spun că mama ma impus și că dacă vorbeste cu părinții săi poate avem șansă să scăpăm .
- La naiba Cassie  , cum ? Imi dau seama că voi începe din nou sa plâng  .
- Nu a fost intenționat .
- Robert de asta a plecat ?
- Nu , el crede că copilul e de la tine . Lasă capul în jos și râde puțin , un râs de un om învingător , nu pot înțelege de ce râde .
- Nui nimic Cassie  , nui nimic . Mă împinge încet spre pat . Ce vrea să facă ? Aterizez cu fundul pe patul moale iar el se apleacă spre mine . Mă privește în ochi fără să clipească , mângâindu-mi obrazul .
- Te iubesc , mereu te-am iubit Cassie  ! Imi miroase gâtul mai apoi părul . Incerc sa-l îndepărtez .
- Despre ce vorbești ? Il împing cu mâina dar el mi-o apucă de încheitură și mi-o strânge .
- Te iubesc , iată despre ce vorbesc , la naiba cum de nu ți-ai dat seama . Eram alături atunci când aveai nevoie , te scăpăm mereu din închisoarea lui Robert , te alinam când îți era mai greu . Cât de mult Cassie  , cât de mult am așteptat momentul acesta , să te sărut , să te simt , să te am goală în patul meu . Mi se face greață de la cuvintele lui , mă doare în piept .
- Încetează ! Zâmbește puțin , dar după îmi face un vânt pe pat și se întinde asupra mea . Ii simt respirația lui , prea aproape de mine . Gurile noastre stau la câțiva centimetri una de alta .
- Ești a mea , acum doar a mea . Trebuie să încetezi cu mofturile acestea . Robert a plecat , copilul e al noatru ! Imi sărută fruntea , coboară încet spre gât . Nu-i pot suporta atingerea , mă frig săruturile lui . Vreau să înceteze , nu are dreptul s-o facă , îmi este prieten nu e corect . Nu poate s-o facă .
- Milan încetează !! Imi sărută gâtul , își scoate limba fierbinte și-mi masează pielea . Nu simt nimic înafară de frică , dezgustare , răceală prin tot corpul . Il lovesc cu palmele în piept iar el mi le ridică sus la capul meu , ținându-le cu forță .