profesorul // zayn malik

16

  
   Capul îmi este așezat pe bancă, oftând în ciuda colegilor care de uită suspect la mine. Poate că par o nesimțită la acest capitol, dar dacă în acest moment nu ar fi Domnul Malik la tablă, predând, ar fi totul bine și, desigur, mi-aș da silința să scriu ceva din toate acele ecuați pe care deja le-am învățat.

  —Tu nu scri?

Aud o șoaptă din spatele meu, realizând că Adam  este persoana pe care îl preocupă ce fac eu sau mai bine zis, îl preocupă dacă învăț sau nu.

—Sunt obosită Adam, nu prea am starea necesară.

  Îl văd cum îmi zâmbește tainic, ochii lui albaștri analizându-mă atent. Într-adevăr, Adam arată destul de bine, dar deocamdată, mintea mea încă este pa Zayn și, oarecum, mă împiedică să realizez ce băiat minunat este Adam.

—Înțeleg și fi atentă, domnul diriginte se uită la noi.

Îmi întorc capul spre tablă și chiar în acel moment privirea mea rămâne țintită pe a lui, observându-i din nou aceea culoare a ochiilor ca de smoală, ceva care îmi transmite o stare ce frică. Știe cum să intimideze un om și cum să-l facă slab, fără neputință în fața lui. Poate că unele anturaje l-au făcut așa sau poate educația părinților lui care, bănuiesc, sunt fără suflet ca el.

—Domnișoară Adelin la tablă!

   Ochii mi se măresc în timp ce mă ridic din bancă, constatând că sunt înzestrată cu atâta ghinion. Mai bine tăceam și îmi vedeam de gândurile mele, poate așa Domnul Malik mă lăsa în voia mea. Acum îi dau dreptate, nu am fost atentă la oră și oarecum trebuie să fiu pedepsită într-un fel de către acest om incredibil de impunător.

—Continuă să predai domnișoară Adelin.

Ma încrunt când îl văd că se așează în locul meu, adoptând o poziție destul de serioasă. Deci niciodată nu aș fi crezut că el ar fi în stare de așa ceva. Aș fi acceptat tot, chiar și detenția, dar nu cred că aș fi în stare de așa ceva, este mult prea umilitor.

—Eu nu pot să fac așa ceva domnule Malik.

Șoptesc, auzind un chicot din partea lui.

—Păi nu tu aveai chef de vorbit cu Adam?

  Mă enervează modul lui de a aborda situațile, știe că eu nu pot să lupt contra lui pentru că aș fi considerată o nesimțită față de restul colegilor mei. După ce m-a făcut să sufăr, mai are și curajul să mă lovească din nou sentimental, iar asta mă face să-l urăsc într-un mod parțial, pentru că sunt, oarecum, îndrăgostită de el.

—Îmi cer scuze, murmur, nu o să vă mai deranjez.

  Se ridică din bancă surprins, apropiindu-se de mine astfel încât ochii lui mă analizează atent în timp ce un mic zâmbet se așterne pe fața lui, care îmi dă impresia că este mulțumit de gestul meu.

—Să nu se mai întâmple domnișoară Adelin.

Clar nu se va mai întâmpla, mă voi distanța de tine, poate așa nu o să mă mai rănești niciodată...