profesorul // zayn malik

18

 

   Cu o singură privire la ceasul atârnat pe perete îmi dau seama, în ciuda oboseli mele, că mai sunt cinci minute și din fericire aceste cinci minute anunță că s-a dus încă o zi petrecută la școală, o ocazie bună pentru mine și Adam în legătură cu împărtășirea ideilor și cunoașteri de caracter.

  Totuși, aș fi apreciat dacă Zayn ar înceta să fie profesorul model și s-ar îndura să ne lase să plecăm, având în vedere că este ultima oră. Bine, acest gând este peste limita realului și poate ar trebui să mă gândesc că domnul Malik are mereu acea plăcere să ne chinuie până la ultimul minut.

—S-a sunat copii, săptămâna viitoare nu uitați că vom da un test din matrice și determinanți de ordinul doi și ordinul trei.

   Desigur nu ar uita de acele atenționările care mereu le face la sfârșitul orelor. Interesant este că nimeni nu-l ascultă într-o manieră foarte decentă, mai precis toată lumea aprobă fără să comenteze nimic.

—În sfârșit, aveam impresia că Domnul Malik mai voia puțină matematică.

    Îmi șoptește Adam la ureche, facându-mă să chicotesc, iar pe Domnul Malik să-l privească într-un mod destul de dur. Iar a îmbrățișat latura de om serios fără ca măcar să audă tot ce a zis Adam pentru că distanța era una considerabilă și prin această gălăgie sigur ar fi greu să auzi acele vorbe șoptite.

     Adam înaintează alături de mine, zâmbind subtil în timp ce mâna lui o atinge pe a mea, semn că vrea să-și împreuneze mâna cu a mea. Sincer, nu sunt obișnuită cu aceste gesturi tandre, dar poate așa îmi va fi mai ușor să-l uit pe Zayn și acel comportament dubios de interesant.

—Adelin rămâni.

    Mă opresc la auzul acestor cuvinte, inima mea bătând din ce în ce mai tare. Tocmai Domnul Malik mi-a zis să rămân, formulând această frază fără niciun pronume de politețe?

—Desigur Domnule Malik.

    Îi fac semn lui Adam să plece, acesta înțelegând până la urmă. Sper că acest "rămâni" să nu dureze atât de mult, nu vreau să-l supăr pe Adam.

—Spuneți Domnule Malik.

     Acesta se așeză la catedră, cercetând cu atenție printre foile din fața lui. Sigur este deranjat de un anumit lucru, pot observa asta din gesturile lui puțin prea deranjeante. Sper să nu facă în acest fel să se răzbune pe mine atât timp cât nici nu l-am băgat în seamă.

—Am nevoie de tine, i-a loc pe scaun.

  Mă așez, așteptând să continuie.

—După cum ai văzut, șeful clasei nu arată niciun interes față de unele activități și nu se prea implică în legătură cu această clasă așa că, după multe analize, am decis ca tu să fi șefa clasei.

    Rămân uimită. Nu pot să-mi închipui ce tocmai a zis Domnul Malik. Așa ceva este ireal și totodată ceva destul de interesant. Până acum spunea că eu nu sunt destul de implicată și că sunt mult prea dezordonată. Sigur are el un motiv anume sau mai bine zie personal de a decis asta.

—Cu tot respectul Domnule Malik, nu eu sunt potrivită pentru această responsabilitate.

    Mă privește atent, analizând tot ce am spus.

—Ești Adelin, nu te subestima.

   Oftez, uitându-mă la ceas. Oarecum, nu îmi place să știu că Adam mă așteaptă, iar eu împart replici cu cineva care vrea doar să mă enerveze.

—Bine am înțeles Domnule Malik, acum voi pleca, la revedere.

   Mă ridic, zâmbindu-i cât se poate de sincer, chiar dacă în inima mea nu este așa cum ar crede el.

—Am zis eu să pleci Adelin?

     Se ridică de pe scaun în timp ce se apropie de mine, lipindu-mă de ușă, el blocându-mi calea. Inima mea bate de o mie de ori mai tare, respirația mea devenind neregulată când buzele lui îmi ating gâtul, sărutându-l delicat.

—Știu că vrei să te vezi cu el, dar gândește-te că eu încă sunt în mintea ta...