Dragoste&Dezamăgire

Capitolul 10 - O viaţă nouă-

Razele soarelui ce patrund prin fereastra cu grati ma indeamna sa ma trezesc la realitate. Insa eu nu vroiam sa deschid ochii si sa dau peste aceasta lume cruda. Imi era teama de viata! Nu stiu daca voi putea trece prin aceasta provocare ,era pre mult pentru mine...insa , usor strang din dinti si reusesc sa-i deschid .

Tot in acea celula veche, si murdara ma aflam. Ah, si cand ma gandesc ce ma va astepta , mai bine mor si scap din aceasta situatie oribila. N-am crezut niciodata ca voi ajunge intr-o asemenea mizerie...cum se intamplase? De la viata mea obisnuita , sa ajung pe o asemenea cale...inca nu-mi vine sa cred...cum de Shane a putut sa-mi faca asa ceva...de ce Shane , de ce?

Din nou o lacrima imi curge pe obraz si un fior imi face ca tot corpul sa-mi inghete....eram doar o fiinta fara putere in aceasta imprejurare mizerabila!

(Shane Povesteste)

Inceapea sa se lumineze deja...ma uit la ceas iar acesta imi arata ora 7:53. Nu imi vine sa cred ca noaptea trecuse ,iar eu nu am inchis un ochi...am incercat sa ma odihnesc dar nu am putut.Gandul meu era la biata mea Elis...oare ce face draga de ea acum? Simnt ca odata cu disparitita ei a disparut o parte din mine! Ma simnt gol in interior! Imi lipseste atat de mult...ea , vorbele ei , vocea ei...ah, cum am putut sa las sa se ajunga la asa ceva? Sunt cel mai mare nemernic!

Dupa cateva ore...

(Elis Povesteste)

Aflandu-ma tot in aceasi celula , arunc o privire spre micul geam si observ ca era o lumina destul de puternica...cred ca deja era pranzul.Eram atat de slabita ,nu mai mancasem de ceva timp , si mai ales imi era o sete ingrozitotoare...era si normal la cate lacrimi varasasem. Dupa cateva ore ,parca aud cum cineva intra in cladire. Pasii ce zdupaneau puternic , se apropiau din ce in ce mai mult. Deja teama incepea sa se instaleze in sufletul meu....din nou am inceput sa tremur , iar inima parca sa-mi iasa din piept.

Imediat zaresc tot acei barbati care m-au adus aici. De data aceasta tineau in mana o sticla cu apa si ceva mancare in mana. Acestia s-au uitat urat la mine dupa care m-au intrebat rautacios:

-Ti-e foame?

Normal ca imi era , dar nu spuneam nimic , nu puteam sa ii privesc in ochi pe acei nenorociti...nu meritau!

-Ti-a mancat pisica limba , fetito? continua unul dintre ei.

Din nou nu le raspundeam ... mai bine mor de foame decat sa le mai adresez vreun cuvant acestor mizerabili!

-Na si mananca , trebuie sa ai putere...peste o ora sosesc domnu Michael si fiul sau..nu trebuie sa te vada in acest hal...hai ne mai vedem! spun acestia in timp ce arunca sticla de apa si o farfurie cu mancare in celula , dupa care pleaca.

Ah,nu imi venea sa cred ma tratau ca pe un animal de la circ...si Michael si fiul sau...oh inca doi nenororciti! Imi este scarba cand aud de ei...ce tot spun...in acest timp am realizat ca imi este scarba de barbati! Dupa ce m-am asigurat ca au plecat definitiv...m-am aruncat asupra mancarii ca si un tigru ce nu mai prinsese o prada de ceva vreme. Prima data am desfacut sticla de apa si am inceput sa beau din aceasta pana cand s-a dus aproape jumatate. Apoi am luat o bucata mare din mancare...se pare ca era un fel de tocana...insa era calda si numai buna ...oare era mancare otravita? Eh nu m-as supara sa scap de aceasta viata oribila in care am ajuns.Fara sa ma mai gandesc in cateva minute termin tot ce era in farfurie si mai iau o gura mare de apa.Sa zicem ca imi mai revenisem ,insa nu ma incanta prea mult, ma gandeam doar la ce ma va astepta...timpul trecea destul de repede si odata cu el si tensiunea mea incepea sa creasca.

Mi-as fi dorit sa opresc timpul, insa nu puteam, si uite asa trecuse si acea ora... cred ca ultima mea ora de liniste. Usor am auzit din nou pasi...de data aceasta se auzeau mai multi...simteam cum teama pune stapanire pe trupul meu...imi era groaza!