profesorul // zayn malik

32

"La naiba mama!"

     Mintea mea rămâne paralizată. Sunt incapabilă să acționez sub această presiune care apasă în interiorul meu din cauza frici care îmi blochează orice legătură cu rațiunea. Pe atât de frumos, pe atât de greșit. Am simțit eu că nu e bine tot ce se întâmplă și că aceste riscuri făcute de Zayn au îngropat speranța care încă înflorea în inima mea. Într-adevăr, intenția lui Zayn nu a fost în nume de rău și, din tot ce reiese, chiar a vrut să-și ceară iertare față de mine și de sentimentele mele pentru el, dar, în acest moment, totul este dat uitări, lăsând ca regretul să apară în această ecuație a iubiri noastre.

—Zayn, mă uit speriata la el, Ascundă-te acum!

     Zayn mă privește confuz pentru o secundă, dar, din fericire, se desparte de mine, plecând imediat spre un loc mai retras, lăsându-mă să-mi revin din șoc și să rezolv această problemă care sigur nu va duce un rezultat care să-mi asigure siguranța că totul este bine. Totuși, teama este instalată în sufletul meu din cauza percepție mamei mele față de tot ce se întâmplă. Cei drept, nu știu dacă a văzut, iar acest lucru îmi amăgește mintea. Simt că mai bine aș înfrunta această situație cu încredere și dreptate decât să fug și să nu-mi apăr sentimentele. Până la urmă, orice început are și un sfârșit.

    —Adelin?

   Mintea mea se trezește la realitate, privind și asimilând vorba mamei mele. Pare mai mult surprinsă, decât dezamăgită.

—Ce cauți afară? Continuă să mă interoghez, văzând-o cum își duce mâna pe umărul meu, ochii ei exprimând îngrijorare.

—Mamă, eu...

   Nu-mi găsesc cuvintele. Nu sunt capabilă să-mi exprim opinia față de mama mea, practic este imposibil să leg o frază în aceste condiți care sunt nefavorabile față de această situație pe care Zayn a creat-o în cel mai neconvenabil stil.

   —Adelin, te simți bine? Pari îngrijorată.

   Îngrijorată este mult prea puțin spus. Nu există un cuvânt care să-mi descrie emoția care îmi bântuie fiecare părticică din inima mea distrusă de realitatea care mă surprinde de fiecare dată într-un mod bun sau nefavorabil.

  —Sunt bine mamă, am vrut să văd când vi.

   Mama zâmbește subtil la auzul cuvintelor mele, iar acest lucru mă face să cred că această frază a asimilat-o așa cum mi-am dorit-o eu

  —Adelin, dacă întârzi puțin nu înseamnă că este un motiv de îngrijorare, oftează, să mergem în casă, s-a lăsat răcoare și vei răci.

  Aprob din cap, urmând-o pe mama până în casă, privirea mea rămând fixată pe o singură persoană, gestul lui aducându-mi un mic zâmbet pe buze, găsindu-mi liniștea în sfârșit în sufletul meu.

"Noaptea bună Zayn..."

***

Capitol scurt, dar măcar am dat drumul la adevărata acțiune.
Totuși, această carte se termina la capitolul 35, deci :)