Dragoste&Dezamăgire

Capitolul 24 -Adevărul iese la iveală-

As vrea ca acest moment sa nu se mai termine niciodata! In sufletul meu , erau amestecate mii de emotii . Nu stiu cum le-as putea numi mai bine. Intr-un cuvant...sunt : fericita!

Da , fericire! Cat timp a trecut de cand n-am mai simtit cu adevart fericirea...prea mult...sau poate niciodata...

In sfarsit puteam sa stau linistita , sa nu-mi mai pese de nimic si de nimeni...sa simnt si eu insfarsit ca exist , ca sunt protejata si alinata de oamenii care mi-au dat viata.

Cu greu ma desprind din imbrasisare , vazand-o pe doamna Elena...adica pe mama mea ce avea siroaie de lacrimi peste fata , iar tatal meu care se abtinea din toate rasputerile sa nu izbucneasca in plans. Chiar erau ei... fetele lor imi erau atat de familiare acum , cum nu mi-am dat seama de la inceput?

-Numai Dumnezeu a putut face o astfel de minune! graieste mama printre suspine .

-Asta asa este ! continua tatal meu.

-Tot ceea ce conteaza acum , continu eu la un moment dat , e ca suntem impreuna!

-Draga mea , continua mama mea luandu-mi mainile intrale sale , nu-mi vine sa cred...ca esti aici..cu noi..ai crescut asa mare si frumoasa , semeni foarte bine cu tatal tau!

Tata , nu spunea nimic doar statea si ma privea cu un zambet mare pe fata. Se citea in ochii lui , adevarata dragoste de parinte , emotile ce le traia in prezent si cat de fericit este!

-Am atatea lucruri sa va intreb , nici nu stiti cat de fericita sunt ca v-am gasit! Va iubesc din toata inima...mama , tata!

-Timpul le va lamuri pe toate ! Acum , vino aici si aseaza-te langa noi , pe canapea! spune intr-un final tata.

Dupa cateva luni...

Timpul trecuse foarte repede...era deja luna august , iar eu eram acum alaturi de familia mea. Cateva teste de sange ne-au confirmat , ca suntem o familie , iar acum totul in jurul meu este linistit. In aceasta vara recuperasem tot ce pierdusem la scoala , si ma pregateam sa sustin probele de bacalaureat.

Intelesesem , din povestea parintilor mei , ca atunci cand s-a intamplat incidentul nefericit , si m-am despartit de ei, acestia erau in conflict cu cu o familie destul de puternica , iar in acea noapte , acestia le inciendeasera casa , si erau pe urmele lor. Singura solutie ca eu sa scap , a fost sa ma indeparteze de ei insisi , acest lucru fiind unul foarte dificil pentru ei ,dar cel mai dificil pentru mine. Totusi in cativa ani si-au rezolvat toate problemele , ajungand sa faca pace , insa era prea tarziu sa ma caute...eu fusesem dusa la un internat , in alta tara , unde nu m-ar mai fi putut gasi.

Insa acum totul este bine , eu ma aflu alatrui de ei si suntem din nou o familie .Nu am crezut ca am sa-i mai intalnesc vreo data. In acel moment deja inima mea era moarta , nu mai eram in stare sa am incredere in nimeni. Dar am mers pana la capat si rezultatul a fost unul neasteptat. Nu regret nimic acum , sunt fericita si nimeni nu mai poate schimba asta. Nimic nu ma va mai desparti de cei doi , care imi poarta o dragoste adevarata.

Dragoste adevarata...insfarsit am inteles ce inseamna acese cuvinte. O dragoste mai mare , nu iti poate oferi nimeni , decat familia insusi. Nimeni!Acest lucru am sa-l tin minte toata viata!

Acum ma aflam in camera mea , printre multimea de haine. Incercam sa fac ordine ,deoarece mama mea incepea sa exagereze sa ma resfete.

-Draga mea , ce zici , am vazut azi o rochita superba la magazin. Cred ca ti-ar sta bine cu ea! se aude vocea mamei care tocmai intrase la mine in camera.

-Oh , mama ! Chiar nu imi mai trebuie! Am destule...te rog nu te mai deranja atat!

-Poftim ? Cum ar putea sa ma deranjeze asta?