Ultima lacrimă

25

În fața mea apăru...Chelnerul?Dar de unde știe că sunt aici?Și de ce e aici, acum, la ora asta?Dumnezeule! Îmi e teamă puțin, dar pare drăguț.

—Eu sunt! Mă numesc Asher.a spus el zâmbind.
—Și ce...Ce cauți aici?
—Așa ziceam și eu...Cum te numești?
—Eu...Angela...
—Ce ai pățit? Probleme cu iubirea. Așa-i?
—Daa...am spus ștergându-mi lacrimile.
—Ei bine, de asta sunt aici. Mi-am dat seama că ești o ființă bună și de aceea am venit la tine ca să te ajut.

După ce m-am mai liniștit, l-am privit în ochi și ceva m-a făcut să înțeleg că el e genul de om in care pot avea încredere. Avea acea siguranță în privire și mă liniștea. A făcut câțiva pași spre mine și m-a luat de braț.

—Angela, haide. Să te conduc acasă,spuse pe un ton cald.
—Bine...Sunt obosită tare...

Când am ajuns acasă, acesta m-a luat pe brațe și m-a condus până în camera mea, așezându-mă cu grijă pe pat, mai apoi mângâindu-mă pe creștet, într-un final adormind.

De dimineață, Asher dormea pe jos lângă patul meu. M-am dat jos din pat și m-am ghemuit în fața lui. Dormea ca un înger, adică părea atât de pur și de gingaș. Mă puteam uita la el ore în șir, însă ochii i se deschiseră la atingerea mâinii mele pe  fruntea lui.
M-am retras brusc, rușinată, și m-am așezat înapoi pe pat.

—Bună dimineața!spuse  Asher cu o voce limpede.
—Neața...
—Ești cam somnoroasă, ciufulito!a spus el râzând.
—Da...Cum de ai rămas aici? Și de ce ai dormit pe jos?
—Știam că ai nevoie de sprijin, așa că am rămas aici...Am dormit pe jos fiindcă nu am vrut sa te simți înghesuită sau hărțuită. Momentan sunt ca un străin pentru tine, însă nu ți-aș face niciodată vreun rău.
—Ok, mulțumesc...Dar cum de m-ai găsit?
—Întotdeauna am știut să mă ghidez încotro mă îndreaptă inima.

M-am înduioșat și am schimbat direcția în care priveam. M-am dat jos din pat și i-am întins mâna pentru a se ridica de pe podea. Când s-a ridicat și a ajuns cu fața la nivelul meu, am simțit că intru in pământ de rușine. Sincer îmi plăcea. Adică e un amic pe cinste. Pe cine păcălesc!? Îl plac...Poate așa reușesc sa uit și de Dave si de Jeremy.

—Se apropie vacanța...Ai mei vor pleca și eu voi rămâne singură...Asta da vacanță...am spus lipsită de entuziasm.
—Heei! Dar nu ești singură! Ai atâția prieteni!
—Daa și ce mai prieteni!am spus ironic.