Dragoste&Dezamăgire

Capitolul 2 -Un cântec din trecut-

Razele soarelui imi mangaie fata, indemnandu-ma sa ma trezesc .In cele din urma , deschid lenesa ochii, trezindu-ma la realitate . Ma aflam , ca intodeauba ,tot in camera de camin frumos decorata .Stau aici de foarte mult timp dar nu ma plang ,camerele noastre au fost mereu curate ,aerisite si ordonate.Usor ma ridic din pat si imi i-au halatul cu mine pasind incet spre cabina dusului. Pornesc apa , dupa care imediat ma strecor sub jetul de apa lasand fiecare strop fierbinte sa-mi invaluie corpul. Dupa ceva timp am hotarat sa ies deoarece intarziam la scoala , astfel as fi ramas toata ziua acolo.

Lundu-mi o bluzita alba ,blugi negri mulati , balerini albi si geanta, am pornit spre scoala. Parul des nu foarte lung ce imi ajungea abia pana la umeri l-am lasat desprins pentru ca adoram cum vantul imi umbla, jucaus prin el.

Ajunsa la liceu pasesc incet pe coridoarele acestuia. Clasa mea era la etajul doi ,parterul si etajul unu fiind ocupate de profilul de arte plastice. Mere mi-a placut sa trec pe langa aceste clase, si din cand in cand, mai aruncam un ochi peste picturile absolut minunate si mai ales salile de canto , unde vedeam atatia copii talentati care cantau la tot felul de instrumente

. Insa cel mai mult imi placea pianul ,stiam sa cant la el,insa imi placea sa vad si pe alti,asa ca acolo m-am indreptat prima data insa am dat de o surpriza uluitoare.....sala cu piane era libera. Pai...mai aveam vreo cinci , sase minute pana cand trebuia sa intru la ora de informatica ,pianul era liber ,eu eram acolo,... asa ca nu s-ar supara nimeni daca as canta putin , nu?

Cu pasi repezi am intrat in sala si m-am indreptat tinta spre pian.Incet am luat loc si am inceput sa pipai pianul...eram super emotionata. Am atins clapele si am inceput sa fredonez singurul cantec pe care il aveam in suflet ,era un cantec ce mi-l fredona mama in copilarie, o amintire ce m-a tinut strans legata de familie :

Ochii sai albastrii,

Parul ei brunet,

Seamana cu doi astri,

Ce danseaza pe-un melodios sunet!

Zambetul ei cel cald,

Fata ei cea blanda,

Va sta pe-un podium-nalt,

Si cu toata inima canta:

Sunt o fata puternica ,desteapta,

Minunata,si talentata!!!

Iar calitatea prin care mereu se va remarca,

Va fi aceea de a trece prin tot ce viata o va provoca!

Cerule mi-ai dat in dar o fata,

Vreau sa n-o vad trista niciodata!

Sa o vad zambit mereu!

Fata mea, sufletul meu!

Acestea erau versurile care au ramas intiparite in mintea mea pentru totdeauna. Parca le stiam de cand ma cunosteam pe mine insemi.Melodia fredonata de mama mea va ramane mereu in sufletul meu si niciodata nu o voi uita.E amintirea cu ajutorul careia ,simnt ca mama mea inca e langa mine.

-Ce faci la pianul meu? Aceasta voce masculina ma trezeste la realitate spulberandu-mi toate gandurile.

-Pianul tau? infrunt eu acea persoana cu capul sus.

-Da! Al meu! Pianul asta e al meu! Toata clasa stie asta! continua acel baiat care parea de varsta mea sau chiar mai mare.

-Imi pare rau dragle, continu eu cu un sarcasm incredibil, dar nu cred ca ai platit tu acest pian , ba , din contra cred ca este al scolii, iar in legatura cum ca toata clasa ar sti ca este pianul "tau" ,iarta-ma eu nu sunt dn clasa ta. Si am afisat un zambet malefic, pastrandu-mi demnitatea.

-Pai si atunci ce cauti aici? In clasa mea? continua el, iar pe mine ma enerva la culme. Cum de totul era al lui ?

-Aaaa....pai sa vezi....aveam chef de cantat! Cum sa zic asa ceva?...

-Hmmm....serios? Sa sti ca imi placea ce fredonai ..... ce-ai cantat? continua el iar eu ramasesem cu o fata foarte confuza ce spunea : Wow ce schimbare!? ma asteptam sa ma de-a afara sau sa imi de-a vreo replica nesimtita....

-Pai era un cantec de leagan , cred...mi-l fredona mama mea cand eram mica......acum nu mai e langa mine, nici ea nici tatal meu, si asta e singura amintire ce o mai am alaturi de ei...

-Aaa...imi pare rau....n-am stiu.....continua el.

-Nu-i nimic ,nu aveai de unde sa sti...am spus eu trista.

-Si de la ce clasa esti? intreba el ca sa ocoleasca subiectul.

-De la clasa de mate-info de, deasupra voastra! Am raspuns eu.

-Si iti place sa canti? se mira el cu o fata extrem de confuza.

-Da....ciudat nu ? am raspuns eu putin rusinata.

-Pai cam da.....si cum te cheama?

-Elis....

-Frumos nume! Eu ma numesc Shane!

-Mersi la fel! Incantata de cunostinta! si i-am intins mana iar acestea mi-a apucato formand o strangere de mana. Iar apoi clopotelul a inceptut sa sune...

-Pai ne mai vedem! spun eu si incerc sa ma retrag vazand copiii care se inghesuiau sa intre pentru ora de muzica.

-Ok pa ,Elis!

Si ziua mea a fost una ca toate celelalte nu s-a mai intamplat nimic interesant, am ajuns acasa si am incercat sa adorm dar parca ma gandeam la Shane. Doamne ce naiba am ? Insa pana la urma m-am lasat purtata de lumea viselor.