profesorul // zayn malik

36

    

     Privesc cu o urma de oboseală tot ce mă înconjoară și faptul că aglomerația predomină cadrul nu este un lucru atât de favorabil. Oftez. Nu pot să înțeleg de ce Zayn dorește să ne vedem în acest condiți care au un strop de nesigurătate. Cred că mintea lui nu este pe modul gândiri realități și, posibil, riscul nu-l afectează. Totuși, cel mai înțelept ar fi să nu accept și să-i explic motivul pentru care nu am venit să ne întâlnim, dar sigur nu ar fi atât de înțelegător și ar interpreta totul greșit. De la ultimul timp este din ce în ce mai stresat și supărat, iar asta mă îngrijorează încât sigur copilăriile și gândurile mele nu ar ajuta în niciun fel starea lui de spirit.

     
     Las gândurile și străbat drumul, mâinile mele fiind poziționate la piept încrucișate în speranța că nu voi atrage atenția nimănui. Presupun că prezența mea într-un loc mai retras nu va aduce atâtea suspiciuni și voi trece cu bine peste aceste obstacole.

     Cu cât înaintez, inima îmi bate din ce în ce mai tare. O parte din mine simte că s-a întâmplat ceva grav din motiv ce Zayn a insistat să ne vedem și o altă parte speră că totul este echivalentul binelui. Dar, oricât de rău ar fi această decizie luată de el, nu i se potrivește caracterului său de posesor al perfecțiuni și sigur așteptarea ar fi cea mai bună metodă de rezolvare a problemelor. Bineînțeles, vorbele mele nu au niciun impact asupra acestei situați și, din iubirea pe care o port lui, trebuie să accept și să uit de toate gândurile sumbre și să privesc spre o lume nouă.

 
    Ajung la locul propus de Zayn, iar frica îmi omoară rațiunea. Privesc, dar nu-l zăresc. Nu pot să cred că prin gestul lui am ajuns să fiu bătaie de joc într-un mod neașteptat. Da, poate că și-a dat seama de greșeală iar acest fapt mă bucură, dar un măcar să mă informeze în această privință. Murmur fără nicio mustrare cuvântul nesimțit, plecând cu dezamăgire în inimă, dar simt în acel moment cum sunt trasă de mână, fiind lipită de perete și blocată de persoana care mi-a cucerit inima.

   —Zayn ce naibi faci?

   Șoptesc, privindu-l speriată.

—Adelin liniștește-te te rog!

   Zayn aruncă câteva priviri prin împrejur, făcându-mi inima să tresare de teamă și într-un gest neașteptat, buzele lui le ating pe ale mele, lingându-mi buza înferioară și deschizând gura, limba lui masând-o pe a mea. Gem în sărut când simt mâna lui cum patrulează pe piciorul meu, frecându-se ușor de mine.

  —Zayn, gem, oprește-te!

   Mâna mea se așeză pe pieptul lui împingându-l, auzindu-i oftatul, acest sunet făcându-mă să simt vinovăție în sufletul meu, cuprizându-l în brațe. Îl strâng, el rămând nemișcat, dar după câteva minute revine la realitate, îmbrățișându-mă drăgăstos.

   —Îmi pare rău Adelin, dar nu mă pot controla. Știu că tot ce fac este greșit și că risc destul de mult, dar simt nevoia să te sărut, să te simt. Sunt îndrăgostit de tine. Nu știu ce-mi faci, dar nu pot să stau fără să nu-ți privesc chipul. Te iubesc!

    Cuvintele lui răsună în mintea mea, lacrimiile mele căzând lin pe obraz, simțindu-mă ca un copil mic în brațele lui. Iubirea și protecția lui mă transformă într-o persoană fără apărare care nu poate lupta singură contra tuturor greutăților. Poate și din această cauză nu pot să mă despart de el și de iubirea lui care emană căldură în inima mea.

 
—Te iubesc Zayn și te voi iubi pentru totdeauna...