Ultima lacrimă

7

—Hei!am auzit vocea lui din spate.
—Jeremy?! Nu erai la antrenament?
—Ba da dar s-a anulat...
—Îmi pare rău...am spus intonându-mă cu fața la el.
—Mie nu, fiindcă pierdeam ora de engleză.Ce zici să mergem împreună la sala de clasă. Știi că sunt în grupă cu tine la engleză?
—Nu știam! Cum așa? Ce Dumnezeu...
—Te supără chestia asta?a întrebat puțin alarmat.
—Nu, cum așa...

Deja mă simțeam aiurea, mi se părea totul aiurea și ca să nu mai zic că Dave se comportă ciudat...
Sunt curioasă ce naiba e cu carnețelul ăsta...Nu mă pot uita la el acum poate într-o pauză, apoi îl anunț pe Dave, sigur îl caută.

Am mers cu Sarah și Jeremy până la sala de clasă. Sarah a plecat la clasa ei, iar eu și noul coleg am intrat în clasă. Toată lumea se uita la noi atat de ciudat, pot pune pariu ca ăștia cred că eu și Jeremy suntem împreună...
M-am așezat în bancă, iar Jeremy s-a așezat lângă mine.

—Scuze, n-am avut de ales...Nu cunosc pe nimeni.
—Nu este nicio problema, poți sta...am spus fâstâcindu-mă.

Toată ora a încercat să mă atingă și să îmi vorbească. De câte ori voia sa îmi spună ceva, îmi șoptea încet la ureche făcându-mă să tremur din toate încheieturile.
Eram atrasă de el, însă în gândul meu tot apărea Dave...Comportamentul lui nu îmi dădea pace... Mă exaspera! Nu voiam să-l fac nicicum să se supere pe mine. Toată lumea a observat comportamentul meu față de Jeremy și eram sigură că mă bârfesc din nou...Întotdeauna m-au bârfit, criticat și umilit și de fiecare dată Dave mă salva. Of, prin câte am trecut eu și Dave, a durat ceva vreme până a apărut și Sarah în peisaj. Ne-am împrietenit cu ea în prima zi de liceu din clasa a noua.

Când m-am uitat la ceas am obsevat că ora se sfârșea. Jeremy își închise caietul pe care mâzgăli toată ora, iar imediat am auzit cum a sunat clopoțelul. Am ieșit pe fugă cu gândul la Dave, iar Jeremy m-a tras de braț.

—Unde te grăbești așa?spuse.
—Ăm...Trebuie să găsesc pe cineva.am spus uitându-mă de-a lungul coridorului.
—A, tipul ăla Dave...a spus dezumflându-se.
—Da, trebuie să o găsesc și pe Sarah. Oh, uite-l pe Dave. Ne vedem mai târziu...Pe curând!i-am spus fugind către Dave.

Dave părea abătut că mă vede din nou cu Jeremy. Am ajuns în fața lui și m-a privit în ochi, iar o tăcere apăsătoare se lăsă, cât ochii noștri erau într-o continuă confruntare.

—Angi...a spus el spărgând tăcerea.
—Dave...Nu sunt bine! Ajută-mă...Nu mai înțeleg nimic!
—Ți-a făcut ceva tipul ăla nou?a întrebat gata-gata să sară pe el.
—Nu, Dave...Potolește-te! Nu are nimic de a face cu el.
—Atunci?a întrebat cu un ton atat de cald.
—Am fost mereu considerată o fată cu lipsuri intelectuale, doar pentru că sunt frumoasă.Oare chiar nu am capacitate?
—Eu cred că cine te-a considerat astfel, a greșit. Nu au avut timp să te cunoască cu adevărat, tu poți mai mult de cât cred ei. Oricum, nu trebuie să te limitezi la ce spun ei, tu ai nevoie de puțină încurajare, atât.
—Da, mulțumesc Dave...Apreciez și voi ține cont de încurajările tale. Mereu ai făcut-o...
—Da, pentru că...Țin la tine, știi asta.a spus parcă ezitând.
—Știu, Dave. Ești ca și fratele meu, am crescut împreună...Nu ne vom despărți niciodată.am spus privindu-i ochii de smarald cum sclipeau mai frumos ca niciodată, simțeam pentru prima oară o căldură plăcută când îl priveam acum.

L-am privit, mi-a zâmbit fermecător, iar eu am fost indiferentă, și m-am întors în clasa mea. M-am gandit toată ziua la el...Nu pot să cred ce mi se întâmplă...E corect să te atragă doi băieți? Și nici măcar nu l-am privit vreodată pe Dave mai mult ca pe un prieten...Acum am nevoie de Sarah! Sunt dependentă de oameni! Și acum am devenit dependentă și de Jeremy!