Dragoste&Dezamăgire

Capitolul 3 -Cântând alături de Shane-

Din nou dimineata. Se pare ca incet,incet se aproipie iarna...nu imi place deloc anotimpul asta...frig,umezeala cu sute de haine pe tine si. sarbatorile...nu prea am avut cum sa ma bucur de ele niciodata.Lenesa ma ridic din pat si caut sa ma imbrac cu ceva putin mai gros deoarece afara era un vant , groaznic. Blugi negri , obisnuiti, o bluzita rosie cu maneca lunga ,simpla, la care asortez balerini mei cei negri. Repede ma spal pe fata si imediat fug spre scoala.

Intr-un sfarsit ajung la liceu ,insa ca de obicei , trebuia sa arunc o privire la clasele de canto, chiar nu ma puteam abtine. Incet ma apropii de o clasa si ma rezem usor de usa in asa fel sa nu fiu vazuta. In aer plutea o atmosfera plina de energie , o multime de copii care dansau si cantau cu vocea sau la instrumente , pian ,chitara ,flaut , nai si multe altele imi dadeau o dizpozitie grozava. Totul era magic. Insa bucuria mea de a privi a fost spulberata de o voce masculina, extrem de cunoscuta :

-Ce faci , spionezi?

Acel fizic perfect ,parul negru si ochi sai de o culoare extrem de inchisa mi s-au afisat din nou in fata :

-Shane! Buna...aaa nu...doar ma uitam.am raspuns eu imediat balbaindu-ma ca o toanta.

-Iti place sa vezi niste copii cum canta? ma intreba din nou acesta cu un incredibil sarcasm .

-Oh...nici nu sti...ma incanta...nu iti dai seama cat de norocos esti ca te afli intr-o asemenea clasa...sa dansezi , sa canti, tot timpul!

-Daca iti place asa de mult , vino! spuse acesta si ma apuca de mana tragandu-ma dupa el in clasa.

-Ce,esti nebun ? Nu! Stai! Insa degeaba ma opuneam , acesta nu avea de gand sa imi de-a drumul, astfel intr-o secunda fiind in clasa lui.

-Ce crezi ca faci? intreb ,eu confuza.

-Pai nu ai zis ca vrei sa canti? intreaba Shane intinzandu-mi o chitara .

-Pai...am...bine! si na, acum ce sa mai zic? Oricum , eu stiam sa cant si la chitara...singurele instrumente la care stiam sa cant erau chitara si pianul...nu ca as fi facut cine stie ce cursuri scumpe,dar cand aveam vreo cinsprezece ani am stat in camera cu o fata care avea o chitara la ea si mi-a aratat cate ceva si mie...si timp de 2 ani cat am stat cu aceasta am invatat sa cant.

Asa ca in cele din urma . am acceptat chitara si asezand-o in pozitia corecta am asteptat ca el sa inceapa iar eu doar sa il acompaniez. A inceput sa fredoneze un cantec ce toata lumea cred ca il stie: Sarutari criminale de Maxim.Incet am inceput si eu sa tin ritmul dar nu aveam curaj sa cant.Insa acestea parca cu privirea ma indemna sa o fac. Eram super rusinata toata clasa se holba la noi...insa inima nu ma lasa sa nu cant asa ca am inceput usor ,usor sa fredonez versurile .Cantam in urma lui astfel eram vocea a doua ,suna incredibil. Insa a fost un moment si mai special atunci cand uni dintre colegi lui , ni s-au alaturat unul la tobe , unul la pian , suna perfect.

La terminarea piesei care a sunat grozav , toti elevi din acea clasa au inceput sa ne aplaude, insa am fost intrerupti de un profesor de muzica care intrase aplaudand , acesta statu-se cateva minute sa ne asculte .

-Bun copii ,foarte bine , mi-a placut mult! A sunat foarte bine! Felicitari!

- Multumim ! Se auzi in cor, insa eu plec capul in jos timida incercand sa me retrag din clasa ,insa profesorul ma opreste

-Hei, tu esti noua ?

-Nu domnule, sunt tot de aici, din scoala , dar de la alta clasa.

-Aham si cu ce profesor faci muzica? Canti foarte bine!

-Pai noi...nu prea facem muzica...nu sunt de la clasele de arte...sunt de la clasa de matematic-informatica. Am spus eu rosie in obraji.

-Serios? Nu ma asteptam...

-Dah...mi-a facut placere sa cant cu voi copii! Domnule, ma scuzati! spun in timp ce ma retrag cu pasi repezi din sala de clasa.

Orele au trecut cu greu , insa in pauze nici nu am indraznit sa mai cobor vreo scara , deoarece nu voiam sa dau ochii ,din nou, cu profesorul acela...nu stiu de ce ,dar.....se uita ciudat de tot la mine. Sau, cu vreun elev din acea clasa...nu voiam ca, clasa mea , sau dirigintele sa mai auda ca mai am treaba cu muzica deoarece acesta era foarte exigent cu noi iar eu fiind o eleva din cele mai bune, mereu spunea ca: ''Nu merita sa imi pierd timpul!". Nu ca as fi dat la oparte materile de baza, dar muzica era pasiunea mea si nu o puteam neglija!

Am plecat spre camin cu pasi repezi , abia asteptam sa ajung in camera mea sa ma bag in pat si sa uit de toate. Insa, pe drum m-am intalnit cu Shane.

-Hei te conduc?

-Sigur!

- Si...spune-mi cum e cu profilul real si muzica? intrerupe acesta linistea.

-Eh...muzica e pasiunea mea de cand sunt mica iar cu mate-info...ma bazez pe ea sa fac o facultate buna si sa am un servici bun cu speranta de a trai mai bine.

-Ce vrei sa spui, Elis?

-Pai eu nu am o viata asa fericita...sunt orfana de mica...si traiesc intr-un orfelinat...dar nu ma plang m-am impacat cu ideea!

-Aha...scuze ca am atins acest subiect delicat...

-Nu e nimic...si tie iti place sa canti nu ? Am vazut ca ai o voce superba!

-Da...dar a ta o intrece pe a mea din toate punctele de vedere!

-Oh , lingusitorule! Si am inceput amandoi sa radem cu pofta ,si printre alte taclale am ajuns la orfelinat.

-Am ajuns...vrei sa intri? nu imi venea sa cred ca am zis asta.

-Sigur!

Am urcat scarile pana am ajuns la camera mea.Intrand observa ca ,colega mea de camera nu era acolo . Acesta arunca o privire spre camera ,apoi imi spune :

-Dragut loc!

-Mersi!

Normal ca era dragut mereu il decoram cu fluturasi, inimioare, chesti simple, de fetite, dar care dadeau o nota asa simpatica.

-Bine ,Elis , deci ne mai vedem?

-Sigur ca da !

Inainte de a pleca s-a apropiat de mine si mi-a oferit un sarut finut pe obraz iar eu am inceput sa zambesc in nestire dar nu stiu de ce...

-Bine...ne mai vedem ! spun eu dandu-mi parul peste ureche.

Noapte veni-se foarte repede,iar eu bagandu-ma sub plapuma cea calda am adormit cam greu insa cu Shane in gand.